OPTm
nr. 86

Limba primară

Orașul ăsta e o tumoare, își spuse așteptând la semafor. Materie vie multiplicându-se celulă cu celulă, una în alta, una peste alta, răspândind o boală infecțioasă, fără nume. Cumpărase o pâine și se întorcea în apartament. Ultimul etaj, un bloc nou-nouț. Pete de vopsea pe ferestrele din casa scării, ca niște hărți incomplete ale unor lumi îndepărtate, mai bune. În jur, tot blocuri, o periferie a Moscovei post-comuniste în plin avânt imobiliar. Apartamentul era curat, spațios, dar gol, nici măcar un scaun. Pardoseala reflecta lumina soarelui ca în reclamele de vânzare a caselor de lux, evocând aceeași atmosferă de închisoare frumos proiectată.

Aprinse lumina în bucătărie. Holy shit, podeaua era inundată de rufe murdare ca niște resturi marine aduse de val la țărm: pantaloni gri și kaki, tricouri albe și roșii, lenjerie de corp neagră, șosete de toate culorile, niște cămăși cu dungi subțiri. Știa de la Frida că Gert tocmai se mutase, dar părea că nu-și luase încă toate lucrurile. Sau pur și simplu le abandonase acolo, un trecut made in China.

Gert o aștepta jos, în cinci minute.

„Bună, ești Gert? Eu sunt Jay.”

„Da, salut. Ești ok? Ți le-am adus ”, spuse Gert, întinzându-i o plasă mare de rafie, cu un sac de dormit albastru și un prosop alb. „Te ajut să le duci sus.”

„Te rog, nu e lumină în lift.”

Se înghesuiră înăuntru, zece etaje în întunericul de țiței crud. Nu-l văzuse bine, dar îi plăcea vocea lui. Sau, mai degrabă, accentul german, îi amintea de Klaus Kinski în filmele lui Herzog, hipnotic. În același timp, era puțin îngrijorată: dacă se blochează liftul? Citise într-un ziar local că doi îndrăgostiți s-au ascuns într-un bloc nou ca ăsta să facă sex, s-au blocat în lift și-n vreo două săptămâni au murit, după ce unul a mâncat cadavrul celuilalt.

„Aah, n-am mai avut timp să le spăl”, spuse Gert văzând mizeria din bucătărie. „Am vrut să le duc la un second-hand.”

„E ok dacă vrei să le speli acum.”

„Hm, aș putea ... Ai mâncat? E un McDonald’s jos. ”

Jay nu se atinsese de pâine încă. Era prea devreme să se culce, prea târziu să iasă iar din casă.

„Au ceva ce ar mânca și o pisică? ”

„Ai o pisică aici ?! Unde? ” se lumină brusc Gert.

Un spirit liber, gândi Jay. Dar și oamenii care râd par liberi și apoi se sinucid.

„Glumeam. Știi că pisicile nu se-ating de McDonald’s, nu? Ceva rusesc au? ”

„Ă… găluște. Rulouri cu brânză dulce și stafide. ”

„... ia o porție, te rog.”

„Vrei și niște bere? E un chioșc peste drum.”

„Da, da, Baltika Dark, dacă au? Am băut una pe tren, mi-a plăcut. Stai să-ți dau bani” - și-i întinse o bancnotă de o mie de ruble. Închise ușa încet după el, un gest domestic, de parcă l-ar fi cunoscut de-o viață. Se duse la baie, lăsă apa să curgă în chiuvetă și se privi în oglindă. Pielea albă, ochii căprui, fruntea anxioasă sub un breton rebel. O față invizibilă, ca atâtea altele, nimic remarcabil. Își țuguie buzele ca și cum ar fi sărutat pe cineva. O să fie bine, universul e încă în expansiune.

„Era coadă, așa-i întotdeauna seara”, spuse Gert, punând pungile pe masa din bucătărie.

„A, nu te-am auzit, mă spălam pe mâini.”

„E săpun?”

„Da, cu alge. Ți-au ajuns banii?” 

„Sigur, uite restul, îmi pare rău pentru mărunțiș”, și-i întinse un pumn de monede.

„Ah, păstrează-i, zbor înapoi la Londra mâine devreme”, răspunse Jay. Gert îndesă banii înapoi în buzunar. Privind în jur: „Nu putem mânca aici”.

„Hai în cameră. Picnic pe sacul de dormit?”

Soarele asfințise pe jumătate deja. Cerul arăta ca o frescă de Tiepolo  cu zei necruțători - blocurile din jur. Aprinseră lumina, întineseră sacul albastru pe podea și se așezară, cu mâncarea între ei. O idee proastă, de fapt, se gândi ea, camera o să miroase a cartofi prăjiți toată noaptea.

„Deci, de unde o știi pe Frida?” întrebă Jay, mușcând din primul rulou. Îl examină cu atenție. Era subțire, o scânteie intensă în ochii verzi spălăciți, un zâmbet nervos pe buzele pline. O șuviță de păr blond nisipos îi cădea mereu pe frunte, amintindu-i și mai mult de Kinski. Dintr-o dată, se simți atrasă de el; i-ar fi plăcut să-și treacă degetele prin părul lui, să-i îmblânzească revolta, nebunia.

„Am lucrat împreună, mai întâi la Viena, apoi în Sankt Petersburg. Traduceri. Ea se ocupa de literatură, eu făceam acte de tot felul.”

„Și acum, mai traduci?”

„Rar, doar când am nevoie de bani. Anul ăsta termin masterul în studii de mediu. Peste o lună merg într-o expediție în Oceanul Arctic, Noile Insule Siberiene. Cu Universitatea Plutitoare, dacă ai auzit de ea? Studiem criza ecologică, știi, urgența climatică? Dar tu, ce faci în Moscova?”

„Aș vrea să văd cum se topesc ghețarii ... să le surprind ultima pâlpâire. Vopseaua n-ar avea timp să se usuce, albastru cât vezi cu ochii ...”

„Deci pictezi?”

„... de la un infinit la altul. Știi ce înseamnă ultramarin? Dincolo de mare. În Renaștere, pigmentul a ajuns în Europa din minele din Afganistan, adus de comercianții italieni. Era cea mai scumpă culoare, folosită pentru mantia Fecioarei. Da, pictez... ”, răspunse Jay, scuturându-și un praf de zahăr din colțul gurii.

„Ce, un subiect anume?”

„Tot mai abstract în ultima vreme. Realitatea e prea grea, un cadavru. Întinzând mâna după bere: „Știi, am un sentiment ciudat ... cu cât descoperim mai mult despre alte lumi, cum ar fi Luna sau Marte, sau cele la care nici nu putem ajunge, cu atât devenim mai împăcați cu propria noastră dispariție . Nu crezi? Sau, cu cât suntem mai aproape de pământ, ca un soldat care se târăște prin noroi sau un fermier care plantează ceapă ”

„Hmm, nu m-am gândit la asta. Noi cercetăm, producem studii, căutăm soluții. Nu există o planetă „b”. Dar știi, artiștii și scriitorii sunt invitați să documenteze expedițiile uneori. Sau să creeze ceva, să-i inspire pe alții. Cred că te-ar lua și pe tine !” râse Gert flirtând, arătându-și dinții cristalini. „Cum sunt rulourile?”

„Daaa, femeile se pricep la multitasking, nu-i așa!” râse Jay. „Îngrozitor de dulci. Încearcă unul”, și-i întinse cutia deschisă, o pudră de zahăr căzând ușor pe sacul albastru.

Gert se uită la ea complice: „De unde știu rușii că americanii n-au pus niciodată piciorul pe lună?”

„Hmm… nu știu, de unde?”

„Nu-i niciun McDonald’s pe acolo!”

'Ex-ce-lent!" râse Jay din toată inima. „O să le-o spun și prietenilor mei!”

„Deci, ce ziceai că faci în Moscova?”, întrebă din nou Gert, sorbind din bere.

‘Vizitez muzee. Tretyakov, de fapt, pentru Malevich. Știi, Pătratul negru ...

„Da, da, stiu! Frida obișnuia să organizeze seri de poezie în apartament în Sankt Petersburg. Un poet a atârnat odată un pătrat de catifea neagră pe perete, apoi a recitat ceva numit Victorie asupra soarelui. Un delir de onomatopee și nonsens, mi-a plăcut! Cortina de catifea era pictura lui Malevich, care realizase decorul operei cu același titlu, inspirate de poem. Ce vremuri! Petreceam toată noaptea fumând iarbă, bând vodcă și făcând amor. Liberi de realitate, ca Malevich. Acum, în fiecare dimineață, în loc să ne gândim la micul dejun, ne gândim la moarte.”

Vocea i se stinse pe neașteptate, umbrindu-i ochii plini de neliniște și dorință. Jay îl privi ca și cum te-ai uita într-un acvariu inundat de lumină: „Da ... viața e ... un răsărit de soare”, șopti. „De ce n-ar fi și moartea unul? Chiar mai scânteietor?” Gert se aplecă și o sărută ​​pe obraz, lăsându-și cu blândețe capul pe umărul ei, ca un copil adormit: „Șșș, ascultă”.

Noaptea se hrănea din respirația lor, acum una. Gert își lipi trupul de al ei, cu o tandrețe nebănuită. Părul lui blond se revărsă pe pieptul ei ca o galaxie amorfă. La picioarele lor, un fir de apă se strecura ușor spre mijlocul camerei, sursurând din ce în ce mai aproape de inima ei crudă. Ce dumnezeu?! „Gert, trezește-te, inundație!”, strigă Jay, împingându-l și sărind în picioare. Lăsase robinetul deschis în baie! Apa se ridica din ce în ce mai repede, surprinzător de repede, gâlgâind pe lângă pereți, acoperind podeaua, măturând sacul de dormit și resturile de mâncare. Într-o secundă le ajunse la genunchi, dar Gert, acum în picioare, o privi calm, cu pupilele neobișnuit de dilatate, ca două pietre mari de jad. Deschise gura de parcă ar fi vrut să spună ceva, apoi se scufundă brusc în apă.

Da, e mai ușor să înoți până la baie, gândi Jay. Dar Gert se opri în mijlocul camerei, la fundul apei, de parcă ar fi avut un alt plan. Nedumerită, Jay observă că avea ochii larg deschiși și respirația normală, nici măcar o bulă de oxigen la suprafață. Pielea îi strălucea ca o perlă. Paralizată de uimire, Jay se lăsă înghițită de șuvoiul în creștere; un miros de sare îi umplu nările, apoi îi simți gustul pe buze, în gură. Și ea respira sub apă! Podeaua părea de nisip, tavanul - albastrul vast al oceanului. Se lăsă ușor pe burtă, încercând să ajungă la Gert. Acesta înota cu mișcări fluturânde, ca un pește avansând cu ajutorul aripioarelor dorsale, din mijlocul camerei către margini, în cercuri din ce în ce mai largi. Începu să construiască o spirală elaborată pe podea, folosind monedele din buzunar: aur cald lângă argint rece lângă cupru ruginiu, o comoară pierdută pe fundul mării, strălucind ca solzii de pește. Jay înotă mai aproape, atrasă irezistibil către inima spiralei, către miezul magnetic al pământului. Își așeză obrazul stâng în interiorul cercurilor concentrice, genele-i măturând ușor podeaua, ca o hașură. Un fior îi străbătu coloana vertebrală, în timp ce simțea cercurile îmbrățișându-i trupul,  pe rând, ca niște valuri lovind blând țărmul. Era Gert, înfășurat în jurul ei, șoptind: „Ich habe nie geliebt.”

Deasupra lor, rufele nespălate pluteau ca niște pești morți în lumina caldă a răsăritului.

Simona NASTAC

Curatoare, critic de artă și poetă, stabilită în Londra, Simina a studiat Istoria și Teoria Artei la București și are un master în Creative Curating la Universitatea Goldsmiths, Londra. A organizat expoziții de artă contemporană la Londra, Seul, New York, Berlin, Praga, Cluj și București. Din 2016, patronează Seara de poezie experimentală, în cadrul Festivalului Internațional de Poezie București. A publicat volumul de versuri Culoarea deprimantă a mierii (2017), pentru care a obținut premiul Alexandru Mușina „Regele dimineții” pentru debut. Publică în mod curent poezie în română și engleză, fiind prezentă în revistele Poesis International, Harana Poetry, The Blue Nib, Black Bough Poetry și în antologii internaționale, precum Europoe (2019). www.simonanastac.com

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Proza Simonei NASTAC aduce un stil ferm și matur, un bun control al instrumentarului narativ, personaje credibile și un final salvat in extremis, printr-o soluție de tip fantastic, fără ca aceasta să impieteze însă asupra textului, ci dimpotrivă, consolidând nota misterioasă a povestirii.

Călin TEUTIȘAN

CARTEA SĂPTĂMÂNII

 

Despre interpretarea etnologică

de Ioana-Ruxandra Fruntelată,

Editura Etnologică, decembrie, 2020

 

Recomandată de Doina RUȘTI

 

 

 

 

The ROFest.Trends Film Festival, Chicago, 2021:

Vlad Ivanov, Istvan Teglas

 

 

La mulți ani inocenți, Ioana Pârvulescu!

 

 

 

CĂRȚI NOI

 

 

 

 

 

Scoția, anii 80. O mamă bețivă, un copil care își caută drumul. Pentru acest roman de debut, Douglas Stuart a primit  Booker Prize, pe 2020. more

 

Siria: război, teroare, un copil care povestește. Pandora M, Anansi

 

 

 

 

 

 

 

SCRIITORI ÎN VIAȚA PRIVATĂ

 

Georgeta Drăghici, în redacție, Radio România Cultural. Anii 90.

 

 

 

 

 

În nr.-ul acesta semnează

 

 

 

 

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

 

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

 

 

 

 

 

Copyright © optmotive.ro