Bătălia de la Lepanto a avut loc în octombrie 1571, în largul Golfului Patras, din Grecia de azi. O flotă a Ligii Sfinte, o coaliție de state maritime catolice, a învins decisiv flota Imperiului Otoman. Se știe că în bătălia aceea scriitorul spaniol Miguel de Cervantes a fost rănit la mână și în piept, nemaiputându-și folosi brațul.

Mai puțini cunosc faptul că și o femeie spaniolă s-a distins în luptă, participarea ei fiind recunoscută de cronicarul combatant Marco Antonio Arroyo în lucrarea "Relatarea înaintării flotei Ligii Sfinte", publicată la Milano, în anul 1576 și reamintită contemporaneității de istoricul Joaquín de la Santa Cinta.

Conducătorul trupelor spaniole, prințul Juan de Austria, poruncise ca flota să nu îmbarce nici femei, nici persoane care nu luptă. Spațiul disponibil pe nave trebuia folosit eficient. Totuși, Maria, iubita unuia dintre soldați, pentru a-l însoți, s-a îmbrăcat bărbătește și s-a înrolat ca archebuzier, alături de el.

Legenda spune că Maria s-a născut în Granada. Orfană de la o vârstă fragedă, a fost adoptată de o trupă de dansatori de flamenco – de acolo porecla de Maria Dansatoarea. În peregrinările sale, trupa a ajuns în Napoli, pe vremea aceea aflat sub stăpânire spaniolă. Un soldat din regimentul condus de Lope de Figueroa, fascinat de senzualitatea tinerei dansatoare de flamenco, s-a îndrăgostit fulgerător de ea. Iubirea lor, însă, ar fi fost scurtă, sfărâmată de ordinul de îmbarcare, dacă ea nu s-ar fi hotărât să facă tot posibilul ca să-l urmeze.

Regimentul a fost repartizat pe galera Real, nava amiral, aflată sub comanda directă a prințului Juan de Austria.

Nu era ușor pentru o femeie să tragă cu archebuza, o armă de foc cu încărcare prin față, având o greutate de aproximativ 5 kilograme și cam un metru lungime, dar Maria învăță repede. Glonțul putea trece printr-o armură la distanța de 50 de metri. Primi și o sabie ascuțită pe ambele părți, adaptată și pentru tăiat, și pentru împuns și pumnal de mâna stângă. Până în momentul bătăliei, învăță să le folosească în lupta corp la corp cu dușmanul. Știa că dacă dădea greș, în cel mai fericit caz, că ar fi scăpat cu viață, avea să fie descoperită și debarcată.

Confruntarea navală de la Lepanto a fost una dintre cele mai mari duse în Mediterană, implicând patru sute de nave. Real a înfruntat nava amiral a turcilor, Sultana, condusă de Ali Pașa, amiralul șef al flotei otomane, lupta fiind decisivă pentru rezultatul final al bătăliei. 

După câteva schimburi de canonade, corăbiile treceau la abordaj. Odată legate una de alta cu gheare și căngi de metal, era vremea ca soldații să folosească armele de foc la distanță mică, iar infanteria să se bată pe punte și sub punte. Sultana străpunse cu pintenul de abordare chila navei dușmane. Galerele mai mici din jurul fiecăreia aduceau întăriri în locul soldaților căzuți. Combatanții erau, pe rând, fie atacanți, fie în apărare, soarta luptei schimbându-se rapid. 

De două ori au ajuns creștinii la marele catarg al Sultanei și tot de atâtea ori au fost nevoiți să se retragă, lăsându-i pe turci să treacă de arborele trinchet și să atace Real. Spaniolii au fost ajutați să învingă de întăririle primite de la galera comandată de Álvaro de Bazán, două sute de soldați, care au reușit să-l ucidă pe Ali Pașa, să-i cucerească nava amiral și să anunțe victoria prin înlocuirea pavilionului de pe catarg. 

Pierderile creștine au fost de 40 de nave și 7.500 de oameni, față de 190 de nave și 30.000 de oameni pentru flota otomană. Victoria a împiedicat înaintarea turcilor în Europa Centrală și dominația acestora în Marea Mediterană. 

Maria Dansatoarea a fost singura femeie din flota spaniolă, dar în cea turcească se știa că erau femei și copii în ziua luptei, făcând parte dintre cei 15.000 de sclavi creștini răpiți de păgâni în incursiunile lor prin Mediterană și eliberați în urma victoriei creștine. Maria s-a afirmat în cursul acestei bătălii sângeroase, așa cum consemnează Marco Antonio Arroyo: "Turcii, în mare parte, au fost uciși și tăiați în bucăți de muschete, archebuze și spade. În primul rând lupta un tânăr spadasin, capabil și viteaz."

Se pare că o tăietură de sabie i-a sfâșiat veșmântul, suficient cât să se vadă că nu era cine se crezuse: "Și asta nu au făcut-o doar ei, ca de obicei, ci și o femeie spaniolă, Maria, zisă Dansatoarea, care, lepădând veșmintele femeiești și teama naturală, a luptat cu archebuza, cu atâta efort și îndemânare, că pe mulți turci i-a costat viața. Înfruntându-se cu unul dintre ei, l-a omorât cu lovituri de pumnal. Drept pentru care, don Juan și-a făcut milă de ea și nu numai că nu a pedepsit-o pentru încălcarea ordinelor sale, ci i-a oferit un loc între soldații săi de acum înainte, așa cum fusese în regimentul lui Lope de Figueroa."

Pentru vitejia ei în asaltul Sultanei, Maria a câștigat respectul întregului echipaj și al amiralului, don Juan de Austria, care i-a acordat onoruri militare și i-a asigurat pe viață solda de archebuzier.