A o mie și una…

Totul mi se trage de la o lampă

Lampa care te privea cu ochii ei electrici,

Scurtcircuitând discreția,

Când ședeai tolănită și goală

În patul alb

Parcă proaspăt nins!

Ei bine, lampa aia

Era o lampă mai data naibi decât lampa lui Aladin…

A fost odată ca niciodată...

Când

am făcut cunoștință,

Ți-am strâns ușor

mâna,

Am dus-o la buze,

Ți-am sărutat-o...

Apoi,

i-am dat drumul

Ca unui fluture,

Ca unei pietre

în luciul unui lac...

Terasă Renoir

Să lași, te rog, să te boteze iară

Această-mpleticită-n dalii seară!

Și lasă-mă, încet, cu-o sărutare

Pe pasul tău ce intră-n mare

privirea ta-Lună-răsare

alunece până la vis pe mâna-mi care

îți va întinde-acum o floare...

Remix poetic

secundă sărită

din cadranul unui ceas vechi

și din trenul amiezii

într-o mare acoperită de piele

cu ochi de răsărit și de apus

cu mâinile valuri

și din închipuirea străzii te-ai ivit

vis înziuat

alergând

de setea altui must

în podgoriile albastre ale înserării