Xenia NEGREA

Este lect. univ. dr. habil. la Universitatea din Craiova. A scris și a publicat impresii despre literatură, perspective asupra expresionismului și postmodernismului, fiind preocupată de autenticitate, credibilitate, idei de dincolo de prejudecăți.

Din non-existență, degeaba

Pe când încă mă jucam de-a vacanța pe malul mării, cineva mă întreabă cum mi se pare vara virusului. Sunt atât de căzută în mine de ceva vreme, încât îmi percep aproape cu voluptate propria inerție. Nu mi se clintește nicio geană de voință. Nu văd ce aș putea spune eu și nu pot să spună alții (dacă n-or fi și spus deja ce de abia ar urma să-mi treacă mie prin cap, darămite prin expresie). Nu văd de ce ar interesa pe cineva, nu văd ce aș putea spune eu interesant. Non-existența de-a care mă joc de ceva ani ...

E nevoie de curaj să fii profesor în România

Cred că este un act de curaj (cu toată nebuloasa care înconjoară cuvântul) să fii profesor în România. Și nu mă refer doar la faptul că trebuie să facă față violenței de diverse forme din diverse direcții. Profesorul este supus de 30 de ani, zi de zi, umilinței publice. Oriunde te-ai uita, în presă, în social media, la șuete, pe stradă, atunci când vine vorba despre învățământ oricine are ceva rău de spus despre profesori, oricine știe ce trebuie făcut, oricine are în buzunar o statistică, un curs de propus, o propunere de-a scoate vreun curs, un top pe care, ...

Cuvântul-cheie este Frica

Îmi iubesc profesia și niciodată nu mi se pare că fac suficient cât să zic că este ok, că azi am dat tot, că am făcut tot. Șocul pandemiei mi-a arătat încă o dată cât bine sau cât rău poate face omul de la catedră, cât de multe gânduri, planuri, perspective pornesc exclusiv de la el (indiferent de vârsta de formare, de la grădiniță până la doctorat), că, în fapt, impactul spiritual al profesorului este decisiv în viața fiecăruia dintre noi. N-aveți decât să spuneți că fac poezii, că nu e chiar așa etc. Nici nu trebuie să mă uit ...

Însemnările unui estic mântuit

„Dacă se poate, vă rugăm să faceți o descriere cât mai detaliată puteți voi, poeților”, le-ar fi cerut Controlul de la sol membrilor echipajului Apollo 8. Fotografiile nu erau suficiente. Dar literaturizarea nu era printre probele și nici printre schemele de antrenament ale astronauților, așa că, în cele din urmă, Frank Frederick Borman II, James Arthur Lovell Jr. și William Alison Andres au recurs la un colaj biblic. Și emoția locului (aici: orbita Lunii) a fost transmisă cu bine, cu forța expresivă cuvenită. Dar cum ar fi fost dacă? Dacă, totuși, un poet ar fi fost pe acea orbită? Un ...

Între elanuri și frisoane. Pauză de publicitate

Nu știam ce mă enervează din cale-afară în spațiul public. Și asta de ceva ani, de când, din motive de subzistență, a trebuit să caut să fiu un pic mai atentă, mai prea dispusă la dialog. În efortul acesta infinit de a căuta să mă potrivesc cumva pe câte o undă, cu exasperarea bâzâindu-mi permanent în urechea interioară, mai mult am renunțat, decât m-am potrivit. Și mi-am spus că lumea e prea deșteaptă pentru mine. Așa că în loc să tot caut ecouri și potriviri, am început să caut ocheane și lentile, să deschid bine ochii, să învăț - nu-i ...

Ce rămâne din literatură

Ne naștem să murim. Moartea este complementară vieții. Viața nu poate exista în afara morții. Etc. Acestea sunt câteva dintre constructele culturale smulse din strădania de a face față, de a ne împăca, de a ne resemna cu trecerea într-o altă stare, pe care dovezile științifice nu ne lasă, deocamdată, să o numim altfel decât moarte. Și frica morții ne-mpinge către noi idei, către noi soluții, ne împinge să căutăm scăpare. Iar când nu găsim, plăsmuim. Și când am obosit să ne uităm către fantasmagoricul orizont ne-am uitat în noi înșine și la ce putem face. Și am văzut că ...

Elogiu poveștii

Scriu cu dorința încrâncenată a celui care înoată în amonte. Scriu cu fanatismul caznelor săptămânale la care mă dedau ca să explic, ca să țin partea poveștii în lupta bizară cu scriitura exclamativă, descriptivă, cu scriitura jurnalistică a interjecțiilor, a exclamațiilor a epitetelor ritualice (nu le reiau aici). Lupta dintre cele trei semne de exclamare (!!!) și un fir narativ îmi părea până mai ieri ridicolă. Azi, acum când meditez asupra cărții lui Jonathan Gottschall, Animalul povestitor. Cum ne fac poveștile oameni (traducere din limba engleză de Smaranda Nistor, Editura Vellant. Cărți însemnate, București, 2019) îmi pare de-a dreptul absurdă, ...

Bianca Burța-Cernat despre Dolgoruki

Cartea săptămânii

Neguțătorul din Veneția​

de William Shakespeare

Recomandată de

Ion CARAMITRU

Recomandări 8M

Anul BEETHOVEN

Paul Cernat & Nușa recomandă

Jurnalul lui Nicolae Iorga

Din oboseală sau atonie, omul se dă în lături din fața existenței, își târșește picioarele, ar vrea uneori să spună ajunge! Dar orice evadare e imposibilă: omul este prins în ființă.

Alain Finkielkraut - Înțelepciunea dragostei

Recomandarea lui

Dan SOCIU: James Tate

Roman istoric, ultima parte a unei trilogii de succes

Cristina Barbu Buhac recomandă:

America de peste pogrom, scris de ieșeanul Cătălin Mihuleac, este un mare roman.

Doina RUȘTI recomandă

Moartea și lumea românească premodernă: discursuri întretăiate de Cristina BOGDAN

Cărți de la Editura TREI

Pentru când se termină pandemia:

Neguțătorul din Veneția

de William Shakespeare

Traducere: Dragoș Protopopescu

Regie: Alexander Morfov

Ion CARAMITRU în rolul lui Shylock

Un thriller psihologic strălucit

Amintirile lui Neagu Djuvara completează segmentul memorialisticii românești, putând sta alături de Memoriile lui Valeriu Anania sau Viața unui om singur a lui Adrian Marino, cărți venind pe același fundal al României postrevoluționare, dar rămânând profund eterogene.

Monica GROSU

Este greu de surprins în câteva cuvinte complexitatea și gradul de maturitate pe care romanul grafic l-a atins.

Andrei ȘERBAN

Copyright © optmotive.ro