OPTm
nr. 93/6

Poeți despre rapul românesc

 

Am avut plăcerea de a discuta cu trei poeți contemporani pe marginea relației dintre muzica rap și poezie, un subiect mai puțin dezbătut în lumea literară de la noi. Așadar, am formulat trei întrebări esențiale, pe care le-am adresat fiecăruia dintre ei cu scopul de a le descoperi poziția față de acest fenomen artistic:

Ce artiști din muzica rap ți-au atras atenția din perspectivă poetică (prozodie, caracter liric, estetică ș.a.m.d.)?

Consideri că „fratele mai mic” al poeziei ar merita studiat în cercurile academice și, dacă da, ce îl recomandă?

Nu poate fi negat faptul că rapperii folosesc tehnici și concepte împrumutate din poezia convențională; există un revers al medaliei, poeții au ce învăța de la rapperi?


Claudiu Komartin, poet cu ștate vechi, ce nu mai are nevoie de nicio introducere, a binevoit să răspundă astfel:

I. Mai întâi, cei care sunt de-acum veterani și „clasici”, cu muzica și versurile cărora am fost în contact de prin adolescență (toți sunt cu doar câțiva ani mai mari decât mine, dar și ei erau foarte tineri în a doua parte a anilor ’90): Cogeamite Galigan aka Vexxatu Vexx aka Norzeatic; Rimaru; raku; Ombladon. Apoi au fost cei din a doua generație, Deliric, Dragonu, Chimie. Se întâmpla prin liceu să mai ascult și B.U.G., Morometzii, Paraziții sau La Familia, dar mi se păreau cam dezlânați, superficiali și parcă prea dornici să ajungă mainstream – iar cei mai mulți mi-au confirmat intuiția. N-aș vrea să-l uit, totuși, pe 1-Q Sapro, pe care-l aștept să revină cu un album puternic.

II. Da, cred că ar fi de învățat lucruri valoroase pe care câțiva rapperi și MC le-au făcut (cu o ingenuitate rară) la superlativ în ultimii douăzeci de ani, legate de rime, ruperi de ritm, pulsație, viteză, curaj de a aborda textul pe care-l rostesc cu dezinvoltură, cu „tupeu”. Mă interesează, recunosc, mai puțin mesajul lor, care e în general cam șablonard și autosuficient. Mi-ar plăcea să-i văd pe mai mulți că ies din zona de confort a temelor favorite – revolta socială, de pildă, despre care nu pot să spun că „s-a fumat”, dar e, la mulți, repetitivă și tautologică. Altfel, băieți (în special) foarte talentați, pe care aș vrea să-i știu citind mai multă poezie (adică mi s-ar părea firesc să aibă cu poezia „cultă” care se scrie în românește o legătură cel puțin la fel de puternică pe cât este interesul poeților de azi pentru hip-hop). Interesul nostru pentru zona asta e destul de vechi deja și clar definit – recomand lectura anchetei pe care am realizat-o împreună cu Răzvan Țupa în „Poesis internațional”, nr. 6 / septembrie 2011 (iată, a trecut un deceniu de-atunci), intitulată „Libertatea formelor fixe”, la care au răspuns Șerban Foarță, Octavian Soviany, Chris Tănăsescu, Gabriel H. Decuble, Florin Dumitrescu, Cedry2k, Norzeatic și raku.

III. Cred că am răspuns într-o oarecare măsură mai sus – dat fiind că poezia care se scrie azi în românește e predominant (dacă nu aproape exclusiv) formatată pe versul liber (sunt activi foarte puțini meseriași d.p.d.v. formal, niciunul de talia unor Dimov, Brumaru, Mălăncioiu, Foarță sau chiar Stănescu), ar fi de-nvățat lucruri valoroase care țin de modalități ritmice și prozodice fără de care poezia e mai săracă, parcă-i lipsește ceva. Spunând asta, trebuie să adaug că mă bucură să văd la poeți tineri de azi un reviriment al formelor „tradiționale” (mă gândesc în primul rând la Radu Nițescu) – sigur, cred că trebuie depășite modalitățile formale „de patrimoniu”, nu mă convinge un poet în versurile căruia îi aud pe Coșbuc, Goga, Păunescu sau, hai să spunem, Maiakovski. E nevoie și aici de un influx de noutate, care poate veni în parte inclusiv din hip-hop.

