OPTm
nr.crt.

Blocul cu pridvor

Autobuzul a oprit pe neașteptate lângă o clădire de patru etaje care nu se deosebea cu nimic de un bloc de locuințe de la oraș. În timp ce colegii mei se grăbeau să coboare, eu continuam să fixez nedumerit așa-zisul hotel unde urma să ne cazăm peste noapte. În Pitești, în Cartierul Trivale unde locuiam eu, știam o casă la curte care era înconjurată din toate părțile de blocuri, însă un bloc stingher printre case nu mai văzusem niciodată până atunci. 

O palmă zdravănă pe spate m-a scos din inerția acelui moment de surpriză, făcându-mă să simt din plin puterea de convingere pe care Dorin începuse să și-o exerseze pe mine: 

— Hai, bă Adi, ce-aștepți, covoru’ roșu?! 

Nici nu am coborât bine din autobuz, că Dorin și-a deschis geanta de voiaj și mi-a vârât-o sub nas: 

— Ia uite, bă, ce am aici! Țuică originală, de la mine de la Coșești! 

— Bine c-ai adus tu țuică, că ne țineau ăștia la Bughea de Sus numai pe whisky!

Am intrat în curtea hotelului și din doi pași am ajuns sub un acoperiș care cobora de sub ferestrele de la etajul unu peste fațada de la parterul blocului, formând o terasă rustică susținută de stâlpi din lemn sculptați manual cu motive populare tradiționale. 

— Hai c-am trăit s-o văd și p-asta! Bloc cu pridvor la intrare! am exclamat șocat în fața acelui kitsch comunist ordinar. 

— Ți-am spus eu, pretențiosule, că locul e deosebit! a rânjit Dorin și m-a împins cu putere în scara blocului. 

M-am oprit, în hazul tuturor, direct în panoul pe care scria cu litere de-o șchioapă „COMPLEXUL BALNEAR MĂGURA”. După ce l-am îndreptat repede, m-am dat mai în spate ca să citesc ce mai scria pe el. Din câte mi-am dat seama, urma să ne cazăm într-un fel de spital unde pacienții făceau băi termale cu apele care izvorau din dealul stâncos de lângă hotel. 

— Poate ne lasă și pe noi ăștia să facem o baie! mi-a ciripit Dorin la ureche, în timp ce mă lua după umeri și mă conducea către recepție unde ne chema dirigu’ să ne distribuie în camere. 

După ce ne-a dat vestea că eram singuri în tot hotelul, pentru că centrul de tratament era în renovare și nu era niciun pacient, dirigu’ ne-a lăsat să ne alegem singuri camerele, cu condiția să ne limităm la primele două etaje. 

Dirigu’ ne preda matematică, materie de bază pentru profilul nostru de mate-fizică. Fusese materie de examen la treapta a doua, urma să fie și la BAC, și la facultate. În consecință, trebuia să fim bine antrenați la mate. Numai că eu nu prea mă simțeam în mare formă cu dirigu’ antrenor și mă pregăteam în particular cu alt profesor pe care îl consideram antrenorul meu principal. Din acest motiv luam la preț de matineu orele cu dirigu’, și de multe ori pe bună dreptate, pentru că antrenorul meu secund de la școală își cam dădea cu stângu-n dreptu’. Cu toate acestea, n-am avut nimic de împărțit cu el până la începutul clasei a unșpea, când tocmai eleva lui preferată s-a amorezat brusc de mine. 

Din acel moment, dirigu’ a făcut tot posibilul să înțeleg că problema lui cu mine depășea sfera materiei pe care ne-o preda el. Slăbiciunea lui pentru Carina îi stimula vocația de secund, distribuindu-l de această dată în rolul tatălui protector de la școală. Văzând că pupila lui era mai interesată de studiul materiei pe care i-o predam eu în particular decât de studiul matematicii pe care i-o preda el la școală, dirigu’ încerca fără succes să mă pună într-o lumină proastă prin toate mijloacele posibile, de la notele pe care mi le dădea, mai mici decât meritam, până la ciupiturile răutăcioase de față cu toți colegii, care nu făceau altceva decât să mă convingă și mai mult de caracterul lui de rahat, pe care, amărâtu’, nu putea să-l compenseze nici măcar cu aspectul fizic. 

La cei treizeci și ceva de ani ai lui, profu’ nostru de mate era tot atât de seducător ca un dovlecel. Plinuț, fără să fie gras, avea o statură mijlocie și un început de burtică care îi evidenția șoldurile late comparativ cu umerii înguști. Pe frunte îi atârna un smoc de păr ca un vrej veștejit, iar pe fața bucălată, obrajii spâni îi trăgeau de coada ochilor în jos, imprimându-i o expresie permanent morocănoasă. Figura lui de bufon trist, completată de firea șovăielnică care îl împiedica să-și ducă până la capăt amenințările, le trezea unora dintre colegii mei mila, dezarmându-i și apropiindu-i într-un fel grețos care îmi făcea silă. 

Anul trecut, râca asta dintre noi doi a fost cât pe ce să evolueze într-o încăierare. Carina luase notă mică în teză și, după ce îi înmânase lucrarea, dirigu’ o oprise la catedră să discute cu ea în șoaptă. Când s-a întors lângă mine în bancă am văzut-o destul de bulversată și am insistat să-mi spună ce s-a întâmplat. După ce s-a codit puțin, a cedat. Pe scurt, dirigu’ îi scosese pe nas influența negativă pe care o aveam eu asupra ei, dovadă nota proastă pe care o luase, și îi sugerase că n-ar fi rău ca relația noastră acaparatoare să ia o mică pauză în care ea să recupereze materia și să-și îndrepte rezultatele. În timp ce o ascultam mă și vedeam călare pe el cărându-i pumni cu nemiluita. Când Carina și-a încheiat monologul, întrebându-se, pe bună dreptate, „Cu ce drept se bagă labagiu ăsta în viața noastră?!”, am dat să mă ridic să-mi pun viziunea în practică. Numai că ea și-a dat seama ce vreau să fac și mi-a luat repede mâna cu care voiam să-i sparg fața labagiului și și-a vârât-o între picioare. Apoi a început să se frece cu ea, fixând cu gura răsfrântă teza de pe pupitru. N-am mai putut să ies din bancă pentru că mi s-a sculat imediat. Hotărât lucru, masturbarea trebuie luată în calcul în momentele critice! Te poate scăpa chiar de la exmatriculare. 

Ca să fim cât mai departe de dirigu’, care făcuse greșeala să ne spună că el se cazează la etajul unu, m-am grăbit cu Dorin în sus pe scări să ocupăm strategic ultima cameră de la etajul doi. Camera era spațioasă, dar uitase de când nu mai văzuse picior de zugrav. Tencuiala era crăpată și căzută pe alocuri. Un iz pronunțat de igrasie impregna aerul stătut de peșteră. Mucegaiul nu era la vedere, dar mirosul jilav care venea dinspre mocheta îmbâcsită îi dădea de gol una dintre ascunzători. Cu toate acestea, lenjeriile de pe paturi arătau bine și în baie era destul de curat. Paturile erau de o persoană, cu tăblie de pal la capul patului. Două dintre cele trei paturi erau așezate paralel, având între ele un fotoliu și o măsuță de cafea pe care se găseau niște pahare, o telecomandă și o vază goală. Al treilea pat era poziționat separat, lângă fereastră.

Am deschis fereastra să se aerisească, prilej să descopăr pe pervaz o duzină de muște răscoapte. În fața mea se ridica o coastă de deal masivă, pe lângă care blocul alb de patru etaje părea o machetă jigărită adusă la poalele ei de vântul care bătea dinspre Câmpulung. Pe culme se zărea o turmă de oi care atârnau de tăpșanul pe care pășteau ca niște gogoși de mătase. Sub ele, o mare de brazi tălăzuia pe tot dealul împresurând pe alocuri pâlcuri de copaci dezgoliți, ca niște arhipelaguri de insule pe care primăvara nu apucase să le înverzească, ocupată fiind să coloreze cu movul brândușelor pajiștea abruptă de lângă hotel.

Am simțit un impuls puternic să m-aplec pe fereastră, ca și cum priveliștea aceea mi-ar fi cuprins fața în palme și m-ar fi tras înspre ea prin aerul plin de miresme, sondând adânc în ochii mei ceea ce-mi doream cu adevărat. M-am întors către Dorin, care se tolănise într-unul din paturi, fără să-și dea jos bocancii, și i-am zis dintr-o suflare: 

— Hai cu mine în Legiunea Străină! 

După un scurt moment de ezitare, m-a întrebat ironic, privindu-și vârful bocancilor: 

— Și, mă rog, ce profil are facultatea asta? 

M-am rezemat de pervaz și mi-am încrucișat brațele fără să mai zic nimic. Mă uitam la Dorin și mă gândeam că, în ciuda aparențelor de rebel, nu era dispus ca mine să-și riște viitorul. Îi cunoșteam toți prietenii din copilărie cu care crescuse la țară și el era singurul dintre ei care putea să intre la o facultate. Iar eu îi propuneam, nici mai mult, nici mai puțin, să nu depășească nici el condiția consătenilor săi. 

Pentru el, ca, de altfel, pentru majoritatea colegilor noștri, cei patru ani de liceu fuseseră suficienți ca pupa adolescentului incert din clasa a noua să se transforme, până la sfârșitul clasei a doișpea, într-un fluture încrezător în planul lui de zbor precis. 

