Ca persoană rațională și laică, mi-a venit greu să înțeleg de ce cred oamenii în bazaconii, deși, în tinerețe, nu am fost nici eu scutit de morbul idealismului, insuflat de lecturi filosofice prost asimilate. Imun la expunerea îndelungată la formele agresive ale ridicolului, jurnalistul britanic Francis Wheen a avut răbdarea de a scrie o întreagă carte pe această temă, pe care a intitulat-o, sugestiv, How Mumbo-Jumbo Conquered the World: A Short History of Modern Delusions (London: Quercus, 2004). Acolo, curioșii vor găsi un tratament extensiv aplicat unor fenomene dintre cele mai delicioase, de la scenarii catastrofiste la credințe în extratereștri. Și la noi, recent, infatigabilul și degrabă declanșatorul de râs homeric Radu Paraschivescu a publicat un volum sprințar circumscris credulității pseudo-științifice, intitulat, simplu, Vitrina cu șarlatani.

Pentru că, în spațiul sever delimitat de acest editorial, nu am cum să mă refer la o paletă largă de bazaconii, mă voi opri la una singură, atât de larg răspândită și de periculos de simplu acceptată, încât nu mai are nevoie de nicio introducere: astrologia sau pseudoștiința zodiacului și a zodiilor.

Simplificând până la vulgarizare, planetele se deplasează în spațiu conform unor legi astronomice stabilite de Newton și corectate, ulterior, de Einstein. Aceste planete ocupă un anumit loc în topografia universului la nașterea oricărui individ uman. Acestea sunt fapte reale și verificabile și mă tem că aici se încheie întreaga poveste: nu există și nu poate exista nicio relație de cauzalitate între ele. Mitologia credinței într-o existență aflată nu sub semnul aleatoriului chimico-biologic, impus de realitatea evoluționistă, ci sub semnul teleologiei atent determinate de fantezia creaționistă a transformat aceste fenomene paralele și complet independente, mișcarea planetelor și nașterea unei ființe umane, într-un eveniment complex, în care prima realitate o condiționează pe ultima, rezultatul fiind un soi de simbioză cosmico-ontologică. Traseul planetelor și "destinul" uman se întrepătrund în imaginarul celor însetați să descopere analogii cosmice ale accidentalului terestru, furnizând astfel instrumentarul horoscopului.

Problema are la bază și analfabetismul științific de care se face vinovată majoritatea populației contemporane, inclusiv cea care a absolvit o școală superioară (chestiune pe care am enunțat-o, succint, într-un editorial trecut). Acest fapt, cuplat cu dorința intrinsecă a ființei umane de a-și vedea viața nimbată de un sens, chiar dacă acesta este unul inventat, a dus la îmbrățișarea pe scară largă a astrologiei și a lecturii avide a horoscopului personal. Există, și aici, paliere divers colorate, fiindcă gustul uman pentru ocultism și esoterism nu a întârziat să se manifeste plenar: pe de o parte, se pot descoperi astrologi "de duzină", care scriu în ziare și în reviste sau pronunță, oracular, horoscopul zilei la televizor, iar, pe de altă parte, se pot detecta "cunoscătorii", "inițiații", adică indivizii care calculează destinul cu rigla și compasul și care, supuși unui test la detectorul de minciuni, declară fără rezerve că sunt oameni de știință.

Din fericire, această bazaconie este, în general, inofensivă. Există însă altele care creează infinit mai multe probleme în ordine practică. Dar de acelea mă voi ocupa, poate, într-o intervenție viitoare, în care Mercur va intra în Săgetător.