Prima revistă de creație hibridă, înființată în 24 februarie 2020.

Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

Elena ȘTEFOI

Multipremiată, tradusă în multe limbi, Elena Ștefoi este una dintre poetele de referință ale literaturii contemporane. Dintre volumele sale de versuri amintim: Linia de plutire (1983), Repetiție zilnică (1986), Schițe și povestiri (1989), Câteva amănunte, (1990), Alinierea la start, (1996), În urma învingătorilor (2007), Undeva, în alt plan/Somewhere In a Different Realm (2008), Raport de etapă (2011), The Grammar of Tower of Babel, Paralel texts (2014), Opera Poetică (2016). A fost inclusă în antologii în Franța, Elveția, Marea Britanie, SUA, Canada, Polonia, Austria, ex-Iugoslavia, Suedia, Cehia, Luxemburg, Germania etc. De asemenea, a scris publicistică și eseuri inspirate din cariera ei diplomatică. A fost profesor de istorie în comuna Popești Leordeni (1980-1987), corector cu o jumătate de normă la Contemporanul (1987-1990) secretar general de redacție la revista Contrapunct (1990-1992), redactor-șef al săptămânalului Dilema (1993-1997) și al revistei lunare L’Invitation, redactor-asociat al East European Constitutional Review - Chicago Law School (1993-1997), corespondent permanent la Radio France Internationale, comentator la Radio Free Europe și BBC (1990-1997). Angajată a Ministerului Afacerilor Externe (1998-2020). Consul general al României la Montreal (1999-2001), ambasador al României în Canada (2005-2012), ambasador al României în Senegal și în alte 7 țări din Africa de Vest (2016-2020).