OPTm
nr. 82

Cel mai surprinzător final

Violeta Popa, Andrei Velea, Doina Ruști - Idei - nr. 78 / 23 august, 2021

E-o coală albă? Albă. Refuză ancora memoriei, supliciul selecției, datoria de-a pune un punct pe i.

Și-atunci?! S-aprind un bețișor parfumat – că năvălesc țânțarii în valuri, peste căldura asta umedă, leneșă...

De prin vecini, un fir de fum tot mai gros – de unde foc de crengi uscate, acum, în toiul verii? – sare într-ajutor, și roiul agresiv începe să se-astâmpere. Fumul persistă, s-a iscat în mod sigur dintr-un foc de cârpe...

Tușesc. Beau puțină apă. Schimb pixul cu creionul. Desenez un băiețel. L-am plantat sub smochinul de lângă poartă. Puștiul are șapcă pe cap, pusă haios pe-o parte. Uite-o și pe mama lui. Au intrat încet în curte. Ea-și ține mâna dreaptă pe umărul lui. E-o femeie tânără, înăltuță, ușor adusă de spate. L-a născut, se spune, după o grea lovitură a sorții. I-a murit bărbatul căzând de pe-o schelă, cu două luni înainte de nuntă și botez. Oameni tineri, din părinți cumsecade. Copilul întinde mâna să rupă o creangă de-a smochinului, ea se-mpotrivește, puterea mâinilor lui e-abia la-nceput. A minții poate că o-ntrece. La aproape trei ani jumate, ceva e încă tulbure, parc-ar vrea să afle mai multe, parcă n-ar vrea deloc. E-un greu care-l apasă și-l va însoți toată viața. Însă chipul mamei e ferm, ea îl va conduce constant spre un țărm, pe-o dâră neatinsă de fum...

S-ar putea să-i văd alergând într-acolo, nesupuși, fără zâmbet, într-o altă schiță, mai târziu.

Da, trebuie să fie Capra cu mezinul ei, mă dumiresc, și las deoparte creionul...

Mi-au apărut aici ca să nu mă pierd în imensitatea colii albe de hârtie. Carevasăzică puștiul e mezinul, el, care, dintru-nceput, cu toate lacrimile ce-i inundă sufletul, îi sugerează mamei să renunțe la răzbunare („ Of, mămucă, of! Mai bine taci și lasă-l în plata lui Dumnezeu! ”)... Capra e însă de neînduplecat. Și-a întocmit bine planul de a-i da foc ucigașului celor doi iezi mai mari ai ei. Și, atenție, îi cere celui mic să se ascundă până când cumătrul lup, nănașul cel rău, îi va cădea în capcană și va arde lăsând în urmă fumul gros al lăcomiei sale...

Pentru o clipă nesfârșită, am sperat că cei doi iezi vor fi recuperați din burta hrăpărețului, cum se-ntâmplă adesea în povești:

„ Ei, ei! Acum scoate, lupe, ce-ai mâncat! Cu capra ți-ai pus în cârd? Capra ți-a venit de hac! ”

Dar suntem într-un fals final. Adevăratul final se precipită, are rostul lui:

„ Arzi, cumătre, mori, că nici viu nu ești bun! De-abie i-a mai trece băietului istuia de spărieț, că mult păr îmi trebuia de la tine ca să-l afum...(...) Moarte pentru moarte, cumătre, arsură pentru arsură... ”

Povestea asta m-a tulburat o vreme în copilărie, ba-mi dădea curaj, încredințându-mă că răul de pe lume nu rămâne nepedepsit, că soarta potrivnică poate fi cumva deturnată, ba mă lăsa pradă disperărilor, tocmai pentru că finalul părea să dărâme tot eșafodajul tragic...

Povestitorul, aici Creangă în persoană, – pe care începuserăm să-l luăm foarte în serios la vârsta aceea – după ce participă la priveghiul celor doi iezi, la mâncat și la băut, „ alături de caprele din vecinătate, veselindu-se împreună ”, încheie de-a dreptul discordant, făcând haz de necaz:

„ Și-ndată după aceea am încălecat iute pe-o șa, ș-am venit de v-am spus povestea așa, ș-am mai încălecat pe-o roată și v-am spus jitia toată; și unde n-am mai încălecat pe-o capșună și v-am spus, oameni buni, o mare și gogonată minciună!”

Mergeam pe opt ani când, într-o dimineață, m-am trezit din somn plângând. Erau tustrei acolo, în căsuța de pe deal, la fereastra cu patru ochiuri. Cu fețele lipite de geamurile vechi, în care soarele bătea cu putere...

Și mi-a venit să întreb doi prieteni: voi ce final surprinzător aveți în minte?

Violeta POPA

Cel mai surprinzător final , pentru mine, e cel din de filmul Blade Runner. Originalul, desigur, 1982. Și nu finalul efectiv al filmului, ci.... finalul de dinaintea finalului. Mai precis, momentul în care androidul Roy Batty recită... un poem pe muzica lui Vangelis. Momentul (și poemul) e intitulat Tears in the rain. Plouă mărunt, iar lacrimile androidului se topesc în ploaie. „I’ve seen things you people wouldn’t believe...” Mă gândesc la o carte de poezii care să se numească „Versuri pentru o frumoasă androidă”. Sunt poeme scrise de androidul din Blade Runner și dedicate frumoasei androide Rachel, tot din același film. Cartea va fi prelungirea poemului din film. Ideea va fi că iubirea nu poate fi exprimată decât în termeni umani, chiar și atunci când doi androizi vor simți, unul pentru celălalt, asta…

Andrei VELEA

Am constatat cu mult timp în urmă că nu-mi rămân în minte finalurile romanelor. Știu în mare cum se termină o poveste, dar sunt acolo amănunte care nu au legătură neapărat cu ceea ce a scris autorul. Odată, în mijlocul unei discuții, am spus că Madame Bovary se sfârșește cu scena în care copilul ei muncește în fabrică: e o fetiță cu rochie de un albastru șters, cu bretonul în ochi. Cineva m-a corectat și de cum am avut ocazia am deschis romanul: evident nu se dau amănunte, ci, după ce se consemnează că micuța Bovary a ajuns la o filatură, mai există un paragraf despre doctori. Mai târziu am constatat că nu-mi amintesc în mod exact niciun final, mai ales dintre cele celebre, ci doar amănunte care imprimă un anumit sens poveștii. În mod deliberat, încheierea este acolo unde vreau eu, adică cititorul, care de-a lungul lecturii a făcut parte din acea poveste, și-a ales locul, a cochetat răsfățat cu diverse personaje, contribuind câte puțin la fiecare pagină, adăugând un trandafir la ghirlandele care îl salvează pe Lucius (Măgarul de aur), plantând în ochii lui Bloom (Ulise) peisaje marine, înainte de-a deschide ușa casei, de-a ne arăta patul, cartea și resturile vieții lui Marion. Cititorul, oricine ar fi el, contribuie cu un strop de parfum la viața descrisă în carte. Ori, deliberat, pierde o pagină, de la final, uită, adaugă și așa mai departe, până când acel final se modelează după visele lui.

Doina RUȘTI

Violeta Popa, Andrei Velea, Doina Ruști

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

 

NOUA LITERATURĂ

Diferită de celelalte povestiri, O zi din viața Ariadnei aduce o atmosferă bizară și un unghi de vedere subiectiv. Aici Serenela Ghițeanu abordează tema „aventurii" cotidiene. Scrisă cu siguranță și emoție constantă, proza te ține în suspans până la ultimele cuvinte.

OPTm

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Paralela 45, 2021

Recomandată de Doina RUȘTI

Aldulescu citind cele din urmă texte pentru concursul Primul roman (Litera, 2021)

Penguin, 2021

citate din Cioran
cu poza lui Cioran
postate pe fakebook
de indivizi pe care simpla lor existență l-ar fi exasperat.

Ovidiu Komlod - furie

Max Blecher, 2021

Litera, 2021

ART, Paladin, 2021

La Craiova, păpușile au ieșit pe străzi

Vremea, 2021

Trei, 2021

Cărți clasice repovestite: Curtea Veche, 2021

Copyright © optmotive.ro