Într-un loc din București, chiar acum, se fac tot felul de teste. Probe de lumini, de sunet. Se mută un decor dintr-o parte în alta, se tot trage de cortină, să nu scârțâie la momentul potrivit. Prin alte locuri, în case, apartamente și cafenele, jurații fac de zor calcule, analizează, compară procente, fac liste pro și contra.

Pe scurt și doar cu mici exagerări așa arată pregătirile pentru Premiile Ficțiunea. Ediția a IV-a, gală care are loc la Teatrul Bulandra, în Sala Liviu Ciulei. Adică la Izvor, nu e greu de găsit: Schitu Măgureanu nr. 1.

Când? Mi-e un pic teamă să vă spun. Dar nu cred că sunteți superstițioși, nu? Pe 13 noiembrie. Într-o seară de joi. Ce înseamnă Premiile Ficțiunea?

Explicația lungă sună așa: literatură, film, teatru, fotografie, coregrafie, artă hibridă, modalități noi și vechi de expresie artistică. Dar mai ales oameni, oameni interesanți, artiști de toate vârstele, diferiți, implicați, care au multe de spus și de arătat.

Pe scurt, Premiile și universul Ficțiunea sunt despre povești.

Pe Adriana Irimescu am prins-o între două spectacole de teatru și-o emisiune TVR. Știu că ești cu mintea plină de personaje și trebuie să-l alegi pe cel mai bun. Te-ai decis?

ADRIANA IRIMESCU: Hmmm… 13 noiembrie, nu am luat încă nicio decizie. Nu m-am hotărât. E foarte complicat. În fiecare zi spun: mâine, mâine voi lua decizia. Avem nevoie de un câștigător. Și vine mâine, iar eu zic: nu, nu mă pot hotărî. Selecția e excelentă. Asa că, măcinată de gânduri, mi-e teamă să nu apar în trening…

Roxana Dumitrache, doctor în științe politice și scriitor, coboară de pe coperta Ficțiunea, pune puțin pe pauză multele proiecte în care e implicată, și ne vorbește despre viața de jurat.

ROXANA DUMITRACHE: Rar am așteptat o zi de 13, ca acum, deși nu cred maniheist în ghinion/noroc. Cred că e foarte complicat să jurizezi, e o ipostază care te poate face vag antipatic dacă ți se schimbă morga și mersul, cum am văzut că li se întâmplă unora. E o responsabilitate uriașă, dar pentru mine poate fi ludică - în fond nu se schimbă nimic fundamental: poveștile bune rămân să ne solarizeze viețile. Și nu e nimic mai vindecător - aproape taumaturgic- decât o poveste bună - în sensul cel mai larg al cuvântului - de la povestea dintr-un film sau dintr-o proză până la poveștile din istoria mică, cele care nu devin nici cărți, nici filme.

Cum te pregătești pentru gală?

ROXANA DUMITRACHE: Ei bine, ca pentru o seară coborâtă din fantastic: știu că va fi o evadare din obișnuit și că pentru câteva ore, vom sărbatori autori, personaje, finaluri, povești, spectacole, deci trebuie să fie neverosimil de frumos.

Anca Șurian Caproș, om de radio, știe deja multe dintre secretele pregătite în culisele Teatrului Bulandra. Iar joi seara va fi pe scenă. Cum merg pregătirile? Ce faci mai exact în aceste zile?

ANCA ȘURIAN CAPROȘ: Ca și la celelalte trei ediții și la cea de-a IV-a, a Premiilor Ficțiunea, îmi pregătesc mai ales întrebările. Dar nu doar în calitate de jurnalist, cum am relatat de la cele 3 ediții de dinainte, ci acum și în calitate de prezentator al evenimentului, roluri care presupun însă ambele curiozitatea de a descoperi ce e de dat mai departe. Pentru că niște premii sunt până la urmă niște recomandări, niște modalități de a pleda pentru operele de ficțiune cu intenția de a le transmite și altora ce te-a încântat pe tine, ce te-a marcat, ce te-a scos un pic din papucii unei realități din ce în ce mai incomode pentru care ficțiunea nu oferă numai evadare, ci și oglinzi în care ni se pot reflecta și închega propriile noastre gânduri. Și ca de obicei mă pregătesc pentru o ediție a Premiilor Ficțiunea în care artele însele se oglindesc una în alta, se întrepătrund și își răspund, într-un tablou dinamic, plin de culoare și de accente.

Ai și favoriți printre cei nominalizați?

