EurAfrica. Jurnal de scriitoare

Îmi miroase a portocale. Eu miros a portocale. Amintirile îmi anesteziază capul. Acasă la mine sunt două pungi cu câte o portocală în ele. Ni le-a adus tata. Le-a primit de la Moș Gerilă. Azi, Sebastian a deschis portbagajul mașinii și mi-a pus o plasă de portocale culese de curând. Nu-mi ies merele din cap, dar aici e țara portocalelor, nu a merelor. E bine. Înainte de a le mânca, le privesc cu aceeași dorință ca atunci când eram copil. Cum știe el Domnul Bunul când să-ți îndeplinească visul de la șase ani. E bine primit și acum. Camera întunecoasă, paradoxal, într-o țară însorită, s-a luminat în galben și portocaliu. Sper că știe de ce m-a trimis în călătorie și nu e doar o eroare de butoane. Tot îi dau cu Domnul în sus, Domnul în jos. Din cauza Crăciunului de acasă. De care nu mi-e dor. Lumea aceasta nouă nu cunoaște mirarea primilor fulgi, îmi ignoră stările. Și dacă nu îmi plânge nimeni de milă, de ce aș face-o eu? Soarele nu predispune la depresie sau cel puțin nu pe mine.

Trăiesc intens zilele acestea cu gândul la Timișoara lui ’89. Aici se vorbește despre revoluția lor din 2011. Se pare că înainte era mai bine, spun unii, că acum e haos. Și asta se observă în trafic unde există legea celui mai grăbit. Oamenii înțeleg greu că și libertatea vine cu reguli. Se construiește mult, în ciuda faptului că e plin de case în construcție, blocuri abandonate. Nevoia de a aduna pe pământ și de a trimite flăcăi în cer. Așa mă gândesc, în timp ce taxiul mă duce în cel mai îndepărtat cartier. Terenuri mlăștinoase pe câțiva kilometri, un cartier modern, altul în construcție, moloz, dealuri de gunoaie. În spatele unor case albe cu ferestre albastre, un zid înalt străjuiește priveliștea dezolantă a unui teren plin de pungi, peturi și ce se mai nimerește. Îi pot înțelege mai bine pe bieții palmieri care se înalță de le pierzi vârful. Mă risipesc în lucruri mărunte, aranjez lămâile pe o farfurie cu motive arăbești, întind portocalele să le pot vedea în toată splendoarea lor de fructe rare, cândva, deodată din belșug, mut canalul pe Arte. Mă uit la un reportaj despre o pescăriță din nord plină de pistrui. Și eu am avut pistrui în copilărie, dar m-au părăsit cu vârsta. Cred că țin de o anumită inocență a pielii. Ce păcat că nu ne amintim mireasma pielii noastre din copilărie…

Astăzi am fost la institut. Clădirea are ceva din timpul comunismului nostru. A devenit al nostru ca o boală dusă pe picioare. E austeră, poate și pentru că e vacanță, dar mai cu seamă din cauza unei răceli care te însoțește pe holuri. Îmi place aerul de veche instituție inițiată pe timpul lui Bourguiba, șeful de stat prezent în ziarul Scânteia, când s-a întâlnit cu Ceaușescu. Am vorbit cu oameni mai în vârstă și își amintesc de Ceaușescu. E ciudat că aici contează și amintirile neplăcute. Afară e mai cald decât înăuntru. Alături, o moschee este păzită de polițiști. Desfășurarea de forțe are ceva copilăresc, parcă s-ar juca de-a „hoții și vardiștii”. Mă feresc și eu de mașini pentru că șoferii tunisieni nu prea au reguli. Cetățeanul e mărunt, răspândit peste tot, neînsemnat. O iau pe o stradă la vale și îmi fixez repere pentru întoarcere. Telefonul nu e recomandat pentru că te poate călca o mașină foarte ușor, dacă nu ești atent, sau te poți izbi de alte persoane care sunt mereu grăbite și gălăgioase. Unde se grăbesc oamenii ăștia peste care vântul flutură pungile de plastic în aer și nimeni nu stă să observe nici dezordinea, nici frumusețea? Dar aranjează semințele și plantele uscate cu cea mai adevărată artă. Astăzi m-am uitat doar la femei. Cum fac piața, cum își caută un lucru drăguț prin hainele second-hand, cea mai căutată fiind marca Terranova. Am remarcat priviri curioase. Trebuie să fiu tare spălăcită printre chipurile măslinii cu forme rubiconde. Data viitoare îmi pun șalul de doi dinari, ochelarii de vedere și trec neobservată. Mi-am învins niște prejudecăți în piață. Se spune că trebuie să te târguiești, altfel dai cât nu merită marfa. Am încercat să mă târguiesc, dar vânzătorul a preferat să nu vândă decât să lase un dinar de la el. Se spune că vor să te înșele cu orice preț. Am cerut două cepe și vânzătorul mi-a pus cinci. Habar nu aveam de valoarea mărunțișului din palmă, oricum, mai puțin decât făcea marfa, dar l-a luat și mi-a mulțumit. I-am dat mai mult, unuia. Multe monede sunt tocite și mi-e greu să recunosc mărunțișul. Omul mi-a întins ce era în plus. Mi-a venit să-l îmbrățișez. Sper să nu o fac și să provoc rumoare în piață.

Latră puternic doi câini. Cât mă bucur! Am nevoie de ființe vii, altele decât oamenii. Mă gândesc să-mi iau o pisică de pe stradă. Astăzi, la intrare, torceau două pisici, una gri, cealaltă, galbenă. Am pășit spre ele cu gândul să o iau sus pe cea care vrea să intre prima în hol. Dar nici măcar nu au întors capul. Erau plasate după modelul leilor la intrarea în cetățile antice. Am urcat fără animal de companie. Mai este una alb cu negru, aceea se strecoară în lift și intră în cameră. Dar eu, cum spuneam, neobișnuită cu pisici, m-am temut că are pureci, că e bolnavă, că nu am ce-i da să mănânce, că nu știu să o învăț la baie, de cutie nici nu poate fi vorba, că nu am unde să o culc și alte griji. Până m-am gândit la toate, drăgălașa felină sau felidă a dispărut ca un spirit și nu a mai apărut în zilele următoare.

Lia FAUR

Poetă, doctor în filologie, profesor la Institutul Limbii Române, București, profesor la Universitatea El Manar, Tunis. Volume de versuri: Exercițiu de striptease (2002), Piele de împrumut (2009), Poeme pentru fluturi bolnavi (2014), Lamé (2014) ș.a. Membră PEN.

Paul Cernat despre "OPT motive"

Cartea săptămânii

Rinocerii de Eugène Ionesco. Recomandată de Cristi Nedelcu

Călin Teutișan, eminență a Literelor clujene

O nouă apariție ART, recomandată de

Liviu Szoke

Recitând din Novalis:

"Numai slăbiciunea organelor noastre și a legăturii noastre cu sinele ne împiedică să ne vedem într-o lume de basm. Toate poveștile sunt doar vise despre acel ținut natal, care se găsește peste tot și niciunde."

Video poem de Andreea Ghiță

__________________________

Carte recomandată de Doina RUȘTI

Povestirile lui Cristi Nedelcu pornesc de la inscripțiile de pe ziduri și sfârșesc în pură literatură cehoviană.

__________________________

Scriitori italieni vorbind despre literatura română. Torino, 2011

Marco Dotti, Mauro Bonanno, Marco Cugno

Clasic

Noutăți

Marian Coman, la apariția volumului Omulețul din perete, cu Doina Ruști, la Librarium TNB

Copyright © optmotive.ro