nici tu, nici eu și nici măcar Ghandy

ce e apropierea?

(inima mea e slabă și va ceda)

o pasăre mă privește prin geam cu ochiul ei crud și neștiutor

un păianjen fuge bezmetic când încerc să-l iau într-un șervețel 

tu cobori scările atelierului 

proaspăt ieșit din ramă 

asta trebuia să fie apropierea?

nici tu, nici eu și nici măcar Ghandy

poate doar felul nostru de a purta pe rând în brațe 

o salamandră

în drum spre casă 

vorbești despre apropiere 

ca despre un animal necunoscut

fugit pe după mobile

habar n-am cum arată

dar știu că atunci 

când voi da de el 

îl voi recunoaște 

(un păianjen va fugi bezmetic

tu te vei înfășura gol într-o perdea)

nu știu ce e apropierea

dar prezența ta vine întotdeauna 

cu un zgomot de sticlă spartă

care alungă pasărea de la geam

pasărea cu ochiul ei crud

sunt eu

și te privesc

și inima mea e slabă

așa se pășește peste linie

s-a murit s-a ucis

s-a făcut sex în numele dragostei

dar dragostea se înecase în cada 

din care tocmai au ieșit bărbatul de 32 

și femeia despre care nu se știe nimic

râd pentru că nu au aflat încă 

de mortul care plutește alături 

cu fața lividă spre tavan

doar urmăresc nedumeriți cum umbrele lor 

se alungesc prea mult peste margini 

și râsetele se sparg cu un pocnet 

pe podeaua udă

sunt lucrul ce umblă în întuneric

sunt molima ce bântuie întru amiază

strecoară-te odată cu umbrele nopții 

să vezi pletele astea răsfirate pe toată bolta 

și colții sfârtecând albastrul cerului 

nu știu să fac cuiva pe plac, nici să refuz delicat

nu mă gândesc decât la ceea ce simt eu – frigul din oase 

și pulsul din tâmplă 

(apoi o bilă de foc rostogolindu-se brusc pe coloană)  

nu știu să iau de aripi un fluture fără să i le frâng 

nu-ți voi scrie texte frumoase 

voi veni la tine 

ca o lighioană neprimită pe Arcă

să hăpăi ce-a mai rămas 

*

revărsate peste barba încâlcită

pletele lungi și negre atât de înșelătoare ca venele 

care îmi străbat brațul transparent

și rădăcinile descoperite de ploaie

ceva ce ar trebui să rămână ascuns 

expus în lumina rece

a unei dimineți de decembrie

spui: totul a fost bine

din senin

cum te-ai ridica de pe scaun în timpul unei conferințe

cu profesori și doctori honoris causa

ca să strigi cucurigu

și atunci mă întreb dacă într-adevăr totul a fost bine

dacă am stat cum se cuvine în dreapta ta 

și mi-am aranjat părul o dată la cinci minute

(niciodată nu se știe cum apare de acolo

un cuc de jucărie să ne spună cât e ceasul)

dacă am băut cât trebuie

(minimum trei cocktailuri)

și mai ales ce trebuie

(tequila cu suc de lămâie și gheață 

ca să te doară capul insistent și ca lumea)

dacă nu cumva ți-am spus prea devreme că nu

sunt interesată

și  (Doamne ferește) dacă nu cumva am fugit din club

cât timp ai fost la baie

spui totul a fost bine

cum ai spune că totul a fost un dezastru un măcel anarhie

chiar și așa – nimic –

a fost bine

și întotdeauna e al naibii de cald 

într-o sală de conferințe

ai inima slabă

și nu vei realiza ce se întâmplă 

când îți voi injecta acidul

care te va lichefia pe interior

nici când îți voi suci toate încheieturile alea

de plastilină

îmi va fi ușor să te capturez

și să te înfășor într-o perdea

pentru că ai inima slabă

și va ceda înainte

să devii o crisalidă

din care vei ieși golită

de organe

și intestine

o mumie încă frumoasă

umblând așa pe străzi

nu vei ști ce să faci

când lumea se va aduna ca la muzeu

și nu-ți vor spune 

ceea ce știu oricum toți

am inima slabă

și lumea se va aduna ca la muzeu

*

numele tău vine de la marinarii care construiau bărci

când una dintre ele le ieșea perfect

o numeau așa

ca pe tine

dar numele se uită ușor

dar chipul se uită și mai repede