59 / 12 aprilie, 2021

Celula

Zilele astea m-am gândit la închisorile comuniste, mai ales că n-am ieșit cam de multișor pe-afară. Stau boierește pe canapea, s-ar putea zice, dar într-un frig atroce. Din nu știu ce motiv, caloriferele nu funcționează, aerul condiționat s-a stricat, până și netul merge mai încet. Deși e exagerat să evoc vremurile de pe când citeam la lumânare, e destul de normal să mă gândesc la viitor, unul incert, și la repetarea istoriei. În subsolul prezentului se fac noduri și se răsucesc fire. Poate de-aia mi-a sărit azi în ochi Rugați-vă pentru fratele Alexandru (Constantin Noica), volum așezat în biblioteca mea alături de Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor (Alexandru Paleologu), de Fenomenul Pitești (Virgil Ierunca) și de Jurnalul Fericirii al lui Steinhardt. Deasupra lor e raftul Goma. Dau cu ochii de ele și-mi aduc aminte zilele de vară, când le-am cumpărat, căci toată perioada anilor 90 e însorită, când vine vorba despre cărți.

Paleologu, Steinhardt și Noica povestesc o întâmplare comună, din perspective diferite, din zone de confort diferite. Totul începe cu o carte: Noica primește de la Paris Ispita de a exista a lui Cioran și o împrumută mai multor prieteni. Sub motivul că au citit o carte dușmănoasă, aceștia sunt arestați și condamnați la mulți ani de pușcărie pentru ostilitate față de regimul comunist. Cei trei povestesc în cărțile mai sus numite trei atitudini, trei reacții. Recunosc, perspectiva lui Paleologu seamănă cel mai bine cu ceea ce-aș vrea să fac, dacă ar fi. Deși știu prea bine că n-o să mă mișc de pe canapeaua mea. Când vin dezastrele, scriitorii pragmatici pleacă la țară. Balzacienii rămân pe baricade, cu degetele pe tastatură. Sunt feluri și feluri de-a face față unei catastrofe, toate înghesuite între fugă și așteptare.

Prin 1952, când, în cadrul unui program de distrugere a intelectualității, încep să fie arestați prietenii săi, Paleologu o șterge de-acasă, trăind pe la prieteni și cunoștințe, internându-se în spitale. Obține un buletin fals și se stabilește la Câmpulung Muscel, unde își avea domiciliul forțat C. Noica. Plictisit de aceasta situație de nesiguranță, se duce la poliție și spune uite eu sunt, pe mine mă căutați. Dar, în mod inexplicabil, nu este arestat decât câțiva ani mai târziu, în 1959. La percheziție, au fost ridicate din casa lui, ca probe incriminatorii, scrierile lui Ibrăileanu, Legiunea de Onoare franceză a bunicului său și un rucsac - dovadă a unor posibile excursii dăunătoare regimului. La anchetă povestește totul, răspunde corect la toate întrebările. Avea 41 de ani când a fost condamnat.

Spre deosebire, Noica povestește solemn că a încercat să-și apere prietenii cărora le împrumutase cartea lui Cioran ori alte cărți - nu trecându-le numele sub tăcere, ci făcând o listă cu toți cei pe care îi avea în agendă, adică dându-i în gât pe toți cunoscuții. Avea spirit de grup, pe care l-a transmis mai departe, credea sincer că-și poate împacheta prietenii în masa largă a cunoscuților săi. Ca justificare, spune că și-a închipuit că nu vor putea fi arestați toți. Nu mi-ar fi trecut prin minte. Dar cam așa supraviețuiesc grupurile. Adeseori m-am gândit că prin agenda aia trebuie să fi fost și numele menajerei. Până la urmă, își asumă actul delațiunii, își acceptă situația cu intenția fermă de a se ruga pentru sufletul călăului; citește cărțile lui Marx și învață rusește, pentru că știe că se află într-o lume în care totul s-a prăbușit. Iar lucrurile astea îi vor folosi.

