OPTm
nr. 75

Elegiile motanului Gore

      părinților mei

 elegie pentru rudolf întâiul

e frumos, e TARE frumos

PE-această INSULĂ

sunt pisici, iepuri de câmp uriași și-o grădină

îmi place să vă trimit mesaje de-aici

le scriu frumos pe cartonașe

COLORATE

le-ascund în sticlele parfumurilor pe care le-am iubit

erau parfumuri fel de fel, n-o să le-nșir numele, n-are rost,

ți se perindă câteodată prin minte zeci de nume, le-atingi cu nările așa, într-o doară

apoi nu știi cum să fugi, să te-ascunzi

să  le oprești

dacă te-apuci să  le transcrii e nenorocire S-A terminat

năvălesc  deodată

în cameră

ca nebunele se aruncă în sertare

ca-n mare sticlele astea

de bere,  de parfum, de cianură, cloroform

sirop de zmeură, șampanie, campari, marsalla …

tot ce aveam să ne spunem e scris acolo, în burta lor,

mirosurile  complică  lucrurile

lumea e destul de parfumată

viața parșivă

totul a fost scris acolo negru pe alb

doar  spuma și câteva dintre  necunoscutele cu pleoape de-ametist

care  trec prin visele tale cântând

mai dansează pe insula mea

aș da jumătate din viața asta să pot uita trista poveste a taxatoarei de la 7

care și-a pierdut fiul într-un accident,

și-l întâlnește des în tramvaiul 11

mai ales când ninge și  la LOTUS e petrecere strașnică

la Șura Mare  oasele dorm,

Șura e un fel de corp, mai ușor,

 sărman trup ușurel

învelit într-o față de masă cu elefanți

iepurii de câmp

din închipuire sar peste el înainte-înapoi

aripi de cenușă se păstrează în clasoare

așchii străvezii strălucesc în soare

litere scrijelite corect

negru pe  ALB (ce mult îi plăceau lucrurile colorate

câinii copiii cariocile poezia muntele Eric CLAPTON);

nimic din ceea

CE se păstrează în formol se îmbălsămează

se arde la crematoriu se închide ÎN colivii se destramă sub soarele galben

ca mierea

strecurată prin sita luminii de martie

(trecut-au de-atunci  743 de  zile, 6 ore,  20 de minute

am scris ca să nu uit,

cu GHEARA de la LABA stângă,  pe ușa abatorului, cea  din spate)

neguțătorul Isaac

să nu mai vorbim de carpeta verde

și nici despre caii firavi

ai închipuirii tale destrămate.

mă urmărești  în toate visele

și-n vizitele de zi sau de noapte

dimpreună cu strigătele somnambule ale neguțătorului Isaac

melodioase ca fumul, ca scrumul

n-a-a-a-s-t-u-u-r-i vând n-a-a-a-s-t-u-u-r-i

n-a-a-a-s-t-u-u-r-i  de sidef și nasturi de lemn

n-a-a-a-s-t-u-u-r-i  galbeni verzi  albaștri

gheme de toate culorile, măști și mosoare

moarul cel mai fin, b-o-r-a-a-a-n-g-i-c,

b-o-r-a-a-a-n-g-i-c, fire de  b-o-r-a-a-a-n-g-i-c

rochii, carpete, munți de fistic, omizi și naramze

trupul tău din alt timp

ca fumul, ca scrumul

umeri de gheață și tâmple de ceață

sunetul venea probabil din era glaciațiunilor

focile cântau imnuri în surdină

omizi dansând pe sârmă la începutul

sfârșitului

au uitat drumul

au uitat să se prefacă în

fluturi

doar prăbușirea și-o amintesc

la perfecție

de fiecare dată ca atunci

sub coroanele nemișcate ale

platanilor

banu manta amanta amaranta șarmanta maimuță samanta

toate himerele mele stau frumos pe rafturi ca-ntr-un album de familie

sunt un capăt de linie i-am spus în seara aceea nu știu la ce mă gândeam, de fapt

