Jurnal de scriitor

24 aprilie. Ne-am întors ieri după-masă la Cisnădioara. Scriu acum în cerdacul casei Maurer, năclăit într-un sirop de lumină îngroșată. Așteptăm să vedem dacă revin pisicile pe care le-a hrănit Sebastian data trecută; se aud cântând cucul & un mierloi, în iedera crescută pe stâncă foșnește o pasăre tăcută, dar încăpățânată, încercând -

Exact în vreme ce notam asta, a venit pisica - Sebastian o mângâie & îi vorbește - a intrat acum în casă, să îi aducă ceva de mâncare - s-a întors cu pateu & lapte; pisica mănâncă repede pateul, apare o a doua pisică, vrea și ea pateu, prima mârâie la ea și o alungă; fricoasa se duce spre farfuria cu lăptic, lacoma o alungă și de acolo; cobor din cerdac, o iau în brațe pe lacomă, îi fac semn fricoasei să treacă la farfurioara cu lapte, Sebastian îi dă și pateu, lacoma mi se agită scandalizată în brațe; după ce fricoasa a terminat pateul & bea din lapte, o așez și pe lacomă lângă ea - acum lipăie amândouă disciplinate - și lumina își toarnă liniștită siropul îngroșat peste toți (eu, Sebi, pisicile fraternizate, curtea cu flori, stânca, iedera), cum ar turna cineva lăptic într-o farfurie pentru pisici prea lacome.

Am citit aseară ultimele două sute de pagini din Pușkinul lui Nabokov - mi-am adus aminte cât de rănită a fost Vera Niculescu după ce Mircea Cărtărescu a scris în jurnal despre Nabokov (tradus de ea cu devoțiune & superlativ) că nu e unul din cei mai mari. Ei bine, Nabokov e la rândul lui crud & delicios de nedrept cu alte reputații majore; spune că sunt overrated, ba chiar much overrated, Vergilius, Stendhal (mai ales cel din Roșu și negru), Balzac (mai ales cel din Femeia la treizeci de ani); se miră scandalizat că Baudelaire putea să-l aprecieze pe Balzac; despre Dostoievski scrie că e a much overrated, sentimental, and Gothic novelist of the time - și, aproape de fiecare dată când vine vorba despre el, îl consideră jurnalist (unul isteric & superficial) (dincolo de injustiția delicioasă, Nabokov are dreptate atunci când arată că Dostoievski n-a citit Evgheni Oneghin & că scrie urechist despre Pușkin - Dostoievski spune despre soțul Tatianei Larin, prințul N., că era bătrân, ceea ce e factual fals, spune despre Oneghin că a făcut un voiaj prin Europa înainte de a reveni la Moscova, ceea ce e de asemenea factual fals etc.). Zeul lui e Flaubert - a cărui a doua venire e Nabokov însuși.

E foarte mult Radu Petrescu în Nabokov. S-ar fi adorat & s-ar fi detestat cu patimă, n-am nici o îndoială.

25 aprilie. Scriu pe băncuța din curte; am început să recunosc până și păsările care vin în bradul de lângă stâncă; au venit iar pisicile, Sebi le hrănește cu carne de pui din supă; ar fi putut fi exact așa și la 1830 (dacă ar fi existat MacBook Air la 1830). Încerc să dau târcoale romanului viitor; de fapt, târcoale îi dau de un an și jumătate; dar frustrant e că nu mă pot apropia cu nici un centimetru de el - rămâne mereu depărtat, acolo, în centrul creierului meu, de care nu reușesc să mă mai apropiu. Nu mai pot atinge creierul meu cu propriul meu creier.

Ce bizară coincidență - i-ar fi plăcut lui Breton, care colecționa astfel de povești pentru a-și ranforsa teoria hazardului obiectiv (favorita lui Breton, despre a ținut și câteva conferințe, era cea cu autoportretele vizionare ale lui Brauner cu ochiul scos de Dominguez): modelul lui Pușkin pentru junele poet Lenski era bunul său prieten, poetul Anton Delvig. Ei bine, Delvig moare în 1831 exact în ziua în care Lenski moare în duel cu Oneghin. Ba mai mult: Pușkin & prietenii îi organizează o masă de pomenire la restaurant, pe 27 ianuarie, exact în ziua în care, peste șase ani, Pușkin va avea duelul fatal cu d'Anthès.

