Vara este anotimpul cel mai fericit pentru mine. Lentoarea zilelor toropite de căldură se insinuează ca un parfum ce acoperă tot orașul. Bucureștiul pustiit de elevi și studenți se descoperă ca o capitală a nostalgiei fără leac. Traficul se subțiază, trotuarele devin mai largi: spațiul se dilată! Aleile din parcuri freamătă sub cupola de frunze mature, vântul adie ca o promisiune pentru așteptatele furtuni de vară, soarele strălucește cu atâta certitudine, aerul devine palpabil... Totul este static și asta induce senzația că nu o să se mai întâmple nicioadată nimic în București! Gata, s-a oprit timpul în loc și-o să trăim împreună perpetuu "Un veac de singurătate".

Mă trezesc din reverie odată ce se face, din nou, luni. Am de pregătit emisiunea "Dăruiește, Românie!", care vara asta este în direct, în fiecare vineri. Am doar câteva zile să pun la punct ediția săptămânală și "înot" prin valurile de căldură, prin oraș, după locuri interesante în care să îmi primesc invitații și telespectatorii TVR. Atâtea vile interbelice care îmi stârnesc imaginația, spre "disperarea" regizorilor de platou, atâtea terase dichisite care îndeamnă la confesiuni șușotite, atâtea restaurante vesele cu mușterii puțini, toate numai bune pentru emisiunea mea estivală! Fac prospecții, alerg dintr-o parte în cealaltă a orașului, dau telefoane, trimit email-uri contra-cronometru: vineri sunt în direct. Ce bine!! Ador emoțiile emisiunilor live!

Deși nivelul meu de adrenalină e al unui consumator înrăit de espresso, iar emoțiile ating uneori cotele unei centrale nucleare scăpate de sub control, Bucureștiul meu de vară rămâne imperturbabil. Niciun concert, niciun festival. Sunt străzi unde întâlnești doar pisici amețite de căldură. Parcuri în care se plimbă doar porumbei. Unde-o fi plecat toată lumea? Se va mai întoarce vreodată cineva în acest oraș încremenit în timp, sau totul e o farsă? Dacă nu aș fi atât de ocupată, aș lua cu asalt Bucureștiul și aș pleca din casă dis de dimineață, să mă bucur de răcoare și de răsăritul văzut dintr-un colț de stradă. Apoi aș bate toate muzeele la rând, cu ultima oprire la cochetul Muzeu de Artă Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck, de pe strada Alecsandri nr. 16, să revăd tabloul "Grădini la marginea mării" al artistei, pictat acum 100 de ani. M-aș întoarce acasă la miezul nopții, cu capul plin de stele și sete de apă de iubire.

Bucureștiul meu de vară este și el "în direct". Soarele filmează fiecare mișcare cu răbdarea unui regizor maniacal, scenele de derulează pe ralanti, și iar s-a făcut vineri! Cu emoții firești, "Bine v-am regăsit!".