Se spune despre istorici că sunt niște vulturi. Zboară deasupra umanității până zăresc un muribund prăbușit la pământ. Îl urmăresc cu nerăbdare cum își dă ultima suflare și apoi se hrănesc din trupul sărmanului căzut. Istoricii sunt gunoieri, cotrobăie prin pubelele trecutului, scormonind după povești importante, interesante, emoționante, jenante și le pun pe toate la expoziție ca să le răsfoiască orice individ.

Uneori simt despre mine același lucru. Stau în arhive, citesc surse prăfuite, uitat ...

Scârțâitul prelungit amuți brusc. O bufnitură puternică însoțită de zgomotul gresiei sparte. Urmă apoi valul de apă, răspândindu-se de-a lungul suprafeței plate. Prea puțină pentru a îneca, suficientă pentru a încurca lucrurile. Și prea puțin timp pentru a duce planul până la capăt. Bărbatul nădușit, ținând revolverul în mâna tremurândă privi cadrul ușii sparte, întorcându-i spatele cu repeziciune.

De pe culoar intră un prim bărbat, în fugă. Patină scurt și apoi se prăvăli la pământ aproape de ...

— Și cu ăsta ce-i?

Cuvintele au efectul unei pale de vânt, a răsuflării unui zeu curios, împingând la o parte cortina timpului pentru a dezvălui un mister neștiut. Doar menestrelul, bardul spășit ascunde în cămara minții povestea ce trebuie rostită. E doar o umbră pentru că realitatea este banală. Doi oameni obișnuiți, în depozitul unui muzeu umblă printre mărunțișuri. Și găsesc un tablou bine lucrat.

Dar întrebarea face ca fundalul să se schimbe, iar cuvintele bâlbâite ale asistentului se tra ...

Noaptea se alungea ca o lacrimă pe obrazul văduvei. Întunericul ținea ostatică răsuflarea din piepturile a milioane de oameni legați de paturile lor în vise și coșmaruri turnate cu țârâita. Pământul tăcea, ținea între dinți zarva civilizației, împrăștiind prin vânt particule de noapte.

Orașele erau pline de trădători, ființele metalice ieșite din coastele și craniile inventatorilor ca să ne țină de cald și de frig. Conectate la cabluri ce răscoleau solul născător, își făceau meseria fără a ține ...

A fost odată ca niciodată, în timpuri de demult, în locuri de aproape, un prinț căruia îi plăcea să urce pe șaua calului și să se piardă pe cărările ținutului în care s-a născut. Îl chema Avram, era bălai, cu ochi albaștri și mâna iute, scoțând sabia și retezând dușmanii ce ar fi amenințat hotarele țării pe care o slujea.

S-a născut sub munții Hunedoarei, dintr-un tată ce a primit pe umeri povara de a fi cneaz a românilor risipiți prin văi și dealuri, și dintr-o mamă ce spune că și-a croit drum ...

Am intrat în România certat. Pornit la drum lung, de la un capăt al Germaniei, m-am trezit cu defecțiuni la mașină. Nimic serios, dar suficient pentru a-mi da peste cap programul. Nimic nu este mai amuzant decât să stai pe marginea drumului privind la tirurile ce trec în viteză pe lângă tine. Chiar și după două certuri îndelungate cu service-ul de acasă, nu mi-am exorcizat toți demonii ce mă râcâiau.

Tot ce puteam face era să uit. După ce am trecut de Arad, lucrurile parcă au curs mai bine. Am ...

Visul s-a sfâșiat brusc, în zgomotul unui fermoar rupt. Așa s-au deschis foalele trolerului, risipind bagajul de-a lungul scărilor, luate de vântul metroului ce intra în stație. În jurul meu a crescut o zonă a refuzului, oamenii ocolind tragedia pe care nu voiau să o contorizeze într-o zi care și așa fusese plină. E greu să adopți durerile unui străin căzut în genunchi.

Eșecul vine în urma unei speranțe exagerate, a unui vis pe care ți-l vinde cineva. Altfel nu ajungi prăbușit peste treptele ab ...

Nu aș putea să vă spun cum a început. De la acea senzație de amețeală, un vertij care m-a făcut să mă opresc sprijinindu-mă de tencuiala zgrunțuroasă a clădirii? Sau de la sentimentul frustrant că GPS-ul nu merge și că nu aveam semnal la telefon în mijlocul Bucureștiului? Iar acea căldură toropitoare, imposibil de evitat, de respins... îmi lăsasem sacoul în mașină, urma să merg la o întâlnire informală și nimeni nu s-ar fi supărat dacă m-aș fi prezentat doar în cămașă.

Acela era planul inițial. ...

Am o confesiune de făcut, așa pe șoptite. Sunt momente în care îmi par caraghios, de tot râsul, altădată doar sincer. Undeva pe la ultimele ceasuri ale zilei, când întunericul urcă pe boltă, mă plimb prin casă. Sunt singur pentru că soția e încă la serviciu și nimeni altcineva nu ar avea ce căuta pe acolo.

E o casă destul de mare, o vilă interbelică ridicată într-un cartier mai liniștit al orașului. Stă pitită sub niște castani, pe o stradă lungă, ferită printr-o minune de marșul triumfal al m ...

O pâclă neagră, densă, împiedica lumina să cadă peste tabără. Aici nopțile sunt mereu întunecate. Optimiștii spun că așa a fost dintotdeauna. Realiștii zic că e așa doar de când a început Războiul. Ce să caute raze calde plutind deasupra unui cimitir săpat cu tunul?

Era o zi ca oricare alta. Plouase de dimineață așa că asaltul fusese amânat. S-a declanșat după amiaza. Soldați obosiți, palizi, hotărâți numai să cadă înaintea gloanțelor au șarjat și s-au prăbușit la pământ fără suflare. Nimic neo ...

— Stați confortabil? Acum pot să vă povestesc despre crimă.

Îmi place să fac pe gazda, chiar dacă nu sunt la mine acasă. Ca acum. Ne-au adus înapoi la hotelul unde eram cazați. O casă de oaspeți peste care au adăugat un etaj. Nu poți avea mari așteptări de la un orășel aflat la marginea deșertului. Am scăpat de zăduful zilei, dar încă suntem bântuiți de căldură. M-au așezat în capul mesei faimoase, cică aici a semnat capitularea un general din Marele Război. O poveste memorabilă, sunt sigur. La ...

Praga va rămâne a ei pentru totdeauna. E o axiomă. Acel oraș are o umbră ce planează asupra sa, un spirit ce-și flutură aripile și în vâlvătaie, pot simți mirosul parfumului ei. Mireasma s-a îmbibat în ziduri ca sudoarea unui ev încheiat.

Și totuși, astăzi sunt aici. Am revenit la locul crimei. M-am mințit spunându-mi că trebuie să plec în vacanță. E perioada din an în care fug din biroul cocoțat la etajul al șaselea al unui zgârie-nor din Aurel Vlaicu. Scap de vocile care repetă la obsesie a ...