Sorin Despot alias Soso, laureat al premiului de debut al Uniunii Scriitorilor din România cu volumul de poezie apasă (2010), mi-a oferit următoarele răspunsuri:

I. Înainte de a trece la rapperii români, vreau să notez un album din vest la care am revenit mulțumită invitației tale:

Ill Mannors, Plan B – Albumul reprezintă și coloana sonoră a lung-metrajului Ill Mannors (2012). Ce face ca acest album să rămână printre preferatele mele este faptul că Plan B (numele de scenă al artistului britanic Benjamin Paul Ballance-Drew) a scris scenariul, a regizat filmul și a realizat albumul de pe coloana sonoră. În consecință, piesele de pe acest album excelează în ceea ce privește dimensiunea epică a textului. La capitolul storytelling, nu am găsit ceva mai amplu și mai valoros la nivel de construcție literară.

Legat de rapperii români... Nu am fost niciodată cu adevărat încântat de B.U.G. Mafia, La Familia sau Paraziții, deși trebuie notat că, spre deosebire de celelalte două exemple, Paraziții au reușit să producă versuri notabile. Practic, nici trupele din CARTELUL, nici cele din sindicatul RAN-S nu produceau versuri extraordinare la început – probabil, erau mai preocupați de viața de noapte și de crima organizată decât de muzică – însă găsesc că au contribuit esențial la nașterea scenei de hip-hop din România.

Am început să ascult atent și să găsesc mici minunății poetice pe gustul meu abia odată cu descoperirea lui MC raku, în preajma lui 2010. În anii ce au urmat, am tot descoperit bijuterii produse de tot soiul de rapperi, însă există foarte puține albume care să-mi fi rămas în întregime în playlisturi. Bunăoară:

Deliric X Silent Strike – Pentru întâia dată, un album de rap românesc mi-a făcut poftă de scris. Deliric, DOC, Alan și Kepa sunt singurii rapperi de la noi care reușesc să facă asta în acest moment. De ce? În primul rând, fiindcă versurile lor reușesc, în cele mai multe cazuri, să evite clișeul; apoi, pentru că inventivitatea lingvistică dovedită de artiști este admirabilă și poate informa cu ușurință până și cele mai complexe demersuri de creație din poezia contemporană. Mai adaugă și faptul că mesajele textelor sunt ancorate ferm în real, fără să rămână instrumente descriptive în linia mizerabilistă cu care ne-a obișnuit generația 2000… și ai suficiente motive pentru a asculta și a doua oară.

II. În ceea ce privește dimensiunea audienței și potențialul de impact socio-cultural și politic imediat, poezia recentă e sora mai mică a rapului și nu viceversa. Oricât am teoretiza la nivel academic pe marginea înrudirii celor două fenomene, poezia în genere – cu atât mai mult cea contemporană – are încă de trecut examenul contactului cu publicul.

Așa deci, da, desigur că este important ca rapul să fie studiat la nivel academic, dacă nu pentru elementele de ordin estetic pe care le propune, măcar pentru impactul imens pe care îl are în cultura română. Carevasăzică, îmi imaginez că putem studia fenomenul nu numai prin lupele literaturii, dar și din punct de vedere antropologic, etnografic, psihologic, sociologic și tot așa. În definitiv, am văzut disertații dezvoltate pe tema desenelor animate, altele pe tema manelelor… Mă gândesc că rapul poate fi un subiect academic cu mult mai fructuos.

III. Sigur că da. Rapul, ca și spoken word-ul, poate informa demersurile creative ale oricărui poet. Rapul însuși poate fi privit ca un mediu de prezentare a poeziei, dar și ca un prilej excelent pentru a regândi în tihnă, fiecare cu instrumentul său de scris, procesul creativ. Rapul este un mod de comunicare a poeziei, așa deci, dar și un alt gen artistic.