șnurul de la haina lui era tot un capăt de linie, oranj,

ca o funie pentru sinucigași plini de nădejde

de-afară se auzeau zumzăind motoare de mașini și 

glasul portăresei strigându-l pe Samson,

(basetul electricianului de la 3)

o adunare de himere, frumos lustruite, spinarea câinelui, 

culoarea lumii în după-amiaza aceea, 

ai zice că e miere prelinsă printre crengi de mesteceni

(asta e luată dintr-un autor rus sau poate leton)

pe lângă lac șoarecii cenușii aleargă de colo până acolo

gore devine atent

poate avem și noi doi ceva de câștigat

bani, pâine, cotoare de măr sau barem

timp pentru jocul de arșice, popice, go, rune sau zaruri

(alea jacta est!)

timp pentru plimbări la capătul celălalt al lumii

de unde să vă trimit poze cu mine cocoțată pe un elefant alb, 

pe-un tigru siberian sau pe-o cămilă /balenă ucigașă/ hipopotam/ girafă whatever

și mulți vor da like-uri

o să-mi admire curajul, tenacitatea, coafura, iar eu o să visez în neștire aceiași șerpi lipicioși

pe care mi-i arunci în față când m-aștept mai puțin,

 umbră împuținată și nesăbuită,

verdictul liniștitor sleirea  sângelui

école du regard 

văd o lumânare portocalie

o cutie verde cu buline albe

un coș cilindric, împletit din nuielușe maronii

(poți depozita înăuntru puzderie de mărunțișuri)

un poncho frumos croșetat, cu dungi verzi, muștar, maro și orange

o minge colorată de-a Rusalcăi

aud zumzăitul frigiderului

bătăile ceasului rotund din perete 

bătăile inimii mele 

propria răsuflare

o ușă trântită undeva, la etaj

simt pielea uscată de pe degete

contactul tălpilor cu podeaua

osul maxilarului  când sprijin falca-n podul palmei stângi

buricele degetelor când ating tastele 

răcoarea iernii în obraz

văd un prosop cu urși panda

o pernă de catifea cu pătrate în diverse nuanțe de ocru și galben

un poster cu Ruth Orkin, American Girl in Itay, 1951 

un sfeșnic de alamă cumpărat la Sibiu în 2016

aud clipocitul apei în țevi

țăcănitul tocurilor (stiletto?) pe palier

telefonul vecinului de la doi

lătratul basetului de la trei

simt o mâncărime în podul palmei stângi

o nevoie imperioasă de a urina

osul cotului drept sprijinit de suprafața mesei

bretelele-ncrucișate-ale bustierei atingându-mi simetric,

 omoplatul drept, omoplatul stâng

văd plăcile dreptunghiulare de faianță din baie

puloverul meu preferat, roșcat ca o blană de vulpe

găleata verde, de plastic, de care se sprijină mopul

aud un scrâșnet îndepărtat de mobilă târâtă pe podea

un scârțâit (de ușă?)

un pocnet de bilă izbită de perete

simt atingerea lănțișorului de argint pe grumaz

o șuviță de păr gâdilându-mă pe frunte

degetul mic de la piciorul drept un pic amorțit

văd covorul albicios cu motive geometrice

și vârful unei cizme negre, de antilopă

aud motorul unei mașini în depărtare

ușa liftului trântită la parter

simt contactul coapselor cu canapeaua 

pielea mâinii drepte mai rece decât pielea mâinii stângi

văd ecranul calculatorului

aud sunetul sec al tastaturii

simt buricele degetelor în contact cu plasticul tastelor

văd, aud, simt, respir, scriu,

(deci trăiesc!) 

chiar dacă astă seară n-am cu cine  vorbi despre 

   pești, zenobii, rodolani 

chiar dacă tu te-ai dus la celălalt capăt al lumii fără să privești înapoi

anca m-a sunat din nou astă seară

anca zice să stau acasă să scriu 

are dreptate anca așa voi face 

așa alungi fricile, mi-a zis, nu-i altă cale

și am ascultat în tăcere 

va da roade frica mea ce bucurie,

mi-am zis, 

dacă-i singura cale s-o urmăm până-n pânzele albe

ca și cum am încerca să-i povestim copilului de-atunci despre lumi în care 

toate sunt cu putință

corpuri transparente de păianjeni atârnă de carotida mea,

ce mai podoabe, și cuvintele ies greu din gâtlejul sugrumat de spaime

doare, dar asta se întâmplă pentru că Dumnezeu vorbește fiecăruia  

doar înainte de naștere, a spus-o un poet, unul mare,

îl credem, deci, și pornim mai departe să găsim copilul abandonat în pădure, 

după un platan cu crengi înghețate și rădăcini amare,

 fata mea, ce vrei tu să auzi de la mine,

nu prea știu ce-aș putea eu să-ți povestesc aș 

vrea să te ajut, să te-înțeleg, îngropată sub frunzele toamnei de ieri ești frumoasă

 o mulțime de povești se țes între capilarele tale 

 le-ai citit pe toate la timpul lor mai sunt câteva pe care le-ai citit de prea multe ori

prea devreme ca să mai poți să ieși din plasa țesută de mii de ani de mii  de guri,

