63 / 10 mai, 2021

Radiografia unei noi senzorialități

Apărut în 2020, la editura OMG, volumul Sputnik în grădină e cel de-al treilea volum de poezie lansat de Gabi Eftimie (al doilea după mutarea în Suedia). Odată cu volumul amintit, Sputnik în grădină , pare că indeterminarea identitară trece într-o nouă etapă a dimensiunii postumane. Subiectul poetic este acum evacuat din real, iar umanul nu mai reacționează decât prin condiționare exterioară, așa cum tinde să se arate încă din reflecția biografică de pe coperta interioară: „nu ai viața ta/ sau dacă o ai, nu-ți dai seama de ea/ ceea ce ți se întâmplă e o chestie/ ceva/ ce n-are nici o legătură cu ce vrei”.

Cele trei cicluri poetice, Spații verzi , Vară verde-albastră și Playlist de toamnă sunt construite sub aceeași senzație a nebulozității, a pulverizării, a dispariției eului din cadrul natural. Totuși, în niciun poem nu transpare angoasa ce ar putea fi provocată de o atare constatare a evacuării ființei, ci rămâne un soi de reflecție continuă, nu fără umor, a stării de fapt (cu sugestia intrării într-o altă vârstă poetică, a post-ironiei): „Într-o zi și noi o să ajungem schelete de dinozauri./ Dar, între timp, armonie, mierla-n copac:/ on and on till the break of dawn / primăvară după primăvară” (14).

Ochiul celui care privește și înregistrează spațiul surprinde doar o imagine fugitivă, extrem de fluidă sau de lichefiată, subiectul rămânând o urmă în fundal, ca mărturie a locurilor prin care trece. Senzația de mers pe repede-înainte devine definitorie pentru imaginea de „mulaj” , folosit aici ca indice al prezenței umane, termen propus de Andrei Doboș. De altfel, se utilizează, în multe rânduri, pronumele nehotărât „ceva” pentru a proba indeterminarea spațio-temporală a eului, starea inter în care se află mereu: „Era ceva cu pădurea” ori „Din tren, ceva ca un soare dizolvat în aer” (13, 15). Tot astfel, nu întâmplător sunt vizate secvențe de paranteză existențială, căci subiectul poetic nu doar că pare inadecvat la spațiu, dar încearcă și o dedublare sau o ipostaziere în alteritatea inundată de faptul comun, de banalul cotidian: „Mă prefac că sunt turist în propriul meu oraș/ și merg până la ultima stație (într-un poem ca „ spații verzi ”, 17). În alt loc se proiectează existența ființei umane doar prin prisma senzorialității mașinale, artificiale – o prezență-undă surprinsă de instalația mecanică –, iar obiectul ia locul subiectului în ordinea recunoașterii identitare: „Consternarea pe care o trăiești când te întorci/ seara acasă/ și îți vezi familia prin geamul fără perdele/ trase în camera iluminată./ Da. Ok. Te-ai prins: acolo sunt pantofii tăi, alea sunt hainele tale./ Dar TU unde ești?/ Doar senzorii liftului îți mai simt prezența” (în roboto mono , 28-29).

Forța imagistică pe care mizează Gabi Eftimie în acest ultim volum devine extrem de percutantă la nivel vizual, întrucât poemele jonglează cu ușurință, într-un interval condensat, între vârste și spații poetice diferite. De pildă, într-un poem ca fragi se trece prin trei dimensiuni lirice extrem de distincte; de la pastorala romantică, la mitologie nordică, până la teritoriul construit într-o paradigmă a post-antropocentrismului. Din nou, intuiția poetică merge în sensul descoperirii frugalității prezenței umane, încercându-se un soi de inserție în elementele naturale: „de aici, bănuiesc lacul,/ fragii s-au mai copt trei nuanțe/ frasinul Yggdrasil,/ loviturile de topor,/ materie dură/ se lovește/ de materie dură/ trolii din ascunziș par totuși liniștiți/ veranda e înecată în urzici/ părul tău se transformă în aur/ așteptând sitarul” (43).

Proiectarea eului poetic în natură se face întotdeauna printr-o dublă mișcare: este vorba, pe de-o parte, de o derulare sistematică a imaginilor, căci privirea survolează detașat geografia, iar, pe de altă parte, de o mișcare nesistematică, căci subiectul prezintă ceea ce vede și aude pe măsură ce percepe realitatea descrisă. Mai mult decât atât, privirea subiectului poetic tinde să se distanțeze de uman, e aproape o privire-obiect, un văz instrumental, artificial. De aici, transpare senzația de imagine microscopată, mărită până la distingerea celor mai detaliate secvențe; este o lume micronică presupusă de observațiile cotidiene („întâlnirea dintre molie și păianjen de pe zidul/ cabanei/ e liniștitoare”, 36). Finalmente, în Playlist de toamnă , ca într-un soi de progresie, natura ia locul umanului, în versurile din partea finală citindu-se un scenariu postapocaliptic, cu tonuri, totuși, de pastorală dark, de idilă cromatică. Eul, anterior catapultat din realitate, se recuperează la nivelul proiecțiilor prin senzație, prin senzorialitate frustă („devin și eu apă mică,/ o iarbă de mare luată de sus”; „levitez spre soarele iernatic/ roșu aprins cu ochii închiși/ dispar încet în culoare/ shift apoi spre portocaliu”, 55, 56).

Astfel, ceea ce propune poezia lui Gabi Eftimie din volumul Sputnik în grădină este atât o redimensionare a conceptului de senzorialitate poetică, cât și un efect straniu de adaptare a liricii contemporane la noile formule. Prin lirismul melancolic sau prin caracterul ingenuu jucat cu asumare ori prin revenirile lucide și ironice la ipostaze identitare, poemele par să aclimatizeze un nou tip de peisaj, cel al „mașinăriei naturii”.

Ioana HODÂRNĂU

Absolventă a Facultății de Litere, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, specializarea română-norvegiană, Ioana este masterandă la Studii Literare Românești, în cadrul aceleiași universități. Interesată de literatură română, studii nordice, traduceri și cinematografie.

în același număr

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

(Anii 90. Anii 2000: 1998-2005. Anii 2005-2007. Anul 2008-2009. Anii 2009-2011. Anul decăderii - 2012. Prin cenușa imperiilor - 2013-2019.)

PS. Vă așteptăm cu amintiri, opinii, comentarii - să scriem împreună istoria literaturii postdecembriste.

NOUA LITERATURĂ

Tandră și nostalgică, proza Serenelei GHIȚEANU este un bildungsroman în variantă miniaturală. Amintind de atmosfera spațiilor citadine romanești interbelice, această broderie textuală în care se pierd ample pasaje oniric-senzoriale pare o îngemănare între arta narativă a Cellei Serghi și decorurile prozei lui Eliade.

Andrei ȘERBAN

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Acasă în lume, de Vintilă Mihăilescu și Ioana Tudora

igloobooks, 2020

Carte recomandată de Cristina BOGDAN

CĂRȚI NOI

Antologie și introducere de Francesco Napoli

Traducere și note de Smaranda Bratu Elian și Aurora Firța Marin

Ediție îngrijită de Smaranda Bratu Elian

HUMANITAS

Cu o reducere de 25 %

ART

30% reducere

CORINT

Apărută în 2021: fantasy, mister, poveste despre magie și memorie.

SCRIITORI ÎN VIAȚA PRIVATĂ

CĂRȚI BUNE

la edituri mici

Black Button

Editura Muzeul Literaturii

Foto-poeme de

Bianca ZBARCEA

The Cats Will Know
by Cesare Pavese

There will be other days,
there will be other voices.
You will smile alone.
The cats will know.
You will hear words
old and spent and useless
like costumes left over
from yesterday’s parties.

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

Copyright © optmotive.ro