59 / 12 aprilie, 2021

Hirsch & incidentul olandez

Bogdan spune: Coordonez un număr pentru Opt motive. Vrei să scrii ceva? Tema e literatura contemporană și traducerea ei. Ai vrea? Poți să scrii despre traducere… Eu nu spun nimica. „Poți să scrii”. Hm.

De ani buni, aproape tot ce scriu „din capul meu” e cu abstract și cuvinte-cheie. Cu număr fix de semne. Cu termene-limită pe care deseori le depășesc dincolo de limita pardonabilului. Cu puncte adunate la fișa de evaluare, cu raportări sârguincioase. Cu un inhibant zero-virgulă-ceva la indicele sfântului Hirsch, făcătorul de reputații; lumea spune nu se mai poate așa, trebuie să faci ceva, Magda, bagă un enhanced by author, fă-te cunoscută, cum să te prezinți în comunitatea academică cu Hirschu' ăsta... Bună ziua, mă numesc Magda Răduță, traduc proză și am indicele Hirsch mic. Așa mă prezint.

Ok, rândurile de mai sus nu sunt despre literatura contemporană și traducerea ei. Sorry, Bogdane. Acuma.

Traduc proză. Din vreo treisprezece autori, doar trei sunt canonici. Ceilalți sunt vii și quasi-cunoscuți. Contemporani, adică. Uneori, nu știu cum arată la față când mă apuc de tradus. Se întâmplă să îi caut pe Google pe la jumătatea traducerii, când mă poticnesc în vreo frază nisipoasă, și să mă uit la fotografia lor din dosarul de presă: femei și bărbați în professional photos, luminate savant și cu zâmbete atașante. Simpatici foc. Aflu despre ele și despre ei exact cât mă lasă agentul lor literar să știu: notă bio, interviuri, poze alese cu grijă. Postúri, carevasăzică. Doar pe unul, un islandez, l-am văzut în carne și oase, când a venit să-și lanseze cartea la București. Semăna cu un personaj al lui, neguros și ciolănos, care apare în volumul al doilea al trilogiei cu fiorduri și viscol. I-am spus cu cine cred eu că seamănă – a zis că n-am dreptate, că „s-a pus” în alt personaj și că n-o să-mi spună în care. Să-mi dau seama singură. Nu știu până azi; e drept, nici nu-mi recitesc traducerile.

Incidentul olandez recent, cel cu traducerea din Amanda Gorman, m-a pus pe gânduri: e posibil să fi trecut pe lângă vreo situație similară fără să-mi dau seama? Să fi neglijat vreo angajare socială, cu mințile rătăcite din cauza mantrei il n ’y a pas de hors-texte? Nu, cred că m-am vindecat de asta de multă vreme – în orice caz, de dinainte de a începe să traduc.

Acum sunt ca proaspeții convertiți: jur pe context. Știu că traduc textul inseparabil de autoarea ori autorul său – am învățat asta la școală, de la profi buni care se vindecaseră înaintea mea de efectul mantrei de mai sus. Știu și că traducerea poate fi „tangentă” la textul-sursă („ce înseamnă traducerea-tangentă la Walter Benjamin, dragi studenți?” „Să se apropie puțin de ea, doamna, doar s-o atingă”...), că ar fi ideal ca traducerea să creeze o comunitate de cititori în limba-țintă, dar, cum zice Venuti, asta e puțintel utopic, și că e mai bine să te ții în frâu și să traduci cuvinte, nu scene, fiindcă altfel devii, cu vorba memorabilă a lui Borges despre doctorul Mardrus, desenator, nu traducător... Dar nu m-am gândit niciodată, până de curând, că e o condiție de succes a traducerii ca traducătoarea ori traducătorul să aibă shared experiences (identitare, socio-profesionale, de vreun alt fel) cu autoarea ori autorul textului de ficțiune pe care-l traduce.

Credeam, tot de la școală, că e o chestiune care se referă la un anume tip de alegere textuală – cu cât mai angajat textul, cu atât mai util să fie tradus de practicanți ai aceluiași tip de angajament. Dacă incidentul olandez e o avanpremieră a viitorului, atunci și în traductologie, și în teoriile generale ale ficțiunii trebuie să ne așteptăm la redefiniri masive.

Până atunci, însă, cât are să se mai poată, traduc din autori contemporani au ba, cu care n-am nimic în comun. N-am fost niciodată în Islanda (Jón Kalman Stefánsson); nu am intrat într-un restaurant haute-cuisine la Paris (Agnès Desarthe); mă învârt – dar numai de un an încoace, înainte era ok – într-un soi de distopie (Jean Teulé); n-am copilărit în Jardin du Luxembourg (Marthe Bibesco). Cam nasol. Dar mai fac. Numai să nu se inventeze și un Hirsch al traducătorilor.

Magda RĂDUȚĂ

Conferențiar la Departamentul de Studii Literare al Facultății de Litere, Universitatea din București, Magda Răduță a publicat volumul Nici mănuși, nici milă: Trei pamfletari interbelici (2013), antologia Îi urăsc, mă! (2017), articole pe teme de istorie și sociologie literară românească, în mai multe volume colective și în reviste de specialitate din România, Franța și Italia. A tradus din Jón Kalmann Stefánsson, André Gide, Sandrine Treiner, Salomon Malka, Martha Bibescu etc.

în același număr

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90.Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Allex Trușcă scrie proză fantastică, romane fantasy și publică în mod curent proză scurtă, în periodice. Construcția bună, subiectul seducător și fraza scurtă sunt trei dintre atuurile scrisului său. Recent a publicat romanul I put a spell on you (Litera), care s-a bucurat de succes și de vânzări foarte bune.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Recomandată de Mihai ENE

TREI

CĂRȚI NOI

Unul dintre cele mai bune romane contemporane, apărute în ultimii ani. (Doina Ruști)

LITERA

Mihai Ene despre [GEORGES DIDI‑HUBERMAN – ]

În fața imaginii. Întrebare despre finalitatea unei istorii a artei

ISTORIA ȘI LITERATURA

O conferință cu scriitori, istorici și antropologi, organizată de universitarii bucureșteni și clujeni. Cine vrea să participe intră aici:

https://us02web.zoom.us/j/86980887890?pwd=TERoYk1IUFpqZUNIclZFU1FjNExVZz09#success

Humanitas

Reducere: 25 la sută

ART

O carte inedită, dincolo de granițele vieții.

Viața Culturală

Scriitori la Palatul Suțu: Cătălin D. Constantin și Dan Mircea Cipariu.

citeste.ro

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

Copyright © optmotive.ro