OPTm
nr. 81

Mici drame rusești la 15 ani după căderea URSS

Alexei Salnikov (născut în 1978, în Estonia) este unul dintre cei mai titrați scriitori contemporani din Rusia. De-a lungul timpului a practicat mai multe meserii, cum ar fi: fochist, mecanic, paznic, instalator, jurnalist și traducător liber-profesionist, toate aceste experiențe contribuind fără doar și poate la alegerea subiectelor sale. Cele mai noi romane ale sale sunt Departamentul și Petrovii în vremea gripei, pentru acesta din urmă fiind nominalizat la Premiul „Bolșaia Kniga”, cel mai important premiu literar din Rusia, fapt ce l-a propulsat imeiat în atenția criticilor, dar și în aceea a cititorilor, cartea devenind în scurt timp un bestseller național. În România a fost tradusă de către Diana Iepure, fiind publicată la editura Paralela 45, în colecția Ficțiune fără frontiere, în 2021.

În fața unei cărți cu un asemenea titlu, inevitabil se trezesc două întrebări: „Cine sunt acești Petrovi?” și „În vremea cărei gripe sunt ei surprinși în roman?”, cea de-a doua întrebare fiind alimentată cu siguranță și de realitatea cotidiană pe care am traversat-o și pe care încă o traversăm, din 2020 încoace. Dar pentru a spulbera orice urmă de suspiciune ce ar putea (re)activa în mintea celor mai sensibili dinte cititori sentimentele negative legate de pandemia zilelor noastre, voi spune dintru început că este vorba despre o mini-pandemie de gripă obișnuită, acțiunea fiind plasată în Rusia, la cincisprezece ani după căderea Uniunii Sovietice, deci undeva prin anul 2005.

Așadar, să revenim la prima întrebare: cine sunt Petrovii? Aparent, sunt o familie obișnuită, care nu iese în evidență cu nimic special (dacă trecem peste detaliul că deși divorțați, continuă să locuiască împreună, când la unul, când la celălalt): Petrov, (ex-)soț și tată, este mecanic auto și în timpul liber desenează la o bandă desenată ce pare sortită să rămână pe veci neterminată; Petrova, (ex-)soție și mamă, este bibliotecară, iar Petrov junior, fiul lor în vârstă de 8 ani, are toate caracteristicile unui copil de vârsta lui. De altfel, juniorul pare și cel mai normal personaj al romanului, părinții săi ascunzând fiecare câte cel puțin un secret înfiorător: în tinerețe, Petrov îl ajută pe „prietenul” său, Serghei, un scriitoraș cu frustrări și orgolii infinit mai mari decât talentul literar, să se sinucidă, apăsând cu degetul lui peste degetul acestuia, care era, firește, prea laș să ducă totul la bun sfârșit (surprinzător însă, nu a simțit ulterior nicio formă de mustrare de conștiință); iar Petrova, din nu se știe ce motiv (de fapt motivul poate să fi fost „spirala din stomac”), pune la cale uciderea prin înjunghiere a soțului Alinei, o colegă de muncă, pe care însă nu reușește să o ducă la îndeplinire (cu toate acestea omul tot moare și tot înjunghiat, fix în aceeași zi). În dreptul lui Petrov ar mai putea fi trecut și faptul că, „are magnet” la nebuni, după cum suntem înștiințați chiar la începutul romanului: „ De îndată ce urca Petrov în troleibuz, își făceau apariția tot felul de nebuni și începeau să se lege de Petrov ”. De fapt, „priza” lui la oameni ciudați se manifestă și în afara mijloacelor de transport în comun. Așa își face apariția în scenă Ivan, un ins dubios care îl târăște pe Petrov în tot felul de întâmplări nu tocmai ortodoxe.

Acest Ivan are însă și meritul de a-i „smulge” lui Petrov singurul moment de reflexie față de sine însuși, în urma căruia ne alegem și noi, cititorii, cu un autoportret cât se poate de sugestiv: „ Ajuns în mașină, Petrov porni radioul, îl dădu mai tare și încercă să analizeze cu clam supărarea pe care o avea față de Igor din cauza glumei, pe care o înțelșese pe jumătate. Chiar și așa, Petrov avea destule motive pentru a-l urî puți pe Igor, cu toată încrederea aia a lui, cu aerul lui de superioritate, cu atitudinea lui euforică, nesănătoasă, față de tot ce se întâmpla în jur. Petrov înțelegea că dacă e tratat așa, vina e de fapt a lui, pentru că, până la urmă, cine e el? Nu e nici mechanic auto, nici pictor, nici tată nici soț. De fapt, parcă ar fi câte puțin din fiecare, dar nu e nimic pe deplin. Își aminti o frază din Evanghelie, care îl șoca de fiecare dată când o auzea, despre oamenii care nu sunt nici reci nici fierbinți, ci călduți. Petrov chiar se aștepta ca într-o zi fraza se va termina cu aceste cuvinte: „Pentru că nu sunteți nici reci, nici fierbinți, cid oar niște tâmpiți”. Nu-i plăcea, pentru că era despre el. Dar oare avea de ales, dacă se născuse așa? ”.

De altfel, aici Petrov nu vorbește doar despre sine, ci despre întreaga societate rusească din vremea sa, nici sovietică, nici complet vindecată de comunism (nostalgici fiind la tot pasul), nici complet retrogradă, nici cine știe ce deschisă la modernitate, o societate formată jumătate din nebuni de legat, jumătate din „teleghidați”, din oameni fără voință proprie, fără mândrie personală, fără zvâc, fără viață. Pentru că, da, Petrov este de fapt oglinda acestei societăți. De altfel, și numele ales pentru el este unul cât se poate de comun pentru Rusia (un fel de Popescu la români).

Ceea ce atrage atenția la maniera scriitoricească a lui Alexei Salnikov este lejeritatea cu care vorbește despre o sumă de fapte reprobabile, cum ar fi răpirea unui mort, pierderea acestuia și modul în care șoferul dricului „o dă la pace” cu familia decedatului pierdut, o crimă cu premeditare, mascată în ajutor la sinucidere sau o tentativă de crimă, ca și cum acestea ar fi de fapt niște glumițe nevinovate, manieră ce transformă întreaga narațiune într-un fel de comedie neagră. Din acest punct de vedere, el ar putea fi pus în descendența trioului (sau careului) rusesc Gogol – Bulgakov – Ilf și Petrof (deși pe anumite tronsoane de lectură m-am dus cu gândul și la Conjurația imbecililor de John Kennedy Toole).

De fapt, cu siguranță că nici această abordare satirică nu este aleasă la întâmplare, ci scopul ei este acela de a scoate în evidență starea morală, sau ca să-i spunem pe nume, lejeritatea morală, în care se afla societatea rusească la cumpăna dintre milenii, și la fix cincisprezece ani de la căderea Uniunii Sovietice. Știu că am mai spus-o, inclusiv în titlul cronicii, dar consider că este de bun augur repetiția, pentru a înțelege mai bine faptul că o plagă de dimensiunea socialismului/comunismului, care a răsturnat din temelii sistemul de valori morale, în principal prin proliferarea ideilor ateismului materialist, lasă urme adânci mulți ani după încetarea ei, idee ce ne ajută și pe noi să înțelegem mai bine modul în care încă se mai comportă o parte din societatea românească, la peste treizeci de ani de la căderea regimului comunist român.

Așadar, Petrovii în vremea gripei este o carte – lecție, o comedie neagră din care avem încă multe de învățat, iar Alexei Salnikov, un scriitor cu o minte foarte ascuțită și un talent scriitoricesc remarcabil, pe care trebuie să îl urmărim și pe mai departe.

Cronica romanului Petrovii în vremea gripei de Alexei Salnikov

(Editura Paralela 45, 2021)

Romeo Aurelian ILIE

Scrie poezie, cronică de carte, eseuri literare și teologice în diverse reviste culturale, începând din anul 2008. A colaborat la Poesis Internațional, Convorbiri literare, Timpul, Tribuna, Urmuz, Revista Nouă, Actualitatea literară și Dilema Veche și la diverse platforme on-line. Este autorul volumului de poezie Patruzeci și unu. Eu, surdo-mutu (2018) și scrie cu regularitate pe blogul personal: Cronicile RAI.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

 

NOUA LITERATURĂ

Există în poezia Ancăi Șerban o căutare permanentă a celuilalt. De multe ori, celălalt nu este un altul, ci locuiește chiar în interior, dar drumul către el e cu atât mai sinuos. Pentru că la celălalt nu se poate ajunge direct, nu se lasă dezvăluit atât de ușor, e nevoie de o retorică specială, oblică, a poeziei dintotdeauna, cu permutări și combinări neașteptate în ordinea realității. De aici și prezența semnificativă a cochiliei – melcilor, scoicii etc. – un înveliș dur, dar care, odată străpuns, scoate la lumină ceva fragil sau prețios.

Mihai ENE

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Penguin, 2021

Recomandată de Doina Ruști

 

În curând

Atmosferă, stil interesant, un debut strălucit. Premiul NADAL.

Litera, 2021, august

Recomandată de

Ovidiu ȘERBAN

 

 

Violeta Popa, la braț cu Joyce, intrând în ceața ficțiunii

CĂRȚI

Festivalul Internațional de Carte LITERA

Prima ediție

Black Button, 2021

Profesor de tragedie greacă la Cambridge și… poate ucigaș.

LITERA, 2021

ART, 2011

De vacanță

Copyright © optmotive.ro