Cel mai mult mi-a plăcut rolul din Charleston (r. Andrei Crețulescu), pentru că acolo a fost probabil mai puțin actor și mai mult personaj de roman, prin urmare, mai aproape de imaginarul meu, dar și de percepția pe care o am asupra lui.

Vorbesc desigur despre Șerban Pavlu, intelectual tipic pentru generația lui, adică  atașat de fondul valoric tradițional și, în mod paradoxal, situat în rolul de negator al ordinii vechi,  aspirant la schimbarea universală. De aici și vine potențialului său avangardist, încă nevalorificat, și prietenia cu Radu Jude.

Toată lumea din familia noastră (video)

Apoi, mai există o altă latură a sa, de bucureștean, tot tipic, înrudit în esență cu tipologiile impuse de literatură, de unde și disponibilitatea lui pentru orice rol.

Dacă n-ar fi mers spre actorie, ar fi ajuns scriitor. Acestea au fost semnele adolescenței sale. Dar opinia mea n-a contat, jocul și drama au călcat peste iluziile mele literare.

Celelalte personaje pe care le-a făcut l-au impus ca figură particulară și caracter puternic, două trăsături la care un actor ajunge foarte greu. Cu mult mai în largul său pe scenă, e totuși mai cunoscut prin filme, care i-au conturat treptat imaginea și i-au pus în valoare talentul.

Urmărindu-l de-a lungul ascensiunii sale, am ajuns la convingerea că nu s-a despărțit niciodată de literatură, iar "fețele", pe care le-a lăsat  în numeroasele roluri, au un potențial narativ, înrudit cu literatura pe care n-a scris-o încă.

Tocmai de aceea sunt foarte bucuroasă că s-a alăturat grupului nostru de nebuni, format din scriitori, actori, regizori, fotografi, muzicieni și alți mulți iubitori de ficțiune, care cred în arta hibridă. Se nimerise să aveam un fotoliu în salon, căptușit cu mătăsică de Malta, numai bun pentru el. Bine ai venit, Șerban Pavlu!