De câteva zile încoace mi s-a înfipt în creieri povestea lui Wilhelm von Küchelbecker, colegul de liceu & prietenul lui Pușkin: om inteligent, prieten fidel, decembrist curajos, poet modest, ajunge - după o viață înfiorătoare: cam zece ani de închisoare politică în varii fortărețe, plus câțiva ani de final de viață în Siberia, tot pe motive politice - să scrie un singur poem extraordinar, de câteva zeci de versuri, Destinul poeților ruși (poemul e scris în 1845; Küchelbecker moare în 1846, la 49 de ani, ca tata).

Poemul, pe cât pot să-mi dau seama din traducerea în engleză a lui Nabokov, e întunecat & puternic - enumeră (fără să-i numească) poeții ruși & morțile lor îngrozitoare - încât, de la un punct al lecturii încolo, ai senzația că a fi poet e o condamnare. (Și bineînțeles că așa e - după cum tot bineînțeles că a nu fi poet tot o condamnare e.)

Dar nu de asta mi-a rămas cazul lui Küchelbecker înfipt în creieri - ce mă macină la el e următoarea chestiune: a scris neîntrerupt (poeme, tragedii, povestiri) vreo trei decenii - pentru ca abia la final, în ultimul an de viață, să ajungă să scrie ceva adevărat & întunecat-strălucitor & puternic. Treizeci de versuri adevărate - pentru treizeci de ani de viață. Merită? Și, dacă da, aș avea puterea să fac asta? Și, dacă aș avea puterea, ar fi moral să fac asta? Sau, dimpotrivă, moral ar fi să cred că realitatea e reală - că timpul chiar e timp - și că cei treizeci de ani chiar sunt treizeci de ani - și să nu-i irosesc pentru cele treizeci de versuri? Care, în ipoteza asta, abia ele ar fi ireale.

Dar îmi e imposibil să cred că poezia e ireală.

Treizeci de versuri - ca treizeci de arginți.

26 aprilie. A plouat abundent azi-noapte, am ieșit la un moment dat în ploaie ca să aduc lemne pentru sobe, mirosea incredibil - apă proaspătă amestecată cu plante aproape râzând, aproape sexual de bucuroase - de neînțeles cum poeții pot crede că realitatea nu e reală.

Sebi hrănește iar pisicile, tot cu carne de pui din supă - pe cea lacomă a numit-o Gieri (de la gierig, bineînțeles), pe cea fricoasă Angsti (de la ängstlich).

Am impresia că tocmai am început romanul - am stat ieri câteva ore pe terasă, pe scaunul de plastic, cu o cafea răcită în mână, privind Cisnădia & lăsând să-mi crească în creier micuța larvă a romanului. Mi-e însă și teamă s-o spun direct - creierul meu dă târcoale creierului meu, pipăie căpșorul fraged al ideii tocmai fecundate în miezul lui, deopotrivă lacom & fricos, tremurând deopotrivă de încântare & de spaimă.

Creierul meu e, față de creierul meu, deopotrivă Gieri & Angsti. Și e, în același timp, cel care le hrănește pe Gieri & Angsti - și cel care se lasă devorat de Gieri & Angsti. Cel care tremură de spaimă că va fi devorat - și cel care tremură de spaimă că nu va fi devorat. Eat that, / Schrödinger's cat!

27 aprilie. De dimineață, pe stomacul gol, doar cu cafea în el, m-am retras cu laptopul în grădinuța de sub stâncă - și am scris două ore la roman. Se numește deocamdată Atingerea - și are câteva pagini - și am din nou un creier & o inimă.

După masă, am umflat anvelopele bicicletelor & ne-am plimbat cu Sebastian până pe valea Argintului & înapoi. La întoarcere, am văzut o vulpe - subțire & calmă, ne-a așteptat până am ajuns aproape în dreptul ei - apoi, cumva dezamăgită, a intrat la fel de calmă în păduricea de pe marginea drumului.  

29 aprilie. Azi-dimineață, după cafea, am urcat cu Sebastian în pod - ne-am întins în șezlonguri & am citit, sub veluxul imens răpăind sub furtună. După câteva ore, când am coborât, Sebastian a strigat: "O șopârlă!" - la baza treptelor era o salamandră enormă, neagră cu vrâste aurii. Am urmărit-o străbătând calmă curtea & intrând într-o mică crăpătură în beton, undeva lângă canalul de scurgere. Am văzut-o apoi apărând în diverse colțuri ale curții, ba chiar și la ușa de la pivniță - e foarte posibil, de fapt, să fie două.

Am tăiat săptămâna asta lemne ca un Tolstoi ardelean. Am scos apă din fântână și cu gălețile, și cu hidroforul - cu care am umplut bazinul de doi metri cubi din podul casei. Azi am decuplat butelia goală de la aragaz, am dus-o la magazin, am cumpărat alta - și, întors acasă, am montat-o. Sunt un Tolstoi ardelean care scrie distopii despre lumea post-atingere.  

Am citit aseară despre Eminescu ceva ce nu știam & m-a emoționat. La 10 ani, înscris de tatăl lui la Gimnaziul din Cernăuți, trebuia să completeze un formular cu naționalitatea, părinții etc. La ultima rubrică trebuia să scrie ce vrea să devină.

Iar Eminescu, la 10 ani, repet, scrie: Dichter. Știa de la 10 ani că va fi poet.

Colegul lui de gimnaziu care-și amintește asta, Ion Șahin, spune că au râs teribil colegii de el. Nu-i bai. Sunt sigur că tot asta ar fi scris și la 20, și la 30.

(La 40 nu mai sunt așa de sigur.)

2 mai. Azi, postumele lui Kafka, citite ore întregi, de dimineața până seara în pod, sub veluxul pe care lunecau nori; unul dintre ei a fost o vreme dragon, peste 10 secunde același nor era un clovn gigantic bălăngănindu-se peste lume, peste alte 10 secunde același nor era un copil care-și făcea nevoile peste aceeași lume.

Dante & Kafka au în comun două obsesii: pentru Turnul Babel & pentru Paradis. La Dante, eșecul Turnului Babel vine din faptul că fiecare breaslă a dezvoltat un limbaj propriu (strămoașele limbilor naționale), încât n-au mai putut comunica & nu s-au mai putut coordona - iar regele Nimrod a rămas doar el cu limbajul lui, pe care nu-l mai înțelegea nimeni în afara lui însăși. La Kafka, eșecul vine din hipertrofia birocratică - deja prima generație și-a pierdut credința în necesitatea & realitatea Turnului, și a înțeles că generațiile subsecvente nu vor mai crede absolut deloc - și vor lăsa Turnul neterminat; a preferat așadar să genereze birocrații monumentale - ele însele echivalente scripturale ale Turnului - ele însele unind cu cerul & strivind ca cerul.

În ce privește Paradisul, Kafka e convins că izgonirea din el se petrece veșnic - și că, implicit, încă suntem în Paradis - și că, tot implicit, ceea ce vedem acum în jur e chiar Paradisul. (Care, dacă n-am fi fost noi alungați din el, ar fi trebuit distrus; și care, când vom fi cu totul alungați din el, va fi distrus.)

Ideea asta, împreună cu propoziția lui după care evoluția umanității stă în "creșterea forței de a muri", sunt printre cele mai tonice & strivitoare lucruri pe care le-am citit vreodată.  

(Era, de altfel, de așteptat ca doi mistici care au făcut din literatură mecanism de ascensiune la cer să fie obsedați de Babel: literatura este, pentru ei, Turnul însuși.)

(Exact ar fi să spun, în cazul lui Kafka: mecanism de coborâre la cer.)

Cami mă cheamă panicată - e o insectă gigantică pe ușa de plasă a casei; seamănă cu enorma goangă verde, tot de vreo 10 centimetri, de care mi-a fost atât de scârbă & teamă în adolescență, când am găsit-o pe ușa casei, încât am preferat să aștept câteva ore până când a plecat - și abia după aia am intrat în casă. Acum am luat-o pe o scândurică & am dus-o teafără în iarbă - fără să simt nici greață, nici teamă, ci cel mult o anumită tandrețe față de insectă. Cred că mi-a îmbătrânit inima până în mintea copiilor - sau că am dezvoltat imunitate la Paradis - sau că mi-a crescut forța de a muri - sau toate deodată.

Radu VANCU

Unul dintre scriitorii de marcă ai ultimelor generații, Radu (n.1978) scrie poezie, proză, publicistică și eseu. Este autorul volumelor de versuri Epistole pentru Camelia (2002); Biographia litteraria (2006), Monstrul fericit (2009), Sebastian în vis (2010), Amintiri pentru tatăl meu (2010), Frânghia înflorită (2012), Cantosuri domestice (2015). Romanul Transparență (2018) a adus un nou model epic, bucurându-se de apreciere critică. A primit numeroase premii, între care Premiul revistei Observator Cultural, Premiul Congresului Naţional de Poezie, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu ș.a.

Radu Vancu despre Caragiale

Cartea săptămânii

Domnișoara Christina​

de Mircea Eliade

Recomandată de

Cristina Nemerovschi

Editura Cartex

Dumitru ȚEPENEAG

la Radio Trafika Europe

Premieră: Sunday 17 May 2020, 1:00pm EDT in New York = 10am in California = 6pm in London = 7pm in Switzerland (and Paris and Berlin) = 8pm in Istanbul (etc.)

Recomandări 8M

Anul BEETHOVEN

Se poate cumpăra de aci

CRONICHETE & PREZENTĂRI

,,O carte ambițioasă, amplă ca structură narativă (…) Portretul puternic și pătrunzător al unei femei mutilate de frica de-a privi înapoi.” spune The Washington Post despre Little Gods, romanul de debut al autoarei Meng Jing. Publicată de Custom House, la începuturile acestui an, cartea a fost întâmpinată cu recenzii favorabile. Traducerea în limba română va stârni, cu siguranță, interesul publicului amator de Literatură Young Adult.

Sandra OPRESCU

Cartea Oanei Boșca-Mălin este primul volum dintr-un tratat destinat italieniștilor, o scriere academică, scrisă cu pasiune evidentă pentru epic. Erudită, încântătoare ca stil și… poate fi găsită și și în format electronic - o carte care pare scrisă pentru mine!

e de aici: Humanitas

Doina RUȘTI

Edituri mici, cărți importante

De la „madlene contrafăcute” la mineralizarea trecutului, cartea lui Andi Mihalache construiește un culoar mozaicat, care găzduiește, în diverse firide, idei despre timp și semne ale acomodării noastre cu ele. Reflecția autorului, dublată de o stilistică rar întâlnită la un istoric, ne arată că patrimoniul biografic stă sub semnul unei permanente întrebări: de unde începe memoria fiecăruia dintre noi?

Cluj-Napoca, Argonaut, col. „Anima Mundi”, 2019.

Cristina BOGDAN

Paul Auster: 4321, Grupul Editorial ART

Mă voi opri la portretul Danei Rosenbloom, memorabil prin forța sintetică și multiplele clivaje simbolice. Colega de liceu a lui Ferguson este brunetă, cu o vâlvătaie de păr, reunind paradoxal cumințenia și pasiunea. În portretul ei se află criptată întreaga istorie a evreilor, de la exotismul de tip german, la romantismul cu țigănci picante și la moștenirile est-europene, ale căror rădăcini se pierd în Orient. Făcut aproape dintr-o răsuflare, dintr-o frază amplă, care îți irigă creierul, portretul capătă pe parcurs sensul unui panegiric (cu un mic sertar, în care cineva și-a depozitat scuzele). Se lasă iubit de ea, știind că n-o va iubi niciodată, flatat de iubirea ei, sedus de importanța sexului animalic.

Doina RUȘTI

Câte chipuri poate avea moartea în imaginarul tradițional românesc și cât de bogat este corpusul cultural invocabil în această privință? Astrid Cambose stabilește conexiuni pertinente între ritualuri cu caracter funerar, texte folclorice, cărți populare, iconografia religioasă și poveștile lui Ion Creangă – toate plasate pe o hartă culturală, în care practici, cuvinte, reprezentări dau culoare unei lumi vechi, ce iese la suprafață de fiecare dată când medităm asupra trecerii către cealaltă grădină.

Cluj-Napoca, Argonaut, col. „Anima Mundi”, 2019.

Cristina BOGDAN

Antologie de versuri, la Ed. Paralela45

………………………………………………………….

După ce ți-am tras clopo-

o’toole la Gala Gopo,

îmi spui că deja Moro-

menții 2 de o oră

și cincizeci de minute

să-ți facă fusta cute,

ca mine, dar cu Iurie

Dadarie de furie.

Adrian BODNARU - Poem

Mihai ENE și Oana Băluică, într-o zi normală, la Universitatea din Craiova

Cărți de succes

Un fragment - în nr 3 al revistei OPTm

Apărută la Humanitas, mai, 2020

Grupul Editorial ART:

Faimosul roman Povestea Slujitoarei a primit Premiul Governor General și trofeul Arthur C. Clarke. Serialul cu același nume, realizat de HBO, s-a bucurat de un imens succes. Recent apărut în românește și continuarea poveștii: Testamentele, o carte mult așteptată, semnată de Margaret Atwood (Booker Prize). Mai multe aici.

Inscrierile pentru Conferința de Antropologie Urbană, ed a 6-a, - se prelungesc până pe 15 iunie. Mai multe informații, pe pagina conferinței,Muzeul Municipiului București (Palatul Suțu).

Proză scurtă, de calitate, la Paralela 45

EDITURA UNIVERS

ARE CELE MAI MARI REDUCERI

O carte de poeme, de care nu te mai POȚI DESPĂRȚI.

Copyright © optmotive.ro