OPTm
nr. 87

Portretele învingătorilor: Raul Volcinschi

După mai bine de cinci decenii de regimuri totalitare în care lupta pentru statura socială a fost privilegiul celor care nu erau obligați să lupte pentru supraviețuire, nu e de mirare că România își găsește cu greu reperele. Primele mele tangențe cu literatura memorialistică și sistemul carceral comunist m-au năucit din două motive. În primul rând, nu înțelegeam cum indivizii pot să decadă atât de mult moralicește încât să adopte un comportament subuman cu semenii lor, chiar adversari fiindu-le. (Eram tânăr și naiv.) Al doilea ținea de o scară a valorilor pe care o vedeam răsturnată fără vreo explicație firească: oameni de înaltă ținută intelectuală și morală erau chinuiți de indivizi mult sub valoarea lor, din orice punct de vedere. Nedreptatea aceasta fundamentală, care ne-a remodelat societatea, sluțind-o, m-a atras spre studierea represiunii. Și oamenii care au populat-o.

Raul Volcinschi

Lista victimelor regimului comunist este cât se poate de eclectică. Măcar din acest punct de vedere a fost cu adevărat egalitarist: indiferent de categoria socială, de vârstă (de la 12 ani în sus) ori gen, etnie sau religie, aveai o șansă bună să ajungi în închisoare. Nu conta foarte multe nici dacă ai făcut ceva ori ba. Uneori plăteai pentru ceea ce reprezentai (burghez, academician, membru al unui partid tradițional, chiabur, rudenia cu un „dușman al poporului”), alteori pentru o vorbă spusă sau pentru că nu îi turnai pe ceilalți, chiar dacă îți erau soț sau copii. Nici acum nu știm cu exactitate câți au fost. Ba, s-ar putea spune, nici măcar cu aproximație. Avem însă o cifră minimă documentată, de 100.000. Unii dintre ei sunt cunoscuți de oricine (N. Steinhardt, Iuliu Maniu, Bartolomeu Anania, Iuliu Hossu, Constantin Noica), alții oameni obișnuiți, fără voce și chip. Raul Volcinschi este undeva la mijloc: un personaj absolut remarcabil, dar unul dintre destinele cele mai spectaculoase care a rămas necunoscut publicului larg.

Provenea dintr-o familie cu rădăcini străvechi, se pare până în vremurile lui Ștefan cel Mare. Bunicul său, egumenul Grigorie (n. Gheorghe), stareț luminat al Putnei, avea trei licențe și două doctorate, la Amsterdam și Londra. El însuși a petrecut perioade îndelungi din copilărie la mănăstirea bucovineană, căpătând nu doar o credință tolerantă (deși nu vorbea despre asta, fusese botezat atât ortodox, cât și catolic, mama sa fiind poloneză), ci și un cavalerism care nu-i permitea să stea deoparte atunci când asista la nedreptăți. La maturitate vorbea 7 limbi străine, era un împătimit practicant al sportului și fruntaș la învățătură. Nu s-a mulțumit cu licențele de la economie și drept, obținând și titlul de doctor. A ajuns în învățământul universitar clujean, unde s-a îngrozit de calitatea corpului profesoral și de ușurința cu care fuseseră epurați profesorii pe care nu i-a prins, dar și studenții. S-a situat pe poziții antagonice cu regimul și a început un joc periculos cu Securitatea.

În 1956 era nu doar lector, ci și președinte al clubului sportiv Știința (Universitatea Cluj de azi). Recrutase deja mai mulți studenți fruntași la învățătură, dar și campioni naționali la diferite discipline sportive. Se pregăteau pentru a se retrage în munți, unde voiau să intre în legătură cu grupul lui Ion Gavrilă Ogoranu și să lupte cu arma în mână împotriva comunismului. Nu au apucat, pentru că după revoluția din Ungaria Securitatea a decis să potolească atmosfera efervescentă din Cluj prin arestarea tuturor organizațiilor pe care le avea în vizor. Volcinschi a refuzat să-și accepte soarta și, după luni de zile de tortură în anchetă care l-au lăsat fără unghii la picioare, a încercat să evadeze în forță din arest. Filmul tentativei este spectaculos și tragic deopotrivă. Colegul cu care a fugit, Eugen Crișan, a fost împușcat în inimă și a murit pe loc. El însuși a scăpat miraculos de gloanțe, după ce lovise cu o bară de fier mai mulți gardieni, și a ajuns în stradă, dar s-a împiedicat din cauză că ghetele primite erau cu câteva numere mai mari și nu aveau șireturi, ca să evite sinuciderile.

A fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru inițierea organizației anticomuniste și la alți 20 de pentru tentativa de evadare, primind eticheta de „fffff periculos”. Comuniștii aveau dreptate să-l eticheteze așa, pentru că nu s-a potolit nici după eliberarea din 1964. Dimpotrivă, avea să mai fie arestat de nu mai puțin de patru ori, dar cum detenția politică nu mai exista oficial în acei ani, i-au fost fabricate tot felul de delicte de drept comun. Anii ‘80 l-au prins cu domiciliu obligatoriu la Craiova. Din fericire Securitatea nu a aflat cel mai important plan al lui: tentativa de asasinare a lui Ceaușescu din toamna lui 1983. Câțiva muncitori (care au rămas în închisoare și după 1989!) au făcut rost de arme printr-o spargere la un post de miliție, ceea ce a alertat autoritățile și au amânat vizita în teritoriu a președintelui. Muncitorii torturați nu și-au dezvăluit niciodată complicele, al cărui nume real nici nu îl cunoșteau, de altfel.

A fost convins întotdeauna că regimul nu va dăinui, ba chiar că sfârșitul său e iminent. Capacitatea inepuizabilă de a-și regenera optimismul în această privință, în ciuda condamnărilor grele, a fost, probabil, resortul care l-a determinat să acționeze atât de curajos împotriva comunismului. S-a stins cu discreție acum 10 ani, deși povestea lui ar fi meritat mult mai mult.

Alin MUREȘAN

Alin Mureșan (n. 30 aprilie 1983, Oradea) este specialist în istoria comunismului. Fondator și președinte al Centrului de Studii în Istorie Contemporană (2012-prezent), a lucrat peste 13 ani la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (2007-2020). A publicat și editat mai multe volume despre represiunea comunistă, cel mai cunoscut fiind *Pitești. Cronica unei sinucideri asistate *(2010).

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

 

NOUA LITERATURĂ

O proză așezată, ardelenească, scrisă fără grabă. Aflată la început de drum, Delia Hugel experimentează teme variate, fiind în mod evident atrasă de cele fantastice.

OPTm

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Paralela 45, 2021

Recomandată de

Doina RUȘTI

 

Lunea prozatorilor la Bogdania

Recomandată de Ovidiu ȘERBAN

LITERA, 2021

 

AUDIOBOOK

Mihai Călin citește din E.A. Poe (Pe VOXA)

TRAFIKA Europe, un radio de literatură europeană

https://citeste.ro

 

Black Button, 2021

Anii 50, Mexico City.

TREI, Pandora M

 

Ziua Internațională a Traducătorului

Ambasada României din Madrid a medaliat trei traducători spanioli, promotori ai culturii române: María Ángeles Ochoa de Eribe Urdinguio și Joaquín Garrigós Bueno și Enrique Javier Nogueras Valdivieso, care face parte din staff-ul revistei OPTm

more

 

Serenela Ghițeanu stă de vorbă cu Blandiana

Humanitas, 2021

Litera, 2021

Nemira, 2021

Copyright © optmotive.ro