 „a nopții negre guri” zicea un poet,   

mi-a fost dat să îmblânzesc frica altora, cu tine e mai greu 

o să găsesc ceva de spus, nu te teme, doar asul de treflă și cel de caro pot să

te frângă, dar ambii ucigași sunt la mine în mânecă și nu le voi da voie să-ți facă vreun rău

i-am cusut în căptușala de mătase și totul e de-atunci sub control

cinci sute de ani poți dormi în pace de-acum

prietenul meu bismark

prin  cap mi se învârte ceva ce-ar fi putut fi un poem

cred însă că-i vorba despre un miriapod

l-am botezat bismark și stau mereu de vorbă cu el

nu știu dacă-i place numele ăsta, nu mi-a spus niciodată 

îi place să numere până la 21 în vreo cinci limbi

mă-ntreabă mereu dacă-l pronunță corect în franceză pe 14, „quatorze”

dacă-mi plac stridiile, dacă-mi notez visele în carnetul pe care mi l-a dăruit

i-am povestit două vise, a tăcut îndelung apoi a numărat până la 21 în

germană și a oftat 

„le-am folosit pe toate” spunea un cumpărător de vise într-o povestire-a lui Capote. 

Catrinel POPA

Lector univ. dr. la Facultatea de Litere din București și scriitoare, Catrinel a colaborat cu mai multe reviste culturale printre care România literară, Observator cultural, Dilema veche, Dilemateca etc. Cărți: Caietul oranj (2001), Labirintul de oglinzi. Repere pentru o poetică a metatranzitivității (2007).

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

 

NOUA LITERATURĂ

Aflată la debut, Camelia BĂLUȚĂ frecventează cursul de scriere creativă de la Universitatea din București. Scrie atent, vădind înclinații certe către gotic și proza de mistere. Povestirea Sora Ratched a fost o temă de seminar, care mi se pare promițătoare, tocmai pentru că este scrisă sub presiunea pe care o degajă orice exercițiu.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

 

Boualem SansalTrenul de Erlingen

sau Metamorfoza lui Dumnezeu

Humanitas, 2020

Carte recomandată de Radu PARASCHIVESCU

 

 

Biblioteca de Proză Contemporană. LITERA

 

 

 

 

 

 

 

CĂRȚI

 

Tracus Arte, 2020

 

Raúl Quirós Molina  (Madrid, 1980)– Los caballos inocentes

Cartea a obținut premiul Felipe Triga și vorbește despre un grup de prieteni din cartierul San Blas din Madrid, care se reunesc în casa unuia dintre ei pentru a-și rememora tinerețea prin intermediul discurilor, fotografiilor, poveștilor. Ce teme abordează? Lipsa locurilor de muncă, represiunea sexuală în Spania anilor optzeci, apariția drogurilor, divorțul și adopția într-o țară care încerca să se nască. Quirós Molina este profesor de teatru și de scriere creativă și a fost finalist la premiul Nadal, cu romanul Aquellas niñas que reconocimos en fotos în 2018.

 

Alexandra NICULESCU

 

Paladin, 2020

 

Humanitas, 2020

 

Casa de pariuri literare, 2020

 

Max Blecher, 2020

 

 

 

 

 

 

 

În nr.-ul acesta semnează

 

 

 

 

 

 

Bianca ZBARCEA: Foto-poeme

Sonnet 73: That time of year thou mayst in me beholdby William Shakespeare

That time of year thou mayst in me behold When yellow leaves, or none, or few, do hang Upon those boughs which shake against the cold, Bare ruin'd choirs, where late the sweet birds sang

 

 

 

 

 

 

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

 

 

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

 

 

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro