Revistă print și online

Malfunction

Grig ajunge târziu la ședință. E împrăștiat și prost-dispus. A lucrat până spre dimineață la un nou decor virtual și n-a prins decât vreo trei ore de somn, și ăla zbuciumat. Șefii și cei trei colegi ajunși înaintea lui îi fac loc la biroul din mijlocul încăperii, iar conversația lor urcă brusc într-un balon de așteptare optimistă. Nu pentru că designerul grafic, promovat de curând ca regizor artistic, ar urma să vină cu vreo soluție salvatoare. Ci pentru că Grig, așa taciturn cum e, pune pe roate întreaga televiziune de cartier. Vreme bună, vreme rea – toți contează pe el.

Chiar despre vreme s-a discutat până acum. Rafalele de vânt iscate din senin aduc nori grei și scufundă orașul în beznă pe timpul zilei. Un frig lăptos îneacă aerul, secerat uneori de torențiale înghețate; apoi, brusc, cerul se luminează năclăit și o căldură toropitoare îmbrățișează betoane și suflare. Vremea e un malfunction. Talmeș-balmeșul de anotimpuri a devenit subiect tabu în spațiul public. Nu se mai difuzează buletine, nici măcar avertizări meteo. Specialiștii tac mâlc, mai ales după atâtea prognoze duse în bălării.

Grig se așază pe un scaun gol, ascultând doar cu un sfert de ureche discuția dintre redactorul-șef și directorul de programe. Știe deja despre ce vorbesc. E același blabla în buclă, din care nu răsare aproape niciodată vreo idee utilă. El, personal, așteaptă să apară Lidia. Psihologa angajată de curând pe postul de documentaristă e mignonă, măslinie și parcă veșnic pusă pe șotii. Grig s-a interesat discret. Tipa e single, ca și el. Își propune, de ceva timp deja, s-o invite la o cafea în oraș... dar cum s-o brodească? Și ce s-ar putea lega de-aici? El, un lup singuratic, care abia-și încropește vorbele; ea, o sfârlează volubilă care pompează endorfine în jur.

— Ne-au intrat în picaj vizualizările, anunță brusc redactorul-șef.

— Ce surpriză...! Prefabricatele noastre nu sunt vreo țâță de mâță, bombăne prost-dispus directorul de programe. Oamenii mai clichează doar pentru artisticărelile lui Grig.

— Grafică spațială, nu "artisticăreală", mârâie Grig.

— Eu tot nu mă lămuresc... Dăm chestii care nu se petrec. De ce dracu’ ne numim canal informativ? se răstește deodată un reporter.

— De infoșou, îl corectează directorul de programe.

— Nu-s nici măcar fake-uri. Niște basme aiuristice, fără morală și final, continuă reporterul.

— Se cheamă content, băi! i-o taie ritos redactorul-șef.

— Inventăm, explică directorul. Măcar stârnim curiozitatea...

— Nu mai stârnim curiozitatea niciunui dihor! protestează afectat un prezentator-ancoră. Și, de fapt, cred că-i tâmpim pe-ăștia de mai clicăie pe linkuri.

— Ce-ați zice să trecem pe știri pozitive? Am fi cam singurii! intervine Liana, năvălind în birou.

Redactorul-șef o fulgeră din ochii mijiți, șuieră crâncen printre dinți:

— A mia oară zic...

— Știu-știu, nu există așa ceva. Dar ne-ar scoate din rahat. Prefabricatele noastre-s... carmol la chiparos.

Pauză stingheritoare, foială pe scaune.

— Suntem până-n gât de tot felul de orori... reale, insistă Liana.

Redactorul-șef trage adânc aer în piept și alege s-o ignore pe documentaristă. Începe să citească, tare și răspicat, desfășurătorul "infoșou"-ului, care va rula din două în două ore. Ogoare inundate după ce râul Blåsväder și-a ieșit din matcă. (Nu există un râu cu acest nume). Intoxicare cu plumb într-o așezare minieră de pe lângă Tianshui. (Nu există mine în apropierea orașului istoric chinezesc Tianshui). Un focar de revoltă populară în Palau din Pacific. (Istoricii susțin că palauanii sunt pașnici și au suportat cu seninătate colonizările succesive). Un incendiu într-o fâșie de tundră care împrejmuiește Oimeakon. (Greu de crezut, când în regiune s-au înregistrat - 35 de grade și vegetația e acoperită de gheață). În funcție de timpul disponibil, un accident acvatic pe râul Ucayali. (Informație greu de confirmat). Între calupuri, episoade înregistrate din "Meme-a-world", un podcast video cu un influensăr comportamental și o vlogeriță fașionistă care comentează, cu ifos și sarcasm, niște printscreen-uri cu VIP-uri.

— Ar mai fi una, se aude un firicel de voce. O soluție, adică.

Toată lumea se întoarce spre Max, lunganul pletos care a stat mut până acum.

Grig se crispează. Băiatul ăsta nou pe care i l-au dat pe post de asistent e brici, dar are un aer greu de pătruns. Și niște idei cu potențial de bombă nucleară. Grig l-a învățat pe Max tot ce știe, iar tipu’ se conformează docil. "Ireproșabil", a notat regizorul într-o evaluare către șefi. Problema e că lunganul pare bântuit... cel puțin de aplicația la care lucrează, chipurile, doar în timpul liber. ARA 360, parcă. Ceva ce implică sateliți, modulare spațio-temporală, detectare senzorială și activare automată, i-a explicat odată Max, dar Grig nu și-a bătut capul să înțeleagă mai bine despre ce-ar fi vorba. Odată instalată pe un dispozitiv, aplicația ar fi capabilă, pare-se, "să augmenteze" local și doar pentru posesorul dispozitivului o altă realitate – alternativă. Un potențial multivers. Ar putea face, de exemplu, să apară spontan o pădure tropicală în centrul de beton al orașului, bătea câmpii Max. "Sau o polynya în inima deșertului..." comentase Grig mușcător, la un moment dat. "E un breakthru. ARA e gata de testare", îl anunțase sec Max.

— Încep live-urile, zice scurt regizorul, spărgând ședința. Hai la treabă, Max.

"Reporterița la fața locului" este o fostă actriță recrutată dintr-o trupă de teatru underground. Intră în platou acoperită cu o pelerină poncho galbenă, din care se preling stropi grei de apă. Înaintează călcând împiedicat în niște cizme pescărești care îi ajung la pulpe. Tehnicienii aprind proiectoarele; orientează mașina de vânt, reglată pe viteza a 2-a, moderată; configurează efectele la pupitrul de sunet – răpăiturile de ploaie, vâjâitul de vânt, învolburările de ape – cu intensități variabile, astfel încât să acopere pe alocuri vocea prezentatoarei. Textul de citit, de un verde fosforescent, este proiectat în interiorul spațiului delimitat virtual în care urmează să se desfășoare "acțiunea". Sunt aprinse ledurile roșii ale spidercam-urilor. Grig selectează din computerul de grafică decorul tridimensional de inundații și Gfx-urile ce vor apărea supraimpuse peste imaginile tridimensionale. Apoi se mută la mixerul din platou.

— Drumul! În 3, 2, 1...

Poalele pelerinei galbene și ude se umflă și se zbat în palele mașinii de vânt. Prezentatoarea își șterge demonstrativ câțiva stropi de apă de pe față. Avansează prin proiecția virtuală a unei vâltori mocirloase care se revarsă pe un închipuit drumeag desfundat. Mimează o călcătură greoaie prin apa care i-ar ajunge la genunchi. Dă să deschidă gura, cu ochii la prompterul virtual. Încă un pas și se împiedică, cât pe ce să cadă. La picioarele ei, chiar în locul unde șuvoaiele din decorul tridimensional se învolburează mai tare, stă ciucit un pigmeu tuciuriu și zdrumpeș. Are brâul acoperit cu niște frunze uscate de palmier. Strânge la subsuoara stângă o civetă foind de neastâmpăr și își plimbă degetele încârligate de la dreapta prin blana ei țepoasă; hăhăie, pe muțește, cu gura până la urechi. Imaginile proiectate încep să se modifice cu iuțeală. Mai întâi, în fundal, unde nu se vedea nimic din cauza perdelei de ploaie, răsare un pâlc de mesteceni uscățivi și pitici, îngropați pe jumătate în zăpadă. La lizieră, izbucnesc din senin vâlvătăi înalte care se propagă pe fast-forward. "Reporterița" se blochează, cu gura întredeschisă. Tehnicienii se privesc neajutorați, se agită în gol.

— Ce mama dracului? izbucnește Grig.

E primul care se dezmeticește. Se repede la computerul uriaș și începe să butoneze disperat. Monitorul principal se face alb, iar cele laterale, de control al randării, se sting complet. O fracțiune de secundă, pe display-ul central este afișată o secvență numerică criptică. Apoi șirul de cifre se transformă într-un mesaj inteligibil, cu litere verzui fosforescente, care începe să pâlpâie intermitent. System malfunction. System malfunction. System malfunction. Grig privește perplex afișajul pe fond alb, apoi se întoarce la mixer și urlă gâjâit în căști:

— Cer comutare! "Meme-a-world" în buclă. Și IT-ul, urgent! La stația grafică!

*

Stă întins în pat, cu ochii închiși. Nu poate să adoarmă, doar absoarbe aerul primăvăratic de afară. Prin fereastra deschisă, soarele aruncă raze blânde și aurii care brăzdează încăperea. Dinspre copacul rămuros înălțat până în dreptul balconului, se aude o mierlă triluind în volute. Nici nu știe de când n-a mai stat să asculte păsările (sau nu le-a mai auzit deloc?). Încearcă să-și potolească bătăile neregulate ale inimii. Încă își simte stomacul făcut ghem în coșul pieptului. Nu a mai pățit, și-ncă în direct, o asemenea defecțiune majoră. Știe că oricum s-ar termina tărășenia, îl așteaptă ore de muncă istovitoare pentru recuperarea fișierelor .mxt, dacă o mai rămâne ceva de recuperat. Apoi refacerile, reconstrucțiile. Dificile, dacă nu imposibile, ca după un cutremur devastator. Și în contratimp.

Un țârâit scurt. Grig tresare, cât pe ce să răspundă la smartwatch. Un al doilea țârâit. Nu-i un apel telefonic. Grig ignoră semnalul sonor. De dincolo de ușa metalică, cineva perseverează. Sună din nou, prelung, parcă s-ar fi proptit în touch-ul soneriei. Grig dezactivează alarma și deschide ușa cu o smucitură iritată. E Liana. Udă leoarcă din cap până-n picioare. Are un aer zburătăcit și, pentru prima oară de când o știe, pare pierdută în spațiu. Îl privește panicată pe Grig.

— Ăă... Afară plouă torențial, n-am mai văzut așa ceva... M-am nimerit prin zonă și nu știam unde să...

Grig aruncă o privire spre fereastră, peste umăr. Afară e o primăvară blândă, plină de verdeață și triluri. Vremea rămâne însorită – dubios de însorită. "De unde-atâta ploaie? Și cum de știe asta unde locuiesc?". I se învălmășesc în minte și alte întrebări, încâlcite, greu de formulat până la capăt. Simte deodată un gust amar lipit de cerul gurii și parcă niște ace ciuruindu-i ochii. Ghemul de neliniște îi palpită din nou în coșul pieptului. Ezită cam mult până s-o invite pe Liana în antreu. Îl apelează pe Max.

— Tocmai voiam să te sun și eu, aude glasul subțiratic al asistentului. Am remediat malfunction-ul. Erau niște bug-uri în Fx-uri. Am și primit un pachet nou de la producător, îi raportează Max, plat și grăbit.

— Nu asta voiam... Mă rog, și asta, bâiguie Grig. Aplicația ta...

— ARA.

— E... funcțională?

Îi stă pe limbă să-l întrebe dacă nu cumva și-a încărcat programul în stația grafică, dacă nu cumva a făcut o tâmpenie fără margini, dacă nu cumva malfunction-ul... Dar se abține.

— Am zis că-i gata de testare. Dar n-am mai avut timp...

Grig tace, gândindu-se dacă să-l creadă sau nu.

— ...cu toată nebunia de-aici, se aude mai departe vocea subțiratică.

— Cum e vremea... acolo? cotește conversația Grig.

— Ciudat că mă întrebi... E frig, s-a făcut foarte-foarte frig. Chiar acu’ mă uit pe geam. Nu se vede nimic. E ceva... lăptos.

— Pe frunze? Pe copaci? A nins, adică?

— Nu știu dacă... Nu văd zăpadă, doar alb. Totul alb și fără contur.

Dana PĂTRĂNOIU

Este jurnalistă literară, traducătoare și redactor de carte. Publică frecvent poezie, traduceri, interviuri și cronici de carte în revistele de profil. De câțiva ani, promovează literatura autohtonă și străină pe blogul personal: mansardaliterara.com.

în același număr