Dacă tot este evidentă legătura dintre lectură și călătorii, pe unde vă poartă pașii, mașinile, avioanele, inspirați de cărțile citite? (Petre Nechita)

S-a întâmplat să ajung în Tirana la două zile după ce a murit Ismail Kadare, deși ar fi trebuit să ajung mai întâi în 2015, apoi în 2021, rezidența literară s-a amânat dintr-un motiv sau altul. Dar altfel, îmi doream să văd această destinație înainte chiar să-l citesc pe Kadare, de când am aflat că în Europa, nu departe de noi, se găsește o țară care trăiește izolată de restul lumii ca o broască țestoasă în carapacea ei. În imaginația mea pe deasupra acestei țări plutea fumul și ceața. Am ajuns, în sfârșit, într-o zi de vară, într-un oraș agitat și pestriț, cu clădiri cățărate unele în spatele altora, dezordonat, dar modern, binecuvântat de natură, de o parte sunt munții, de partea cealaltă se întinde marea, iar oamenii sunt calzi și primitori, toată ziua și toată noaptea sunt afară, în stradă, prin parcuri, pe la terase. Aici, și dacă ai 2 euro în buzunar, mi-a zis prietenul și scriitorul Arian Leka, e de ajuns ca să ieși pe afară. Orașul e împânzit de râsete și de lumini. Prima frază despre oraș, pe care am găsit-o într-o carte de-a lui Kadare, aduce frigul și zloata, asfaltul ud și misterul. Poate că la sfârșitul unei toamne, am să mă întorc aici.

"Peste pământul străin cădea ploaia amestecată cu zăpadă. Lapovița udase pista aeroportului, clădirile, santinelele. Udase câmpul și coastele dealurilor din jur și lucea pe asfaltul negru al șoselei. Dacă n-ar fi fost începutul acela de toamnă, oricine și-ar fi închipuit că ploaia nu-i decât o coincidență stranie. Generalul, în schimb, știa că nu-i așa." (Generalul armatei moarte, Ismail Kadare)