Dacă tot este evidentă legătura dintre lectură și călătorii, pe unde vă poartă pașii, mașinile, avioanele, inspirați de cărțile citite? (Petre Nechita)

Acum ceva vreme, am ajuns în Albania, iar rândurile pe care le veți citi mai jos mi-au răsunat în minte, ca o chemare. Căutarea orașului natal al lui Ismail Kadare, Gjirokastër, m-a făcut să merg alene pe drumurile de munte albaneze, să îmi bucur privirea de coloritul sătucurilor pitorești și să mă înfrupt din bucuria descoperirii casei din piatră, cocoțată în orașul de piatră. Devenită una cu muntele, din piatra căruia s-a născut, casa își risipește privirea spre orizontul ce se pierde în nori.

"Părea că, asemenea unui animal preistoric, orașul acesta se ivise în vale într-o noapte de iarnă și apoi se cățărase cu greu pe coasta muntelui, într-atât era de ciudat. Aici totul era vechi și împietrit, începând cu străzile și cișmelele și sfârșind cu acoperișurile caselor masive, vechi de secole, acoperite cu plăci de bazalt, asemănătoare unor solzi uriași. Era greu de crezut că sub platoșele acelea pulsa viața. Călătorului care venea pentru prima oară i se năzărea să facă tot felul de comparații, dar orașul scăpa oricărei încercări de acest fel, pentru că orașul acesta nu semăna cu absolut nimic. Din cauza pantei deosebit de accentuate, în dreptul acoperișului unei case se ridicau temeliile alteia și poate că acesta era singurul loc din lume în care omul, dacă ar fi căzut pe stradă, nu ar fi nimerit în șanț, ci pe acoperișul unei case. Și lucrul acesta îl știau cel mai bine bețivii. Într-adevăr, era un oraș foarte ciudat. Dacă ai fi vrut, ți-ai fi putut agăța pălăria, din mers, în vârful unui minaret, și asta fără prea multă oboseală. (Ismail Kadare, Cronică în piatră)