Dorin părea să nu aibă niciun dubiu în privința carierei lui de inginer automatist. Eu, însă, mai aveam de așteptat până când aripile vocației mele vor catadicsi și ele să se deschidă și să bată cu putere într-o direcție despre care, în momentul acela, nu aveam nici cea mai mică idee. 

Realizând că mă pripisem, m-am grăbit să abandonez subiectul: 

— Las-o baltă! Hai mai bine să gustăm țuica ta originală! 

— Știi bine cât a stat după mine săraca, mama, toți anii ăștia ca să mă țin de școală, n-aș putea să-i fac una ca asta tocmai acum, la sfârșit! mi-a zis, întorcând capul spre mine cu o privire de câine bătut. 

— Da, mă, știu! Oricum, nu cred că plec nici eu, m-am prefăcut că nu sunt chiar atât de pornit cum, cu siguranță, părusem când deschisesem discuția. 

— Bun! Acum c-am lămurit-o și p-asta, hai să bem! și dintr-un salt a ajuns la geanta de pe patul vecin. După ce a scos sticla a pendulat-o pe lângă șold cu ambele mâini și s-a făcut că mi-o pasează ca pe o minge de rugby. 

Jucam amândoi rugby la Petrochimistul Pitești, eu mijlocaș la deschidere, el pilier. Mai întâi m-am înscris eu și apoi l-am adus și pe Dorin. Într-o zi, antrenorul ne-a întrebat dacă știm pe cineva mai solid pentru postul de pilier. Primul la care m-am gândit a fost el. Chiar dacă nu avea mai mult de șaptezeci de kile, constituția lui robustă îl ajuta să suporte fără probleme în grămadă atât presiunea coechipierilor care împingeau cu putere din spate, cât și presiunea adversarilor din față cu care se ciocnea. Potrivit de înălțime, era aproape de două ori mai lat decât oricine se lega cu el în grămadă. Spătos și cu umerii largi, Dorin era tractorul pachetului nostru de înaintare. Munca grea de la țară îl călise de mic, întărindu-i puterea pe care un orășean ca mine n-ar fi dobândit-o oricâte ore ar fi stat în sala de forță. Nu degeaba i-a spus antrenorul, de cum l-a văzut, că el e pilierul pe care-l aștepta. 

— M-am făcut că prind sticla și m-am trântit cu toată greutatea în patul de lângă fereastră, ca și cum aș fi culcat balonul în terenul de țintă advers. A urmat o trosnitură puternică, după care am rămas înțepenit în adâncitura pe care salteaua subțire o făcea până la podea prin somiera făcută țăndări. Cu sticla sprijinită pe genunchi, Dorin s-a așezat în fund lângă geantă, râzând de se prăpădea: 

— Bă, Legionarule, ești fenomenal! Dacă mai înscrii două eseuri ca ăsta, trebuie să ne schimbăm dracu’ camera!

Adrian MIELCIOIU

Adrian Mielcioiu (n. 1974) a publicat trei volume de poezie, (2005, Despachetări carnivore (2013) - semnat cu pseudonimul Adrian Zalmora; Crânguri de portocali (2017); Adolescență metalică. De asemnea, scrie proză scurtă și poezie ȋn revistele Vatra, Argeș, România Literară, Galaxia 42, Helion, EgoPHobia și eseuri pe diverse teme pe platformele online Contributors, WebCultura și Corbii Albi.

Echipa
Arhiva
PRINT 31⤓ PDF
Numerele tipărite

confesiuni vizual literatură interviuri topuri debut istorii opinii

 

NOUA LITERATURĂ

Stil fluid, personaje care mențin atmosfera și atenție pe derularea faptelor - acestea sunt însușirile prozei lui Adrian Mielcioiu, pe care le detectezi imediat.

Doina Ruști

FILMELE REVISTEI

Bookfest, 2022

Cartea săptămânii

LITERA, 2022

Bursa subiectelor

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

Liviu G. Stan, la decernarea premiului

Premiile FICȚIUNEA

- Premiul Ficțiunea pentru cel mai creativ artist vizual a fost acordat lui Bogdan Farcaș  - pentru rolul Florin Iespas, din lungmetrajul Neidentificat (r. Bogdan Apetrei).

- Premiul Ficțiunea pentru cel mai creativ scriitor a fost acordat lui Liviu G. Stan - pentru romanul Salamandre, Litera, bpc, 2021.

- Premiul Ficțiunea pentru personalitatea artistică a anului a mers la Horațiu Mălăele, recompensat pentru implicarea în numeroase zone ale ficțiunii (film, teatru, carte, desen).

Juriul

Doina Ruști, Adriana Irimescu, Andrei Boncea

HUMANITAS, 2022

ART, 2022

 

Copyright © optmotive.ro