OPTm
nr. 74

Poemul Matrioska

Lirica lui Mircea Ciobanu a purtat și, în consecință, a cumulat etichete conceptuale oarecum majoritar acceptate de critica literară autohtonă, a fost plasată într-o proximitate a afiliației poetice din nou cvasi-admise și aplicate în exegeză de voci critice cu autoritate certă în peisajul nostru literar, a iscat impresii și a conturat senzații de imago și imaginar, circumscrise unei umbrele estetice care cumulează nuanțe vădit înrudite între ele. Fie c-a fost paradigmentată drept „ermetică” (N. Manolescu), „poezie impersonală” (Ștefan Aug. Doinaș), „sibilinică” (Marian Popa), „abstractă” (D. Cristea), a „nostalgiei originilor” (Gh. Grigurcu), a „supliciului existențial” (Al. Cistelecan), a discursului parabolic și a geometriei acestuia (Ion Pop), fie că a fost așezată în proximitatea tonalității, tematicii și a mecanismului poetic marca Ion Barbu, Radu Stanca, Ștefan Aug. Doinaș sau Leonid Dimov, poemul lui Mircea Ciobanu comportă fără doar și poate masca alegoricului, a unei abisalități vădite atât a semnificantului, cât și a semnificatului, masca unei poetici și-n speță a unei maieutici interpretativ generoase.

Poemul lui Mircea Ciobanu articulează înainte de orice o poveste ce camuflează și, respectiv, simbolizează ori insinuează o altă poveste; lirica sa își momește și totodată își amăgește cititorul cu măști ce se suprapun, născând în fapt o păpușă Matrioșka al cărei sâmbure se cere deslușit, devoalat.

Poezia lui Mircea Ciobanu nu se adresează unui lector comod, superficial, răs-fragmentat ori risipit în apetența sa pentru obvios, căci ambalajul – odată înlăturat – construiește alte lumi, tot mai șarmante, lumi cu un cu totul alt iz decât cel al imediatului, al derizoriului.

Oricare ar fi grilele de lectură aplicate textului poetic semnat de autorul în discuție, numitorul comun e desemnat de cuvânt, de mirajul acestuia, de polivalența lui în mecanismul intim al încropirii textului, al moșirii adevărului și al închegării imago-ului pertinent și totodată seducător. Astfel, poemul lui Mircea Ciobanu are ca pretext, ca incipit al nașterii sale, dar și ca scop în sine cuvântul; vocabula aparentă și vocabula esențială ce scapă privirii comode, superficiale; vocabula – coajă, protectoare și amăgitoare și vocabula – nucleistică, magnet al semnificațiilor codate ce se ascund de ochiul neavizat, impacientat într-ale poeziei.

E un soi de joc de-a șoarecele și pisica inițiat între autor și cititor: fiece poem, îndărătul veșmântului artefact desăvârșit al verbalizării oraculare ori inițiatice, deghizează un sens/ un punct cardinal, pe care lectorul e întrucâtva de-a dreptul ademenit sau hipnotizat să îl identifice și să îl pătrundă, respectiv: să și-l aproprieze.

Poemul mizează astfel pe o ambivalență a cuvântului, acesta din urmă balansându-se inspirat între atributele forței, pe de o parte, și ale vulnerabilului, pe de alta. Îndărătul retoricii fascinante, îndărătul ritualului poetic specific lui Mircea Ciobanu, se ițește ca o caracatiță halucinantă aluzia și, desigur, alegoria – ambele inserând deopotrivă un revers al medaliei, impunând ecuații binare, perechi pseudo-antagonice precum putere-fragilitate, comprehensibil-incomprehensibil, suport-obstacol, vocalizare-tăcere, accesibil-inaccesibil, toate provocând și clădind o poveste înlăuntrul altei povești, toate generând un sens dincolo de sensul prim, afișat perfid.

O insistență vecină cu obsesia pentru actul nașterii poemului, un soi de stăruință obstinată asupra mașinăriei interioare care bolborosește și finalmente articulează poemul e omniprezentă în spațiul liric marca Mircea Ciobanu:

„Și cine se va bate pentru mine?/ Nici îngerul, nici fratele./…/ și nu rămâne de la cerc la punct/ nimic de-nvins“;

„Teascul tăcerii strivește/ cuvântul neîndeajuns“;

„Nimic de-nvins, nimic de lepădat,/ doar strigătul: Ci facă-se tăcere!“;

„Cad bilele-n arenă; le măsor/ durata spre pămînt – și mi se lasă/ în sînge frig, și-n frig mă înfășor” 

O poetică a patimilor zvâcnește în versurile lui Mircea Ciobanu, o poetică a căutării sinelui, a armonizării sale cu banalul, cu străinul, cu celălalt, una a aventurii eului într-un parcurs liric presărat cu motive, valențe și figuri biblice, mitice, legendare, înotând într-un limbaj cvasi-codat într-o manieră proprie unui barbian umanizat (așa cum inspirat se pronunță Ion Pop, în articolul său publicat în Viața Românească, în urmă cu un deceniu).

Ca tehnică de construcție atât a semnificantului, cât și a semnificatului, asistăm la un balans îndeajuns de fragilizat între un logos profund intelectualizat, respirând o geometrie dificil penetrabilă și inserarea metaforei ce conglomerează și concomitent insinuează o poveste ce maschează o altă poveste, un concret ce defulează un abstract, un cuvânt ce presupune și strecoară un imago, rostind frânturi pseudo-epice cu iz arhaic, fals-eroice; dincolo de acest imaginar al concretului se cer zgândărite simțurile lectorului, căci poemul lui Mircea Ciobanu e deopotrivă tactil și imperceptibil, tangibil și intangibil, respirabil și irespirabil – toate într-o dialectică progresiv acumulatoare de tâlcuri, impecabilă. 

O poetică a corporalității, a trupului supus supliciului în acest parcurs ingrat al moșirii cuvântului, imago-ului, adevărului, amprentează fără doar și poate călătoria lectorului în apele tulburi ale poemului mirceaciobanian; chemat parcă să facă slalom între solemnități baroce și apetențe auctoriale pentru primitiv și, de ce nu: senzorial, lectorul descoperă un imaginar al pătimirii, al suferinței, al recluziunii, al morții – toate fâlfâind în zbateri convulsive de aripi împovărate de evenimente, ritualuri și poveste.

„Acolo unde viu cadranul spune/ rotirea-n loc și-ntoarcerea la curbă,/ bolnav de viață fie altul/ și ceața gurii altuia să lase/ alb semn că e, la ceasul oglindirii”;

„Umbra mi-adună cuvintele, ea mi le vinde,/ ea se lungește la drum de-nserare și-asudă;/ strînge sub rasa de cînepă rîncedă frunză -/ umbra doar ea se cutremură-n somn și visează/ cum o despoaie și gleznele-i leagă stăpînul”

Marea provocare a poemului lui Mircea Ciobanu constă tocmai în pericolul insinuat de elocința desăvârșită a retoricii ceremonial-oraculare a versurilor, căci se conturează palpabil primejdia ca lectorul să nu aibă îndrăzneala cuvenită de a păși dincolo de stratul prim discursiv, fermecat fiind de acesta, și să rateze pe cale de consecință miezul poeziei, sinele abisal chinuit în căutarea sensului ultim.

Altfel spus, dincolo de veșmântul său deliberat parabolic, alegoric, ritualic, cititorul devotat poeziei e invitat să calce răbduriu, pregătit să se descotorosească de stereotipii și să guste povestea dindărătul poveștii, să demonteze blajin, pas cu pas, această Matrioșka lirică purtând semnătura lui Mircea Ciobanu, un poet inconfundabil, ce scapă înregimentării de orice soi, un poet ofertant, dar sustrăgându-se lecturii superflue, un poet incomod cu o textură stratificată, cărnoasă, un poet mascat, însă revigorant înmiit.

Ioana CISTELECAN

Lector univ. dr. al Facultății de Litere din Oradea, scriitoare, colaboratoare a mai multor reviste literare, printre care Echinox, Tribuna, Discobolul, Orizont, Vatra, Steaua, Contemporanul, Viața Românească, Familia ș.a. Cărți: Poezia carcerală (2000), Antologia poeziei carcerale (2006), Staze și metastaze carcerale (2019).

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Proza Simonei NASTAC aduce un stil ferm și matur, un bun control al instrumentarului narativ, personaje credibile și un final salvat in extremis, printr-o soluție de tip fantastic, fără ca aceasta să impieteze însă asupra textului, ci dimpotrivă, consolidând nota misterioasă a povestirii.

Călin TEUTIȘAN

 

CARTEA SĂPTĂMÂNII

 

Despre interpretarea etnologică

de Ioana-Ruxandra Fruntelată,

Editura Etnologică, decembrie, 2020

 

Recomandată de Doina RUȘTI

 

 

 

 

The ROFest.Trends Film Festival, Chicago, 2021:

Vlad Ivanov, Istvan Teglas

 

 

La mulți ani inocenți, Ioana Pârvulescu!

 

 

 

CĂRȚI NOI

 

 

 

 

 

Scoția, anii 80. O mamă bețivă, un copil care își caută drumul. Pentru acest roman de debut, Douglas Stuart a primit  Booker Prize, pe 2020. more

 

Siria: război, teroare, un copil care povestește. Pandora M, Anansi

 

 

 

 

 

 

 

SCRIITORI ÎN VIAȚA PRIVATĂ

 

Georgeta Drăghici, în redacție, Radio România Cultural. Anii 90.

 

 

 

 

 

În nr.-ul acesta semnează

 

 

 

 

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

 

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Copyright © optmotive.ro