OPTm
nr. 93/6

Ioana DRĂGAN: Totul este o ficțiune

1. Care este personajul preferat dintre cele create de dumneavoastră și ce i-a conferit acest loc prestigios?

De la bun început trebuie să mărturisesc că nu sunt o persoană înclinată spre preferințe, în general. Adică preferințele mele se regăsesc cel mult în zona gastronomică, unde, de altfel, funcționează cu precădere idiosincraziile, ori dacă sunt pusă să aleg, de exemplu, între mare și munte (și atunci, prefer marea) și mai puțin în zona literară-artistică, unde nu prea e loc, dacă ești profesionist, de „îmi place/nu-mi place”. „Prefer” întotdeauna toate operele care au valoare, indiferent de genul lor, dacă au fost scrise acum două mii de ani sau mâine, și las aprecierile senzoriale pentru cărțile și publicațiile utilitare, al căror rol nu trebuie subestimat.

Revenind la mica mea lume literară și la personajele din cărțile mele de proză, nu există un personaj ales. M-am străduit, în fiecare volum, să propun cititorilor personaje puternice, viabile, recognoscibile, cu ambiția și speranța că, poate, pentru unii lectori vor fi memorabile.

O doctoriță, așa cum este chirurgul Crina din schița Broasca din volumul meu de debut – Vietăți și femei – poate fi un personaj-tip pentru sadic, aflat acolo unde nu se așteaptă nimeni: în spital, într-o sală de operație. Zoica, personajul din nuvela Mobile și dureri, prizoniera unor amintiri și obiecte care îi vor supraviețui, este prototipul femeii bătrâne care se simte și la o sută de ani tot tânără și frumoasă. În Poveștile Monei, personajul feminin principal este o femeie ipostaziată în trei vârste care corespund unor experiențe cu efect proteic și final devastator. Alte personaje se urmăresc unele pe celelalte în oglindă, invitându-l pe cititor să descopere cine e până la urmă adevărata Mafalda. În Gripa, Adam și Eva nu sunt cuplul primordial, dar povestea lor de Crăciun lasă loc pentru speranță.

Pentru scriitor, până la urmă, personajele sunt odraslele ficționale și nu trebuie ales niciodată între copii. I-ai adus pe lume între coperțile unei cărți și te desparți de fiecare, la fiecare carte în parte. După ce ai pus punct, tot ce poți face e să le urezi o viață lungă.

2. Crescând în lumea artistică, pe platourile de filmare, v-ați dorit vreodată să deveniți istoric, să vă dedicați perioadei antice?

Mă simt obligată să fac o mică, dar esențială corecție: sunt fiica unui celebru regizor de film și a unei actrițe, dar nu pot spune că am crescut sau m-am format ținând în mână clacheta pe platourile de filmare. Părinții mei m-au luat câteodată la filmări, dar eu am privit lumea care se năștea sub ochii mei de spectator exact așa cum și este, ca pe un film în film. Am înțeles repede că totul este o ficțiune, secvență de secvență, la care muncește și creează o armată de oameni, fiecare având rolul lui într-un spectacol uriaș, înaintea premierei produsului finit. Și dacă ceva m-a fascinat cu adevărat a fost montajul și postprocesarea sunetului. Peste ani, atunci când am lucrat în Televiziunea Română ca realizator de emisiuni culturale, am avut aceeași senzație, de „stăpân al inelelor”, selectând esențialul semantic, vizual, auditiv din ceea ce se filmase anterior și încheind astfel producția care urma să fie difuzată.

Nu am avut niciodată tentația de a urma cariera părinților mei. Am rămas un consumator pasionat de filme, așa cum și istoria m-a fascinat la vârsta formării. Am citit zeci de romane istorice și urmăresc și acum cu mult interes canalele tv specializate. Mă pasionează și astăzi, mai mult decât istoria marilor personalități, istoria mentalităților, a atitudinilor, a obiceiurilor, a sentimentelor, a modurilor în care oamenii s-au raportat de-a lungul timpurilor și până în prezent la ceea ce ne definește existența.

Am transpus însă preocuparea pentru istorie în zona în care m-am specializat, inclusiv printr-un doctorat, susținut în 2001, despre romanul popular în România în secolul al XIX-lea. La limita între istoria literară și teoria literaturii, studiul meu, realizat sub coordonarea profesorului Paul Cornea, a urmărit istoria unui fenomen fără precedent, cel al apariției și instaurării pasiunii populare globale pentru lectură. Și dacă astăzi, cu toții urmărim cu sufletul la gură seriale de televiziune ori sezoane pe Netflix, dorind să nu se termine prea repede și să aibă continuare, să ne imaginăm ce a însemnat pentru toată lumea, acum un secol și jumătate, la începuturile tirajelor în masă ale ziarelor, romanul popular foileton... Se descoperea de către largi categorii sociale plăcerea devoratoare a lecturii.