Întocmai ca în cazul spoken word-ului, poezia, în contextul scenei de rap, devine și vehicul, și scop în sine. Nu mă înțelege greșit, rogu-te: nu sugerez că poeții români ar trebui să se apuce de rap, deși, din punctul meu de vedere, sunt perfect liberi să încerce și asta. Ce țin să subliniez este că rapul, spre deosebire de poezia contemporană, este creat pentru scenă, pentru interacțiunea vie, directă, dintre artist și public. În privința obținerii și menținerii atenției unei audiențe, poetul poate învăța enorm de la actor, de la muzician, de la magician, de la artistul de circ, dar și de la rapper. Înrudirea dintre poezie și rap oferă oportunități de inovare pentru ambele genuri artistice.

Radu Nițescu, tânăr poet de mare perspectivă, deja autor al mai multor volume dintre care îl amintim pe cel mai recent, Satao (2020), mi-a împărtășit următoarele idei:

I. N-am mai ascultat prea mult rap în ultimii doi ani. O să aleg câteva nume de la noi, din ce ascultam mai demult. Raku, Specii (acum niște ani), Kazi Ploae, Deliric, frateleNORD, Norzeatic, Dumitru Fanfarov, Nimeni Altu’ și mai sunt și alții care mi-au plăcut.

II. Nu i-aș spune „fratele mai mic al poeziei”, deși înțeleg ce vrei să zici, că versurile sunt importante, dar expresia asta pare (sau mie îmi pare) că are așa, un iz de superioritate. Da, cred c-ar fi interesant să fie studiat; de altfel, se și întâmplă, anul trecut, la Sibiu, raku și Kazi Ploae au participat la niște dialoguri cu studenți, profesori, scriitori etc. moderate de Radu Vancu și Ștefan Baghiu. Le găsiți pe net, m-am uitat la ele și chiar merită văzute. Apoi, nu-s eu la curent, dar sunt sigur că-n alte țări (și poate că și la noi) există cursuri și seminare care au ca temă rapul. Ce îl recomandă? Păi, în primul rând, faptul că e un gen muzical (și o cultură) care s-a răspândit pe mai toată planeta și care are deja o istorie consistentă în spate și o groază de cărți și filme sau documentare care-l studiază într-un fel sau altul.

III. Cum ziceam și la întrebarea de dinainte, n-aș ridica zidul Berlinului între rapperi și poeți sau între rap și poezia convențională; să nu uităm că există feluri și feluri de performance-uri poetice, spoken word etc. care au făcut granița asta, dacă a existat vreodată, foarte volatilă. Un poet bun (și aici îi includ și pe rapperii buni) are de învățat de oriunde, dar în sensul în care e pusă întrebarea, un poet cred că are de învățat de la rapperi în primul rând lucruri legate de scenă, de prestanță scenică, de menținut legătura cu publicul în timpul unei lecturi și așa mai departe.

G. P. VOLCEANOV

Poet, prozator și lexicograf, actualmente doctorand al Școlii Doctorale Litere din cadrul Universității din București, este pasionat de cultura urbană și de fenomenul hip-hop. A absolvit masteratul de Studii Literare din cadrul aceleiași universități cu disertația Rapul românesc între licențios și liric. A publicat poezie în România Literară, Orizont, Neuma și Vatra, și este coautor al Dicționarului de argou englez-român (Ed. Niculescu, 2015), respectiv al Noului dicționar de argou al limbii române (Ed. Litera, 2019).

Echipa
Arhiva

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

 

NOUA LITERATURĂ

Cu atenție pe detaliu, camuflând biografisme obsesive în descrieri ale unui prezent nespectaculos, Dorian Dron, cu deja două romane publicate, merge în linia unei confesiuni psihologice.

Doina RUȘTI

 

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Polirom, 2020, prin Elefant; Recomandată de

Ligia PÂRVULESCU

Recomandată de Ovidiu ȘERBAN

LITERA, 2021

AUDIOBOOK

Mihai Călin citește din E.A. Poe (Pe VOXA)

TRAFIKA Europe, un radio de literatură europeană

https://citeste.ro

Recent apărut, un roman despre recuperarea timpului trecut, despre retrăirea amintirilor - Le Monde

Vremea, 2021

Doina Ruști & Dan Vidrascu,

la apariția romanului Toate păcatele noastre de Mihai Victus.

Univers, 2021

Nemira, Armada, 2021

În curând

Litera

RAO, 2021

Copyright © optmotive.ro