Considerat complicele intelectual al lui Noica, Nicolae Steinhardt este și el arestat, dar se hotărăște să nege totul, să nu spună niciun nume, să nu trădeze pe nimeni. Se poartă eroic și, evident, va primi o bătaie ca la carte, cum numește Paleologu, cam cinic, chinurile cumplite prin care trece Steinhardt.

Jurnalul Fericirii este însă, în primul rând o mărturisire cutremurătoare despre libertate, iar celula 34 de la Jilava - un loc mistic. Steinhardt învață că suferința are o limită, dincolo de care începe euforia. El își găsește libertatea într-o atitudine de fericire creștină, de toleranță și de extaz religios. În timp ce cărțile celorlalți doi rămân simple confesiuni, Jurnalul Fericirii ajunge o carte esențială, care oferă un model moral și intelectual. Bineînțeles, poți să scrii cărți cutremurătoare și fără să treci prin catastrofe. Sunt exemple, nu mă obosesc să le enumăr. Totuși ne aflăm în plin trăirism, în plină exhibiție. Deja se scriu cărți despre pandemie, deja au loc evadări doar pentru a fi scrise. Iar dincolo de poveste, de gura mare, e fapta măruntă care sapă la adâncimi diferite.

Ce-o să învățăm fiecare din celula noastră 34 - oriunde ar fi - ? Unii poate că vom trece prin faze mistice, pe canapeaua cotidiană, iar alții vor cutreiera țara în timpul ăsta, umăr la umăr cu o entitate necunoscută. Nu cred c-o să plec din București. Urmează o iarnă lungă, vin zăpezile, știți voi, geamurile prind cataractă.

Doina RUȘTI

A scris trilogia fanariotă, compusă din romanele Homeric (2019), Mâța Vinerii (2017) și Manuscrisul fanariot (2015), după ce și-a căpătat consacrarea prin alte două romane: Fantoma din moară (2008) și Lizoanca la 11 ani (2009). A mai publicat: Zogru (2006), Cămașa în carouri (2010), Logodnica (2017), Omulețul roșu (2004) ș.a. Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România (pentru Fantoma din moară) și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române (pentru Lizoanca). Afilieri: USR, PEN, DACIN SARA, ACF. www.doinarusti.ro

în același număr

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

NOUA LITERATURĂ

Aflată la debut, Camelia BĂLUȚĂ frecventează cursul de scriere creativă de la Universitatea din București. Scrie atent, vădind înclinații certe către gotic și proza de mistere. Povestirea Sora Ratched a fost o temă de seminar, care mi se pare promițătoare, tocmai pentru că este scrisă sub presiunea pe care o degajă orice exercițiu.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Boualem Sansal, Trenul de Erlingen

sau Metamorfoza lui Dumnezeu

Humanitas, 2020

Carte recomandată de Radu PARASCHIVESCU

Biblioteca de Proză Contemporană. LITERA

CĂRȚI

Tracus Arte, 2020

Raúl Quirós Molina (Madrid, 1980)– Los caballos inocentes

Cartea a obținut premiul Felipe Triga și vorbește despre un grup de prieteni din cartierul San Blas din Madrid, care se reunesc în casa unuia dintre ei pentru a-și rememora tinerețea prin intermediul discurilor, fotografiilor, poveștilor. Ce teme abordează? Lipsa locurilor de muncă, represiunea sexuală în Spania anilor optzeci, apariția drogurilor, divorțul și adopția într-o țară care încerca să se nască. Quirós Molina este profesor de teatru și de scriere creativă și a fost finalist la premiul Nadal, cu romanul Aquellas niñas que reconocimos en fotos în 2018.

Alexandra NICULESCU

Paladin, 2020

Humanitas, 2020

Casa de pariuri literare, 2020

Max Blecher, 2020

În nr.-ul acesta semnează

Bianca ZBARCEA: Foto-poeme

Sonnet 73: That time of year thou mayst in me behold
by William Shakespeare

That time of year thou mayst in me behold
When yellow leaves, or none, or few, do hang
Upon those boughs which shake against the cold,
Bare ruin'd choirs, where late the sweet birds sang

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro