OPTm
nr. 82

Vampiri și comunități

Într-o perioadă care ne solicită din ce în ce mai mult atenția la detalii, dar și priceperea în a deduce ceea ce nu spune emițătorul, sau mai degrabă ceea ce transmite fără să se folosească de cuvinte, este substanțial mai dificil să decodăm adecvat ceea ce se întâmplă în jurul nostru. O analiză obiectivă a percepțiilor, impactului sau efectului pe care îl creează unele produse de larg consum mediatic este și mai greu de construit, deoarece totul se întâmplă aici și acum. Cu siguranță poate fi notată o apetență a cercetătorilor pentru studiul popular culture, dar aceasta trebuie judecată cu înțelepciune și, într-o oarecare măsură, cu sânge-rece.

Se poate observa atât mobilitatea, și poate chiar flexibilitatea schimbărilor de percepție asupra vampirilor, cât și o perspectiva nouă – mutarea accentului pe elementul feminin și discutarea vampirismului la femei. Seria The Vampire Diaries (2009 – prezent) este un bun exemplu pentru identificarea unui fenomen de oglindire a studiilor de gen în produse de popular culture. Această serie conține trei seriale: The Vampire Diaries, The Originals și Legacies. În aceste produse își găsesc locul teme sensibile, adesea privite ca un subiect tabu, precum cele din zona studiilor de gen: orientarea sexuală, fluiditatea de gen sau feminismul. Ele sunt aduse în atenția consumatorilor într-o încercare voalată de a-i educa permanent, de a crește gradul de acceptare și de toleranță față de aceste subiecte. Mai mult, studiile din domeniu indică schimbarea modalității de consum a acestor produse: publicul țintă consumă în franciză, iar acest fapt înlesnește prezentarea unor subiecte sensibile. La polul producerii acestor materiale trebuie notată orientarea către păstrarea conținutului cât mai relevant, prin tehnici precum transmedialitatea sau proximitatea cu cotidianul (chiar și când discutăm despre produse de popular culture care au bază ficțională), fapt care poate duce la crearea unei „micro-societăți” definite de, și prin, aceste produse.

În același timp, în oglindă cu schimbările identificabile în contextul social contemporan și personajele feminine prezente în aceste produse mediatice au fost supuse unui program de reconstrucție în termeni feminiști: sunt definite prin ele însele, nu din perspectivă masculină, iar femeia-vampir a înlocuit vampirul-arhaic.

Una dintre circumstanțele favorizante pentru studiul popular culture este reprezentată de reciclarea conceptelor teoretice abordate în trecut, în cazul de față mitul vampirului este un astfel de prefabricat reciclabil. Construită în jurul acestuia, seria The Vampire Diaries reușește să domine de mai bine de un deceniu. Longevitatea acesteia se datorează permanentei reînnoiri a conținuturilor, dar și a expansiunii prefabricatului reciclabil, devenind un laborator activ de promovare a unor noi mituri și categorii: „vampiri clasici”, hibrizi (creatură duală: vampir și vârcolac) sau chiar, mai nou, tribrizi (făptură care posedă caracteristicile a trei ființe: vampir, vârcolac și vrăjitoare).

Dincolo de aspectele economice, această serie conservă o comunitate extinsă de fani. Dacă am privi doar înspre paginile de Facebook ale celor trei seriale din franciză am vedea că acestea cumulează peste 29 de milioane de aprecieri. De altfel, grupurile de Facebook au peste 400.000 de membri și o medie de 3.000 de postări/lună. O altă comunitate online este pe Reddit, unde sub-reddit-ul The Vampire Diaries (creat la data de 3 martie 2011) reunește 40.800 de utilizatori.

Temele discutate (sau mai degrabă perfect disecate) de către fani sunt legate de modalitatea în care sunt prezentate scene precum cele care conțin abuzuri sexuale, care expun serii de acțiuni efectuate fără consimțământ, relații toxice și de codependență între protagoniști, rasism, feminism, fluiditate de gen și orientări sexuale.

Trebuie punctată modalitatea de abordare a acestor tematici care este un proces mai degrabă bidirecțional. Parte dintre fani descoperă scăpări în scenariu și condamnă expunerea acestor scene pe ecran și, la polul celălalt, producătorii încearcă să impună o agendă proprie care este rapid deconstruită de către fani. Una dintre scenele discutate o are drept protagonistă pe Katherine, femeia-vampir care i-a transformat pe protagoniștii serialului, frații Salvatore. După cum înțelegem din „mitologia” serialului, vampirii posedă o putere supranaturală, care le dă posibilitatea să „constrângă” oamenii să facă (sau să simtă) ceea ce ei vor. În legătură cu această putere pe care vampirii o au, întreaga discuție scoate la iveală modul în care acest abuz asupra unui muritor poate conduce inclusiv la agresiune sexuală. În scena despre care discutam, întrebarea care se ivește este dacă eroina - Katherine - îl „constrânge” pe Stefan să o iubească sau dacă îl „constrânge” să i se supună inclusiv atunci când îl abuzează sexual.