La urma urmei, nu suntem chiar așa de departe de vremurile acelea și, chiar dacă literarul și paraliterarul s-au despărțit demult, ce scriitor nu-și dorește să aibă succes de public și ce cititor, oricât de elitist ar fi el, nu răsfoiește măcar bestsellerul citit de toată lumea!?

3. Ce v-a atras la tema clarviziunii din romanul Mafalda?


Mă fascinează relația cu viitorul. Este, de altfel, o temă recurentă în literatura mea. Personajele trăiesc nu numai într-un prezent extras din realitatea palpabilă înconjurătoare, din actualitatea realității românești, populate de tot felul de caractere și indivizi cunoscuți prin acțiuni și replici definitorii, ci și din proiecțiile de viitor, din dorințele lor și din visurile pe care și le transmit prin gânduri și voci care se întrepătrund, din tot ceea ce își imaginează că va urma pentru devenirea lor. Așa încât, pornind de la oracolele contemporane, tot soiul de ghicitoare în astre, în cărți și zaț de cafea ori chiromante de ocazie întâlnite la colțul străzii, până la clarvăzătoarele involuntare, am gândit microromanul Mafalda. Doar că în narațiune lucrurile se complică, prevestirile nu se împlinesc și nici atotștiutoarele nu sunt ceea ce par a fi. Rămâne astfel la dispoziția cititorului să întrevadă viitorul personajelor principale.

4. Cum construiți în proza dumneavoastră detaliile-cheie și laitmotivele astfel încât să devină cruciale pentru narațiune?

E o chestiune legată de stil, în primul rând, și mai puțin de construcție. Personajele din prozele mele se definesc în principal prin oralitate, prin modul în care vorbesc și comunică, prin felul în care își transmit gândurile și prin oglinzile multiple în care sunt reflectate de către celelalte personaje. În limbajul lor colorat, pe voci diferite, sunt inserate întotdeauna detalii care spun aproape totul despre personajul respectiv. Unele apar când și când ca laitmotiv, dar în sine laitmotivul nu reprezintă o miză crucială pentru narațiunile mele. Mă interesează mai mult evoluția lentă a personajului în construcția epică, constând în fațetele acțiunilor sale trecute și prezente, și adecvarea conținutului narativ cu stilul indirect liber, care este o dominantă și care conferă autenticitate.

5. Proza dumneavoastră include și multe elemente psihologice atent trasate. Care dintre acestea este mai personal pentru dumneavoastră?

Pentru mine, gestionarea productivă, creativă a diverselor și inepuizabilelor emoții individuale, pe care le trăiesc în viața de zi cu zi în raport cu ceea ce mă întâlnesc în realitatea înconjurătoare, reprezintă nu numai „personalul” la care vă referiți, ci și „esențialul”. Dar asta nu are nici o legătură cu personajele din prozele mele, care au o viață diferită, distinctă și nu sunt transpunerile experiențelor mele personale.

Când am publicat Poveștile Monei, dorința de suprapunere a autorului cu personajul principal a fost atât de puternică, încât nu numai cititori din publicul larg, dar și critici literari au avut tentația de a o identifica pe eroina principală, o tânără fată confruntată cu experiențe erotice, existențiale și medicale, cu mine, autoarea. Pe atunci, cu douăzeci de ani mai tânără. Toute proportion gardée, s-a dovedit recent că până și faimoasa replică Madame Bovary cest moi, atribuită lui Flaubert, care a generat interpretări celebre hermeneutice, este una atribuită fals unui autor care a căutat în primul rând impersonalitatea, adică obiectivitatea.

Nu poți crea însă în proză un personaj veridic fără a-i conferi trăsături psihologice credibile. Pe acestea le recunoaște cititorul ca fiind și ale lui. E un lanț continuu al emoțiilor care dau naștere la alte emoții. Ele pot apărea unora drept slăbiciuni, dar în fapt sunt poate cele mai puternice arme ale umanității.

6. Cum vă stimulați inspirația în momentele de liniște ale „muzei”?

Eu scriu literatură relativ puțin și rar. Mi-aș dori să scurtez perioadele de absență, dar nu am găsit încă elixirul magic. Spun absență, dar în nici un caz liniște. Duc cu mine, continuu, în gând și în vis, personaje și cărți, incipituri și deznodăminte, fraze și expresii pe care le transpun, atunci când le vine timpul și filtrate de trecerea lui, pe hârtia contemporană a ecranului laptopului. Nu fac nimic special pentru „a stimula inspirația”, pentru că nu de ea duc lipsă, ci, analizându-mă riguros, de determinarea profesionistă de a mă concentra exclusiv pe scris. Nu e nici o scuză, este pur și simplu o alegere. Nici mai confortabilă, pentru că mă ocup, cu pasiune, de mii de alte lucruri, care-și au importanța și relevanța în alte zone, dar nici aducătoare de satisfacții depline. Și chiar dacă drumul fiecărui volum e lung și nu totdeauna lin, păstrez mereu intactă bucuria enormă și incomparabilă a terminării unei noi cărți, a publicării ei și a întâlnirii cu cititorii și cu reacțiile lor receptive care răsplătesc autorul și se constituie în motorul intim pentru o nouă încercare.

7. Care este cartea dumneavoastră preferată? Dar poezia, sau mai degrabă versul care nu v-ar putea ieși din cap?

Nu există așa ceva, așa cum spuneam și mai sus. Fiecare lectură este până la urmă o preferință. Să spun că mă opresc, de exemplu la Furtuna lui Shakespeare, ar însemna că, să zicem, O scrisoare pierdută sau Rinocerii sunt mai prejos într-o listă restrictivă și inutilă?! Sau că în anii formării îi citeam pe autorii ruși, francezi, englezi și americani, iar astăzi citesc cu precădere autori nordici… Ce relevanță are? Și pentru cine, dacă nici măcar pentru mine nu are?!

Aceeași imposibilitate de a alege, ca dintr-un insectar imens, și în ceea ce privește poezia.

Eu nu mă scol dimineața cu baudelairianul Sois sage, ô ma Douleur, et tiens-toi plus tranquille din Les fleurs du mal, ca să adorm cu sublimul vers eminescian Nu credeam să-nvăț a muri vreodată. Urmăresc însă cu interes fenomenul poetic, citesc și recitesc poezie și, atunci când mă aștept cel mai puțin, memoria afectivă îmi livrează versuri nemuritoare.


8. Cărui element de pe bucket list i-a sosit rândul?

Întrebarea asta chiar că mă pune pe gânduri.

Constat că nu mi-am fixat până acum niciun obiectiv fundamental într-o listă virtuală de dorințe și visuri de împliniri și ținte de atins. În niciun caz să ajung pe Everest sau la Polul Nord. Mă mulțumesc să îi admir pe eroii temerari de pe canapeaua confortabilă, de unde le urmăresc aventurile la televizor, și să le evoc performanțele incredibile într-o proză viitoare.

Nu-mi doresc nimic extraordinar, ci doar normal. Nu să depășesc limite, ci să mă păstrez sănătoasă și constant optimistă între limite. Să îmbătrânesc frumos, să nu ajung un mizantrop, lipsit de bucuria vieții.

Pe termen scurt, vreau să termin un nou roman, început recent, cu titlu înșelător și paradoxal – În căutarea nefericirii.

Bianca ZBARCEA

Cu un master în traducere de text literar (Universitatea din București), Bianca s-a specializat în traducere de film, fiind implicată în numeroase proiecte cinematografice și literare.

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

 

NOUA LITERATURĂ

Cu atenție pe detaliu, camuflând biografisme obsesive în descrieri ale unui prezent nespectaculos, Dorian Dron, cu deja două romane publicate, merge în linia unei confesiuni psihologice.

Doina RUȘTI

 

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Polirom, 2020, prin Elefant; Recomandată de

Ligia PÂRVULESCU

Recomandată de Ovidiu ȘERBAN

LITERA, 2021

AUDIOBOOK

Mihai Călin citește din E.A. Poe (Pe VOXA)

TRAFIKA Europe, un radio de literatură europeană

https://citeste.ro

Recent apărut, un roman despre recuperarea timpului trecut, despre retrăirea amintirilor - Le Monde

Vremea, 2021

Doina Ruști & Dan Vidrascu,

la apariția romanului Toate păcatele noastre de Mihai Victus.

Univers, 2021

Nemira, Armada, 2021

În curând

Litera

RAO, 2021

Copyright © optmotive.ro