În imagine (de pe zidurile de la Pompei), pe langă Endymion si Selene, care nu suscită interes, se află și un animal bizar, unii au zis câine, alții au văzut o fictură selenară. Scrieți povestea acestui personaj de la la picioarele lui Endymion.

Au participat mulți scriitori la jocul nostru de pe grupul Ficțiunea

https://www.facebook.com/groups/763098094356833

Și am ales câteva texte, pe care le puteți citi și voi. Vă așteptăm pe grupul revistei, cu o nouă provocare, în fiecare sătămână. ...

Tehnologia a atins deja un nivel avansat în lume, însă nu în toate domeniile. Există câmpuri menite digitalizării, însă arta, de exemplu, nu va putea fi înlocuită sau alterată în mod real de către programe de inteligență artificială precum ChatGpt sau AI. Aici nu intervine arta digitală, creată pe o tableta grafică, deoarece tot omul este cel care creează. Problema reală este preluarea procesului creativ de către inteligența artificială de către un robot, un program.

Geogres Bataille spunea, î ...

Literatura își lasă amprenta în subconștientul și în sufletul omului, încă de la prima "atingere" a esenței sale. Sufletul umanistului, însă, este atins de către conceptul de literatură, nu invers. Pentru a se "revanșa" față de literatură, tânărul umanist își asumă rolul de mască – așa cum spune Roland Barthes în Camera Luminoasă – dezvăluind istoria literaturii, – însemnătatea ei la nivel metafizic, explicarea sa la nivel de simțuri, de filosofie – printr-un singur cuvânt sau un singur tablou ...

O cutie cu biscuiți. Erau prea mulți, așa că am mai aruncat din ei, până mi-am dat seama că s-a golit cutia; dar nu am putut să o arunc. Nu am mai putut să arunc nimic de atunci, mă gândeam că am cumpărat totul și am aruncat totul, în același timp. Odată cu mine. Era o simplă dată, dar ca nicio altă dată, dar în acea “altă dată" puteam să mănânc. Poate altădată- acum. Un biscuit rămăsese mușcat și deja vedeam cum se împrăștie tot ce avea în interior- verde, violet, apă, lumină, dinți- în interio ...

Dialog I

Picioarele. Sunt grele. Dar continui să merg. Poate m-am oprit de mult-contează că nu mi-am dat seama. M-am trezit prin iulie, era frumoasă vremea, erau mulți oameni și multe picături de apă. Și știam să înot; mai bine decât oricine; și știam să plâng și să mă arunc de pe marginile cărților ăstora de pământ-mai bine decât oricine. Știam să plâng. Dar atunci era mai bine. Știam mai multe pentru că simțeam mai multe. Știam să respir albastrul șters al primăverilor și știam să p ...