În ceea ce privește discuțiile dintre fani se poate nota luciditatea expunerii, sunt conștienți că serialul a fost scris pe baza unor cărți inițial publicate în anii ’90 și a fost lansat în anul 2009, când în societate nu era atâta deschidere și atenție la aceste aspecte. De asemenea, sunt perfect convinși că deși este vorba despre un produs ficțional, prezintă unele scene care poate nu sunt adecvate la acest moment. În contextul mișcării cancel-culture nu putem decât să ne întrebăm: oare încercăm să anulăm produsele culturale preexistente sau pur și simplu valorile s-au schimbat atât de tare încât aceste produse devin divergente intereselor noastre?

La polul opus față de primul serial din franciză, cel de-al treilea Legacies atrage atenția publicului din alte motive: „Oare prin Legacies producătorii încearcă să obțină mai mulți bani mergând pe ideea că este un show woke?”.

Fanii sunt deranjați de reprezentarea fetelor ca poster-girls pentru agenda feministă, dar și de faptul că reprezentarea personajelor LGBTQ pare a fi forțată, fiind inserate doar ca să aducă vizualizări și, în definitiv, profit. Într-o altă accepțiune, a avea un set divers de personaje nu înseamnă că serialul este woke sau că reflectă un oarecare grad de political correctness, ci, din contră, că este pur și simplu o reflectare a lumii moderne.

Dacă producătorii inserează subiecte „sensibile” în discurs, asta nu elimină posibilitatea receptorilor de a muta accentul și pe alte chestiuni de interes pentru ei. Acum, mai mult ca oricând, libertatea de exprimare le permite fanilor să critice aspru produsele pe care le consumă, iar acest fapt conduce, inevitabil, la perfecționarea lor sau, în cazuri nefericite, la moartea acestor produse.

Popular culture intră în limbajul cotidian, în viețile noastre de zi cu zi, își întinde tentaculele în realitate și acaparează tot ceea ce i se ivește în cale. Această intruziune în realitate ne poate înspăimânta, așa cum ne pot terifia și creaturile despre care am discutat, dar, de asemenea, ne poate indica evoluția. În noua paradigmă în care trăim, ecranele nu ne mai sunt străine. Filmul de pe ecran este viața noastră, iar tot pe ecrane ne expunem sufletele ca într-o vitrină și dedicăm acestui proces mai mult timp decât ne place să recunoaștem.

Putem doar să ne oprim și să ne întrebăm: Cine în fapt produce aceste materiale? Mai sunt ele create de adevărații producători, regizori și scenariști? Sunt ele mai degrabă produse și modelate de către consumatori, după bunul lor plac? Pentru moment este sigur să afirmăm că scriptul, pe care îl livrează marile companii media, este (încă) cel care este asimilat. Consumatorii au un cuvânt de spus, dar cel mai adesea acesta se înscrie în reacțiile stereotipe pe care producătorii le așteaptă și pe care și le asumă. Când acesta nu se înscrie în reacțiile prevăzute, iar înverșunarea fanilor este de mari proporții, produsul este modelat conform definițiilor de manual, care reflectă procesul bidirecțional despre care discutam. Îmbogățit și perfecționat constant, produsul continuă să aducă profit.

Alina ENE

Alina este absolventă a masteratului Modele de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității din București, și licențiată în științe administrative (Facultatea de Litere, Universitatea din București). Apreciază valențele tehnice și repetitive, însă observă golurile din stereotipii. Este pasionată de instalațiile artistice și de percepții.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

 

NOUA LITERATURĂ

Ohara Donovetsky scrie fluid, ca și cum ar povesti cuiva pe îndelete, fără grabă, față către față. Textele ei curg și se înlănțuie, istoriile se deschid unele dintr-altele, dar cel mai frecvent înfloresc dintr-un simplu cuvânt, căci autoarea lor este mereu în căutare de vocabule și de sensuri mai puțin cunoscute. Mizează nu doar pe sonoritățile expresiilor folosite (recent i-a apărut, la Editura Corint, un volum intitulat Vorbe la purtător în izmene pe călător), ci și pe efectele sinestezice ale imaginilor pe care ni le așterne sub priviri. Rândurile pot fi astfel citite, gustate, amușinate, căci textul nu se zăvorăște între filele cărții, ci se deschide către viața care l-a zămislit.

Cristina BOGDAN

CARTEA SĂPTĂMÂNII

 

Peter PAN, 2021

Recomandată de Doina Ruști

 

Scriitori la plajă

 

CĂRȚI de august

Arthur, 2021

Cărți recomandate de Cristina Bogdan

Catrinel Popa despre Nicolae Filimon

ART, 2019, plus cadou

Un caz de transmigrație: o femeie se trezești în corpul ei de adolescentă, la acel moment al vieții, care trebuie schimbat.

Amazon

Corint, 2021

Prezența ei stârnește obsesii...

Jojo Moyes este și autoarea romanului Ultima scrisoare de dragoste , ecranizat recent - vezi pe Netflix

 

Tracus Arte, 2021

Școli reparate de Asociația BookLand

Copyright © optmotive.ro