Elogiul tatălui

Copiii sunt la fel peste tot, iar copilăria e frumoasă și merită trăită indiferent de regimul în care crește și este educat copilul. Acesta e mesajul care pare să răzbată dintre paginile acestei spumoase povești despre copilăria autorului în Republica Socialistă Sovietică Moldovenească. O poveste cu copii, dar nu pentru copii, dat fiind limbajul presărat din belșug cu înjurături pe care orice copil de vârsta lui Mișca, protagonistul acestei povești, se bucura să-l poată folosi atunci când nu era vreun adult prin preajmă.

Mare parte a poveștii se petrece la grădiniță, printre colegii cărora capul le stătea doar la năzbâtii, nu la ce spunea educatoarea, de aici și pedepsele pe deplin meritate. Și din moment ce anii copilăriei autorului născut în Moldova sunt anii de final ai Uniunii Sovietice (cu toate că parcă ar exista totuși o distanță în timp, dacă e să ne luăm după nota biografică a autorului de pe coperta volumului), ale cărei tentacule hidoase încă mai țineau strâns țărișoara de peste Prut, nevrând să-i dea încă drumul, așa încât copiii, printre două înjurături și o tură aproape sinucigașă cu bicicleta sau un meci de fotbal care mereu se lăsa cu cucuie și vânătăi dureroase, se mai vedeau nevoiți să intoneze și câte un cântec patriotic, naiv și stupid, de preaslăvire a regimului și mărețului stat între ale cărui granițe soarele e mereu sus pe cer în vreun loc, atât e de întins.

"Mă întorc în fugă spre sunet și văd cum un tractor intră în mine ca tancul fascist în partizani, vi‐ ne‐vine și se oprește brusc la juma’ de metru de durerea mea din buric. M‐am retras sub gard, l‐am urmărit unde se duce. Apoi am adunat, lângă poartă, o grămadă de pietre. Când se apropia vreun tractor, îl luam la ţintă cu o serie de pietre. Unora le‐am spart ferestrele, altora le‐am îndoit cabina, oricum, nu scăpa nici unu’ fără pierderi, cum se apropia un dușman – îl miroseam și îmi ocupam locul de luptă, eram totdeauna la post, cu o grămăjoară de pietre în preajmă, gata de atac.” (Tata mă citește și după moarte)

Odă închinată tatălui autorului (a cărui influență copleșitoare, cu bune și cu rele, cu povețe înțelepte, dar și bătăi administrate nevestei, se vede că și-a lăsat amprenta asupra adultului de mai târziu), copilăriei, vieții la sat, ferite oarecum de hidoșenia de la oraș, de turnători, kaghebiști și arestări urmate de trimiteri în lagărele siberiene (parcă și Soljenițîn e pomenit în treacăt, printre mulții alții, dacă-mi aduc eu bine aminte), miniromanul lui Mihail Vakulovski nu este de fapt o poveste propriu-zisă, cu cap și coadă, ci o înșiruire de mici întâmplări legate între ele doar de personajul principal și de amicii săi cu guri spurcate, dar și de mereu prezentul său tată care îl proteja întotdeauna în fața celorlalți și care era de fapt ca un zeu pentru micul Mișca.

De citit. Și recitit, chiar și pe sărite, sigur veți găsi câte un fragment care să vă rămână în minte aproape la orice pagină. Îi veți regăsi pe Iuri Gagarin, primul om ajuns în spațiu, dar și eroul căzut în dizgrație al URSS-ului, pe Vladimir Lenin, eroul tuturor și întemeietorul celei mai colosale națiuni care a trăit vreodată pe fața Pământului, pe diverși disidenți care i-au sabotat pe naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, toți priviți prin ochi inocenți de copil, care trage concluziile de rigoare, fără a părea afectat de dramele adulților din jur. Recomandată!

Mihail Vakulovski - Tata mă citește și după moarte, Humanitas, 2020

Liviu SZÖKE

Traducător, cronicar de carte, influencer.

Scriitori și creatori de ficțiuneOpiniiCarteVizualConfesiuniPagina de literaturăIdeiInvitații lui ZenobNoua literaturăConvorbiri cosmopoliteGrand Slam PoeticIstorii subiectiveDebutArhivă

Noua Literatură

Discret, cu oroare de publicitate, Mihai Kantzer scrie poeme sub pseudonim - cum altfel! Viața socială de azi, derulată la vedere, exprimă o situație de criză, temă-centrală a poemelor sale, generată și de formația sa, de specialist în filozofie socială. Oraș, viață cotidiană, oboseală domestică - iată numai trei dintre componentele universului de existență, care-l leagă de lirica actuală.

Cum poezia nu se comentează, ci doar se citește, aș propune un text ca imagine generică a tipului de sensibilitate care-l caracterizează: Să postez la timp pe Facebook/ Un selfie cu ego-ul meu plimbat în lesă / De două ori pe zi, vară sau iarnă/ Poate așa mă voi elibera, de zgomotul asurzitor/ Al marilor planuri de viitor.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Industria liniștirii adulților​

de Anastasia GAVRILOVICI

Recomandată de Catrinel POPA

Casa de Editură Max Blecher

Un an de odihnă și relaxare

O superbă și, totodată, dezgustătoare cronică a unui an de odihnă din viața protagonistei noului roman al Otessei Mossfegh, sau cum se poate transforma o tânără splendidă și promițătoare într-o creatură căreia să-i plângi de milă: dependentă de tot soiul de medicamente, neglijată criminal de doi părinți indiferenți și reci, tratată de una dintre cele mai incompetente, mai trăsnite și mai aiurite psihoterapeute ale literaturii moderne.

Liviu SZOKE recomandă cărți de la LITERA

Cristina BOGDAN recomandă

Prevestirea de Ioana Pârvulescu

PREZENTĂRI & CRONICHETE

Marcelo Luján – La claridad

Marcelo Luján tocmai a obținut premiul Ribera del Duero pentru povestiri, cu volumul La claridad, premiul fiindu-i înmânat chiar de președintele juriului, Fernando Aramburu, aurorul romanului Patria. Scrierea lui e văzută ca o „perversiune savuroasă”. Sunt povestiri intense în care îi place să vorbească despre obscuritatea individului, pentru ca apoi să-l învăluie în lumină. Vrea să aducă extraordinarul în cotidian, vrea să pună câte o problemă morală de fiecare dată și consideră povestirea mai dificilă decât romanul, pentru că nu-ți dă voie să te abați de la drum.

Alexandra NICULESCU

Un post de radio european, în Manhattan

Trafika Europe Radio

ÎN NUMĂRUL ACESTA SEMNEAZĂ

Recomandări OPTm

BOTANICA

lui Sim. Fl Marian

NOUTĂȚI

O carte în curs de apariție la EIKON, în traducerea Floricăi Ciodaru-Courriol

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro

Echipa