OPTm
nr. 86

Între ani

Iată-ne la începutul anului 2021 când, ca la orice cumpănă dintre ani, ne lăsăm ispitiți de ideea bilanțurilor. Fiecare trage linie gândindu-se la cât a reușit să îndeplinească din tot ce și-a propus, la cât și la ce i-a mai rămas de făcut, la cum a fost anul care s-a dus față de cei anteriori. Însă de data aceasta, fără îndoială, am avut cu toții un an diferit, un an greu și interesant. 

Din primăvara lui 2020 până astazi universul din jurul nostru și-a făcut simțită prezența poate mult mai pertinent decât o făcuse de câțiva ani buni încoace. Am stat închiși în case, apoi a fost o vreme când am completat formulare ca să putem ieși dupa pâine, mereu ne-am temut ca boala să nu îi afecteze pe cei dragi, ne-am echipat ca în filmele sience fiction și am semnat tot felul de foi ca să ne putem vaccina copilul, și ne-am uitat la filme cu apocalipsa virală ca să vedem ce s-ar putea întâmpla dacă totul scapă de sub control, am stat mai mult ca niciodată conectați la știri ca să simțim care e pulsul lumii, ca să știm ce avem voie și ce nu când e stare de de urgență. Apoi ne-a furat peisajul și am urmărit lipiți de televizor ori de telefonul mobil numărul îmbolnăvirilor și zonele afectate, saga evenimentelor externe în speranța de a putea identifica anumite semne apocaliptice câtă vreme ele mai sunt încă în amonte, - reacții firești, probabil, pentru generația mea care nu s-a confruntat cu evenimente istorice majore la maturitate decât, să zicem, cu revoluția din 1989, în prima copilărie.

Pe de altă parte, de sub cupola uriașă a acestui virus care ne-a umbrit aproape un an întreg viețile, am văzut-o pe fiica noastră fâcând primii pași, am auzit-o spunând primele cuvinte și cel mai adesea, prinși în avalanșa evenimentelor bebelușești, ne-am văzut obligați să uităm de orice pericol în favoarea rutinei tipice a unei familii în care tocmai s-a instalat o viață nouă. Așa am înțeles mai bine, sau, cu alte cuvinte, mi s-a confirmat, ceea ce intuisem încă de la nașterea ei, și anume că așa cum, cu puțin timp înainte de asta, soarta nu s-a ferit să-mi arate cât poate fi de dură și de necruțătoare prin dispariția cuiva drag, tot așa, orice s-ar întâmpla, există acel ceva care nu poate lăsa viața să se anihileze total pe sine și că, inferent de context, aceasta nu încetează să se afirme, coeficientul de viață și cel de moarte din jurul nostru păstrând mereu un oarecare echilibru.

Totuși, nu am putut să nu observ că din martie până astăzi a fost un an al măștii, un an al tăcerii și al muțeniei sau, dacă ne gândim la rolul măștii în carnavalul venețian, un an al confuziei. Oficial, 2020 a fost un an al bolii și al recluziunii în fața unui invizibil pericol exterior: virusul gripal SarsCov2, un an al însingurării, și mai puțin unul al sărbătorii. De Paști am aprins candele pe balcon unde am ascultat și slujba de Înviere, la Luminație am ascultat Recviemul lui Mozart la pick-up, în sufragerie, și tot acolo ne-am rugat pentru cei plecați dintre noi. Am sărbătorit Învierea Domnului altfel; am avut un Crăciun diferit. Și ne place să recunoaștem sau nu, 2020 a fost întâi de toate un an al familiei, al casei și al căminului, apoi a fost un an al lecturii pentru cei care au avut timp să citească, un an bun de scris pentru cine a avut ce scrie, un an de liniște pentru introvertiți și unul deprimant pentru firile extrovertite, un an care ne-a împiedicat să căutăm legătura cu sacrul în afara noastră și ne-a atras atenția că a venit vremea să îi căutăm esența în noi.

Dacă ne gândim la epidemiile de ciumă ori de holeră care umbreau odinioară fața istoriei, ori la epidemia de tuberculoză, la gripa spaniolă de la începutul secolului XX care au secerat, deopotrivă, atâtea vieți comune și tot atâția oameni iluștri ori artiști de geniu și dacă am raționa ca omul Evului Mediu am zice că virusul a apărut ca o cenzură pentru un comportament excesiv, pentru un timp îndrăcit.

Crăciunului din acest an, deși încă ascuns sub mască, nu i-a mai fost permis să se înrudească nici cu Saturnaliile, nici cu acele Fêtes de fous. Epidemia și izolarea ne-au îndemnat să ne întoarcem la fondul creștin și să vedem în 25 decembrie serbarea Nașterii Domnului – pe care am moștenit-o din timpul lui Constantin cel Mare, cel care a suprapus sărbătoarea creștinilor peste credințele păgâne asociate zeului Mithra, până astăzi –, și să vedem în sosirea lui Moș Crăciun un prilej al carității cum ne-au învățat sfinții castelani Nicolae din Mira și Martin și, mai mult, o sărbătoare a darului și a sufletului, a familiei, și abia în al doilea rând un festin al casei împodobite cu vâsc și crenguțe de brad, cu floarea crăciunului și trandafiri de iarnă, cu felinare luminate la geam și povestiri fantastice citite la gura sobei, cu turtă dulce și cu miros de măr copt pudrat cu scorțișoară. 

Dacă ne-am gândi, măcar o clipă, că epidemia aceasta nu a fost altceva decât un mijloc prin care viața i-a arătat lumii întregi, așa cum cele trei spirite ale Crăciunului l-au învățat pe Ebenezer Scrooge din povestea lui Dickens că secretul fericirii nu stă în valoarea de schimb, ci în bucuria simplă de a dărui, efectele sale nocive nu s-ar putea evapora dintr-o dată? Oare asta să fie  modalitatea prin care universul ne reamintește, cum a mai făcut-o și în alte epoci istorice, dar cu alte instrumente, cât de egali și de impersonali suntem cu toții în fața morții? 

Însă nu e momentul să lăsăm gândurile negre să ne copleșească. Mai bine să ne dorim unii altora ca în noul an să vină iar vremea să trăim curat și uman într-o lume în care aerul pe care îl respirăm să nu ne mai pedepsească pentru că atâta timp l-am încărcat, l-am neglijat, l-am dezamăgit și, mai ales să trăim într-o lume care să-și aducă din nou aminte de cultură, deoarece „cultura înseamnă libertate”, cum spunea Blaga, libertate a spiritului de care avem cu toții atât de multă nevoie acum. Iar revistei Optmotive, - a cărei apariție a reușit să ne însenineze atmosfera sumbră din anul care a trecut aducând speranța că, indiferent de context, cultura are puterea de a funcționa ca un organism autonom, și, drept urmare continuă să se regenereze pe sine - îi doresc să păstreze aceeași efervescență literară și ideatică pe care am salutat-o imediat ce am văzut cele dintâi numere. Îi urez, mai ales, să se păstreze în continuare ca un spațiu cultural liber și deschis așa cum i-o impune patronajul simbolic al numelui ei în care am regăsit ceva din substanța lui Hermes, alias Mercur în panteonul roman, și în anul care vine, să se înalțe la fel de liber în cuget și opinii și să vegheze asupra literaturii asemeni îngerului aurit – și el inspirat de imaginea lui Mercur-Hermes, patron al Parisului, încă din vremea când era doar o colonie romană, numită Lutèce, – care  se ridică în vârful coloanei din centrul Pieței Bastiliei, ca un important simbol al Libertății. 

Iulia MICU SIMUȚ

Iulia Micu Simuț (n. 1981) a studiat filologia la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și este specializată în literatură comparată. A publicat numeroase eseuri și studii în reviste românești și străine. Este autoarea cărții Thomas Mann. Istoria unei partituri literare (premiul pentru debut USR - Cluj, 2007) și a unei teze de doctorat despre confruntarea dintre artist și moarte în modernism.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Proza Simonei NASTAC aduce un stil ferm și matur, un bun control al instrumentarului narativ, personaje credibile și un final salvat in extremis, printr-o soluție de tip fantastic, fără ca aceasta să impieteze însă asupra textului, ci dimpotrivă, consolidând nota misterioasă a povestirii.

Călin TEUTIȘAN

CARTEA SĂPTĂMÂNII

 

Despre interpretarea etnologică

de Ioana-Ruxandra Fruntelată,

Editura Etnologică, decembrie, 2020

 

Recomandată de Doina RUȘTI

 

 

 

 

The ROFest.Trends Film Festival, Chicago, 2021:

Vlad Ivanov, Istvan Teglas

 

 

La mulți ani inocenți, Ioana Pârvulescu!

 

 

 

CĂRȚI NOI

 

 

 

 

 

Scoția, anii 80. O mamă bețivă, un copil care își caută drumul. Pentru acest roman de debut, Douglas Stuart a primit  Booker Prize, pe 2020. more

 

Siria: război, teroare, un copil care povestește. Pandora M, Anansi

 

 

 

 

 

 

 

SCRIITORI ÎN VIAȚA PRIVATĂ

 

Georgeta Drăghici, în redacție, Radio România Cultural. Anii 90.

 

 

 

 

 

În nr.-ul acesta semnează

 

 

 

 

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

 

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

 

 

 

 

 

Copyright © optmotive.ro