OPTm
nr. 86

Fermecătoarele din biserici

Femei dezbrăcate, draci cu pipă, lupte, îmbrățișări explicit sexuale, călugări încălecați de demoni albaștri și umbreluțe - toate imagini din bisericile ortodoxe, dând dimensiunile adevărate ale imaginarului românesc. Pe unele le-am văzut fiecare dintre noi, înglobate în înfățișările iadului, pe altele le-au scos la lumină doi universitari clujeni, Ștefana și Ioan Pop Curșeu, într-o carte-eveniment, apărută la finele anului trecut: Iconografia vrăjitoriei în arta religioasă românească. Eseu de antropologie vizuală (Ed. Școala Ardeleană, 2020).

Este, de fapt, volumul al doilea al unui studiu care și-a făcut loc în lumea culturală, printre fețe gomoase și recenzii plătite, printre numeroșii demoni ai ideilor, ai cărților și ai scriitorimii.

Primul volum al acestui studiu despre vrăjitorie, deja foarte cunoscut în lumea academică, a apărut în 2013 și se ocupă mai curând de mentalități culturale, bună parte din investigație axându-se pe folclor și pe credințele arhaice, pe ce vrăji mai făceau străbunii noștri. Pe scurt, avem de-a face cu o analiză pertinentă a imagologiei magice, legate de vrăjitorie și de vracii vremurilor trecute.

Acest al doilea volum este cu mult mai spectaculos pentru că aduce peste o sută de fotografii din biserici. Și știți cât valorează o imagine, prin comparație cu niște cuvinte, și acelea scrise după norme, publicate la o editură mică etc. Tocmai de aceea m-am hotărât să vă povestesc despre Iconografia vrăjitoriei, pe care o consider cea mai importantă apariție a anului care tocmai s-a încheiat.

Găsim aici un imaginar bogat, în picturi care înfățișează vrăjitoarea ori vrăjitorul (mai rar), ca tipologie importantă în cultura folclorică, devenite personajele negative de top, pe pereții bisericilor, multe de secol al XVIII-lea, dar nu numai, pentru că prototipul s-a menținut în centrul atenției mai multe secole. Chiar și în bisericile pictate astăzi.

Varietatea simbolică este și ea uimitoare. De la fermecătoarea care prepară elixire și alifii, la femeia-vraci ori la călugărul preocupat de ritualuri demonice, galeria alcătuită de Ștefana și Ioan Pop Curșeu arată nu doar ca un spectacol, ci ca un roman-grafic, cu scene de un epic subliniat, cu trimiteri la dedesubturile unei vieți aproape nebănuite. Mai ales contextele cotidiene sunt interesante. Atmosfera din cârciumi ori din chilia unui călugăr e întrezărită în câte un obiect, precum opaițul, o sticlă răsturnată, în câte un zid, o masă, o fereastră, toate fragmente dintr-un cotidian care a făcut parte din viața pictorului. Vasele rotunjite, în care sunt fierți păcătoșii, numeroasele tipuri de roabe, pe care le împing dracii, ori bastoanele, multe ornamentate cu toporișcă în capăt, așa cum purtau boierii pe la finele secolului al XVIII-lea - constituie fapte antropologice de însemnătate nu doar pentru imaginarul autohton, ci și pentru „arhiva” documentară. Pe una dintre icoanele fotografiate de soții Pop-Curșeu apare un drac cu o mică umbrelă foarte interesantă: partea din afară e vărgată, iar cea de dedesubt stacojie. Pe peretele unei biserici din Ludești, un diavol ține în mână o umbreluță ca o meduză, transparentă, diafană. Apar și unele în formă de floare, ca o lalea neagră, ca o margaretă pleoștită. N-am putut să nu observ că doar dracii au umbrele, ca și cum ar fi un obiect malefic sau punitiv. Ce făceau cu ele? De ce le-a pus pictorul în mâna dracilor? Rămâne de cercetat. Ca să nu mai vorbim despre vestimentație. Vedem aici bărbați cu pălării cilindrice, la finele secolului al XVIII-lea, femei cu oglinjoare. Tot pe o icoană apare un bărbat cu sacou roșu, foarte modern. Multe personaje au caftane garnisite, căciuli și genți, funde somptuoase. De-o eleganță rafinată și subliniat balcanică sunt boierii Cornoiu de la Curtișoara.

Și figurile diavolești sunt interesante, de-o diversitate cu nimic mai prejos de cea europeană: păroși ori epilați, roșii, albăstriți, mov, negricioși sau nisipii uneori complet albi, cu sau fără coarne, cu lentile sau doar holbați, bărboși, în formă de pisică uriașă ori de vițel - diavolii din biserici constituie doar ei înșiși un capitol interesant al acestui „roman” despre viața subtilă.

Dar să nu uităm că personajul principal rămâne vrăjitoarea, situată în contexte devastatoare, ca centru al unor orgii, pedepsită barbar, violată, călărită sau ducând în spate un drac păros etc. Te uiți la imagini și-ți vine să crezi că citești un ziar de scandal, că te uiți la un film pentru adulți.

Mai ales detaliile contează în fotografiile soților Curșeu - obiecte, gesturi, uneori peisaje care au în comun un anumit tip de aspirație, un anumit tip de complexe. Epicul este întărit și prin textul explicativ, așa că aflăm exact ce tip de vrăjitoare era femeia înfățișată, pentru ce era pedepsită.

Dar cartea e valoroasă prin volumul imens de material cercetat. Structurată pe teme mari, urmărește relațiile dintre eschatologia din apocrife și cotidianul pictorilor de biserici (zugravi specializați, reprezentanți ai unor mode și școli). Există aici și o interesantă schiță imagologică, începută ca geografie a vizualului, continuată în plan lingvistic, ca apoi să se axeze pe rădăcinile morale ale unui imaginar care implică deopotrivă o concepție despre viață și moarte. Este inclusă și cultura pictorilor, desigur.

Analiza profundă și argumentul just sunt cele două trăsături ale cărții, care o așază pe raftul întâi, între aparițiile de top. E o carte cu o bază culturală desăvârșită, cu o viziune de sinteză rară, reunind în bibliografie atât texte religioase, cât și folclorice, material teologic și antropologic, uneori texte inedite ori mărturii orale. Iar aici este momentul să spunem că Iconografia vrăjitoriei aduce alături textul și munca de teren. Între numeroasele compilații existente pe piață, volumul constituie, în mod inedit, o investigație particulară, de certă originalitate, în care imaginea nu rămâne simplu element de album, ci face fericit parte dintr-un studiu inteligent și scris în totală cunoștință de cauză. Tocmai de aceea, consider că apariția Iconografiei este, de departe, evenimentul editorial al anului trecut și un act foarte curajos pentru o editură aflată încă la începuturile ei.

Doina RUȘTI

Scriitoare, prozatoare, autoarea romanelor* Paturi oculte, Homeric* (2019), Mâța Vinerii (2017), Manuscrisul fanariot (2015), Fantoma din moară (2008), Lizoanca la 11 ani (2009), Zogru (2006),* Omulețul roșu* (2004) ș.a. Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române. Tradusă în 15 limbi. Afilieri: USR, PEN, DACIN SARA, ACF. doinarusti.ro

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Allex Trușcă scrie proză fantastică, romane fantasy și publică în mod curent proză scurtă, în periodice. Construcția bună, subiectul seducător și fraza scurtă sunt trei dintre atuurile scrisului său. Recent a publicat romanul I put a spell on you (Litera), care s-a bucurat de succes și de vânzări foarte bune.

Doina RUȘTI

CARTEA SĂPTĂMÂNII

 

Recomandată de Mihai ENE

TREI

 

 

 

CĂRȚI NOI

 

 

Unul dintre cele mai bune romane contemporane, apărute în ultimii ani. (Doina Ruști)

LITERA

 

 

Mihai Ene despre [GEORGES DIDI‑HUBERMAN – ]

În fața imaginii. Întrebare despre finalitatea unei istorii a artei

 

 

ISTORIA ȘI LITERATURA

O conferință cu scriitori, istorici și antropologi, organizată de universitarii bucureșteni și clujeni. Cine vrea să participe intră aici:

https://us02web.zoom.us/j/86980887890?pwd=TERoYk1IUFpqZUNIclZFU1FjNExVZz09#success

 

 

 

 

 

Humanitas

 

 

Reducere: 25 la sută

ART

 

 

 

 

O carte inedită, dincolo de granițele vieții.

 

Viața Culturală

 

Scriitori la Palatul Suțu: Cătălin D. Constantin și Dan Mircea Cipariu.

 

 

 

citeste.ro

 

 

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

Copyright © optmotive.ro