ANCA ȘURIAN CAPROȘ: Da, rezonez și cu unele dintre alegerile juriului, și aș aminti aici măcar cele două personaje feminine din romanul "Sindromul picioarelor neliniștite" al Ioanei Unk – de altfel și nominalizată la categoria "cel mai bun personaj" - și "Clandestin" al lui Marin Mălaicu-Hondrari. Deși nu e de ici de colo nici personajul Iță din "Jaful secolului", care ni-l revelează pe actorul Rareș Andrici în rolul negativ ce i-a fost distribuit de (de data asta doar) scenaristul Cristian Mungiu. Apreciez și promovarea pe care o fac acestei premii scenei teatrale de la noi, cu spectacole care sunt sold out aproape imediat ce se pun biletele în vânzare. Așa că îmi pregătesc întrebările pentru a încerca să surprind pentru Gala de joi și reportajul pentru Radio România Actualități ficțiunea vibrantă, în forme hibride, sperând să găsesc eu însămi motive de a citi, a merge la teatru, la film, la un hapenning sau la un concert. Că muzica deși pare că nu e nominalizată, face parte din toate aceste creații, inclusiv operele literare fiind traversate de câte un playlist adesea consistent și sugestiv. Așa că, în calitate de om de radio, las și eu aici mica mea invitație de a descoperi nu numai poezia, ci și muzica frazei și playlistul ce recomandă pentru categoria "stil hibrid" romanul "Clandestin".

Marius Nica, profesor și critic literar, are o responsabilitate serioasă. Cum e cu timpul rămas pentru jurizare... Mai e mult, mai e puțin?

MARIUS NICA: Acuș-acuș vine 13 noiembrie... Premiile Ficțiunea! La Teatrul Bulandra. Și anul acesta grea misie am: să decid premiul pentru stil hibrid. Povestea cu decisul e cea mai grea: pendulez între imagini, senzații și texte și tare mi-ar fi plăcut să pot decide un premiu "colectiv".

Discursul identitar din Elogiu alor mei mă așază într-o stare de venerare și respect, iar poemele lui Varujan Vosganian completează perfect insolitul volumului.

Ce să mai zic de conceptul vizual construit de Andrei Velea și Monica Turcu? Lectura textului, dar, mai ales, spectacolul pus în scenă cu atâta pasiune argumentează fără echivoc forța creatoare și imaginația întregii echipe.

Și să călătorești ficțional cu Jaguarul lui Mihai Măniuțiu, căutând uitații crai mateini, ca mai apoi să te întâlnești cu Rânji, sora mai mică a Penei Corcodușa, ei bine, asta da aventură!

Și ca decizia să fie cu adevărat provocatoare, am străbătut timpul clandestin în romanul lui Marin Mălaicu-Hondrari, unde vizualul te trage în poveste mai mult decât verbul în sine.

Și mai sunt doar câteva zile! Pe 13 noiembrie, la Teatrul Bulandra, Premiile Ficțiunea! Până atunci, cu siguranță voi decide!

Petre Nechita e unul dintre prezentatori, alături de Anca Șurian Caproș. Petre, sigur nu ai emoții. Spune-ne cum te pregătești pentru ziua de 13?

PETRE NECHITA: Ba am emoții cât casa, cât teatrul Bulandra aș spune. N-am urcat niciodată pe o scenă de teatru și sunt gata pentru o experiență specială, dar înecată în emoții. Mi-e greu, recunosc, să vorbesc în fața altor oameni.

Adică fără cameră TV, cum o faci în jurnalul de știri?

Exact. Mai mult ca oricând, mă tot gândesc la ținută. Inițial mi-am spus că ar fi interesant să impresionez cu un costum la 15 ace, asortat cu papion și joben. Apoi mi-am zis să gândesc în afara cutiei. Ce-ar fi să apar într-o ținută sport, bună de un meci de baschet? Nu, nu vă speriați. Am ales calea de mijloc.

Ai favoriți printre nominalizați?

PETRE NECHITA: La fiecare categorie! Dar încerc să le păstrez momentan pentru mine, iar joi, pe 13 noiembrie, vreau să văd dacă am nimerit câștigătorii. Pe lângă toate astea, mai am o mare bucurie: o să anunț Premiul Revistei Ficțiunea. Aici nu există nominalizați, așa că misterul e mare. Pot să spun doar atât: poveștile pot fi spuse înt-o mulțime de feluri, de la proză la versuri. Și când povestea țintește viața, istoria, adevărul, atunci mesajul este extrem de puternic. Dar mă opresc aici.