OPTm
nr.crt.

Noapte de Sânziene

 

Un labirint de străduțe undeva la marginea Bucureștiului. Mergeam pe jos spre termocentrala ce-și înălța corpul subțire de beton într-o arcuire hotărâtă pe care i-o știam din anii copilăriei, când îi urmăream luminile clipind roșii în noapte de pe balconul blocului de zece etaje unde îmi plăcea să stau cu orele și să visez la avioanele care treceau pe deasupra capetelor noastre – capete în care oscioarele urechii interne vibrau în ritmul înfundat al muzicii teritoriilor din sud. Trecusem deja de termocentrală și urcam dealul care își unduia spatele obosit de efortul înălțării – era un deal nou, abia apăruse în peisaj, îi văzusem valurile de pământ unduitor în timp ce mă apropiam de termocentrală.

Am urcat dealul și, dintr-o dată, întreg spațiul s-a deschis, priveam acea imensitate care își întindea spre mine clipirile solare, reflectate în mii și milioane de ochi acvatici: la marginea de sud a Bucureștiului era... marea. Și fusese aici atâta timp, atâția și atâția ani, chiar lângă mine, iar eu nu știusem, nu trecusem niciodată de acea termocentrală, ca și cum nu trecusem de o anumită geamandură a experiențelor mele, care marca punctul dincolo de care începea lumea adevărată. Asta gândeam, în timp ce sunam pe cineva foarte apropiat, al cărui nume îmi tot scăpa. Am renunțat să mai sun și am început să mă apropii de mal, coborând o faleză destul de abruptă. Am făcut câțiva pași pe fâșia de plajă care mă despărțea de apă doar prin câteva zeci de centimetri de nisip aspru și cochilii sparte. Mirosea a sare, mirosea a alge și a scoici uscate de soare. După câțiva pași, plaja făcea un cot, iar în momentul în care am făcut acel cot o nouă lume s-a deschis în fața mea. Bulgaria? Așa aproape? Stătusem atâția ani în București și nu știusem că se putea ajunge atât de repede și ușor aici: mare, terase înșirate pe plajă, una după alta.

Luminile se aprinseseră deja la mese și piscinele care se deschideau spre mare începuseră să lumineze în culori calde, cu nuanțe acvatice: era seară, atât de brusc și de liniștitor seară. De data asta telefonul se conectase: “Trebuie să vii și tu aici, era totul atât de aproape, nici nu știam. Sunt scaune și fotolii în apă, în piscine, se servește masa în apă”, spuneam, în timp ce chiar mă așezam la o masă, luminată din interior de o vietate stranie, care pulsa lent. Mobilierul avea forme ciudate, totul era construit în liniile unei arhitecturi tandre, cu multe linii curbe. Oamenii erau îmbrăcați în materiale fine, mătăsuri și voaluri ce luminau discret, stăteau la mese și conversațiile erau înșiruiri de sunete ce creau o armonie împreună cu sunetul liniștit al valurilor de seară. Înregistram toate astea în timp ce vorbeam la telefon: “Ia o telegondolă, sunt peste tot, iar capătul ei în București e pe șoseaua... cum nu știi? Vino în sud... în sud”, repetam eu, în timp ce mă uitam mai atent la fețele celor de la mese.

Atunci am remarcat că toate acele fețe incredibil de frumoase erau femei. În momentul în care le-am văzut, ca la un semn, muzica încetă și toate femeile care populau acel loc nedefinit și incredibil își întoarseră capetele spre mine, parcă topindu-mi oasele cu privirea. „În sud, vino în sud...”, repetasem eu la telefon, și în acel moment am fost aruncată din vis, în centrul Bucureștiului. Era noaptea de Sânziene. 

Ligia PÂRVULESCU

Cunoscută mai ales ca poetă, a debutat în volum la Casa de Editură Max Blecher, în 2014, cu volumul Fluvii de asfalt. Pentru romanul Translucid a primit premiul „Primul roman”, 2021, acordat de Editura Litera, unde a fost publicată în același an. Activă și apreciată în lumea literară bucureșteană, publică în mod curent în revistele de profil. Este avocată, preocupată în același timp de zonele subtile ale comunicării.

Echipa
Arhiva
PRINT 31⤓ PDF
Numerele tipărite

confesiuni vizual literatură interviuri topuri debut istorii opinii

 

NOUA LITERATURĂ

Stil fluid, personaje care mențin atmosfera și atenție pe derularea faptelor - acestea sunt însușirile prozei lui Adrian Mielcioiu, pe care le detectezi imediat.

Doina Ruști

FILMELE REVISTEI

Bookfest, 2022

Cartea săptămânii

LITERA, 2022

Bursa subiectelor

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

Liviu G. Stan, la decernarea premiului

Premiile FICȚIUNEA

- Premiul Ficțiunea pentru cel mai creativ artist vizual a fost acordat lui Bogdan Farcaș  - pentru rolul Florin Iespas, din lungmetrajul Neidentificat (r. Bogdan Apetrei).

- Premiul Ficțiunea pentru cel mai creativ scriitor a fost acordat lui Liviu G. Stan - pentru romanul Salamandre, Litera, bpc, 2021.

- Premiul Ficțiunea pentru personalitatea artistică a anului a mers la Horațiu Mălăele, recompensat pentru implicarea în numeroase zone ale ficțiunii (film, teatru, carte, desen).

Juriul

Doina Ruști, Adriana Irimescu, Andrei Boncea

HUMANITAS, 2022

ART, 2022

 

Copyright © optmotive.ro