EurAfrica-Jurnal de scriitoare

Îmi măsor corpul bucată cu bucată, îl analizez ca pe un necunoscut. A crescut, fără să îmi dau seama. Am încetat să-l mai urmăresc când au apărut alte corpuri care m-au preocupat. Până atunci l-am măsurat, l-am privit pe furiș în oglindă, l-am închipuit mare. Mi-am atins sânii și aș fi vrut să crească mai repede. Mi-am înălțat tălpile cu pietricele în ciorapi. Am umplut tricourile cu vată. Îl întind, fac puțin sport, mângâi pielea gleznei. E foarte fină, dar plină de linii subțiri. Trebuie să uit vârsta lui tânără, când ieșea cu pieptul dezgolit în fața lumii și dinții cruzi rodeau guma și umflau baloane. Uit cum a tremurat prima dată. Cum a strigat. Cum s-a chircit. Corpul a rămas acolo să materializeze virtualitatea. Reinstalez varianta nouă și o învăț. Vremea COVID-ului m-a prins în experimentul vieții mele. Dacă nu mă schimb, voi muri. Îl trăiesc singură, într-un apartament de optzeci de metri pătrați, la etajul întâi, într-o clădire cu lift și parcare subterană. Cu Hassan la intrare, care se joacă pe laptop, hrănește pisicile străzii sau fierbe un ceai amețitor de verbină cu mentă. Mă îmbie de fiecare dată. Urc cu paharul de sticlă, proaspăt clătit, în mână. Tinerii gălăgioși care lucrează la firma de alături s-au oprit din râsul început în zece decembrie, ziua când am ajuns în Tunis. Mă uit la televizor pe singurele posturi franțuzești pe care le am. Mă gândesc la proiecte literare, fac propuneri, primesc sugestii. Fixez cu privirea lucrurile din jur și le inventariez. Am prins în perete oglinda cu ramă din lemn. Am agățat harta albastră a golfului La Goulette de aparatul de aer condiționat și mi-am cumpărat vopsea albastră pentru peretele din terasă. Va fi albastru ca cerul Tunisiei.

Am intrat în balonul fricii fără să mai stau pe gânduri. Știrile proaste m-au afectat. Cobor pe scări ca să nu intru în lift după cine știe cine. Port mască și mănuși chiar dacă nu ating nimic și oamenii trec pașnic la distanță. Doar ieri m-a încercat tusea din ianuarie pe care o țin cât pot, dar se pornește când nu mă aștept. Bărbatul din stânga mea a făcut brusc un pas lateral. M-a pufnit râsul. Sub mască poți râde fără să se vadă. Azi, la coadă la pâine eram eu și o femeie cu burka. Ni se vedeau amândurora doar ochii. Ne-am privit. Cine știe dacă a zâmbit sau s-a încruntat. S-a ferit de mine tocmai pentru că eram atât de oblojită.

Va fi o altă lume după izolare. Mai bună, trag nădejdea. Ființei umane i s-a pus frână. Vom vedea cum știe să-și folosească repaosul. Explodează plămânii umani ca să renască plămânii planetei. E o jertfă la mijloc, dar ne facem că nu înțelegem parabolele. Credem că ceea ce ni se întâmplă nouă nu li s-a mai întâmplat altora. Suntem naivi și fricoși. Măcar de-am avea naivitatea sănătoasă a unor copii de șapte ani.

Stau în confinement de o săptămână și jumătate. O nimica toată raportat la marii izolați ai istoriei. Nu am văzut niciun om, nicio mașină, niciun copac. Câțiva porumbei, care vin stingheri, câte unul, și pisica cea galbenă despre care am povestit deja. Am devenit foarte activă în virtual. Scriu la jurnal. Citesc articole, însă doar o carte până acum. Am scris două poeme. Am pornit o anchetă printre scriitori să văd ce fac în aceste vremuri. Nimic neașteptat, își continuă izolarea, scrisul, îndoielile. Alții sunt dureros de realiști. Răspunsul lui Cristian Fulaș mi-a dat ziua peste cap. Sunt recunoscătoare că a fost creată specia scriitorilor. Ființele acestea fragile în stare să reconstruiască lumi din temelie. Atât de rare și atât de hulite. Atât de dorită compania lor erudită și atât de neglijați de miniștri și ministere. Izolarea va scoate literatură bună.

Nu vreau să pierd pe nimeni în acest război. Îmi fac inventarul oamenilor pe care pășesc. Le scriu. Îi caut. Sunt ei, aceiași, ca în vremurile bune. A trecut doar o săptămână mai serioasă. Beau ceai de mentă cu verbină și miere de eucalipt. Mierea aceea cu gust de sirop de tuse, în ceai e o minune. Am descoperit verbina, care se vinde uscată, în mănunchi sau plicuri generoase. Ceva mai aromat pentru ceaiuri și sosuri nu am cunoscut. Încep proiecte, continuu proiecte. Vreau ca SAD, festivalul meu de literatură, să fie virtual la ediția a șasea. Nici nu se poate altfel. Vorbesc zilnic cu zeci de oameni. În ultimele săptămâni, viețile noastre seamănă. Viețile noastre vorbesc o singură limbă. Gătesc. Mănânc bergamote și halva.

Lia FAUR

Poetă, doctor în filologie, profesor la Institutul Limbii Române, București, profesor la Universitatea El Manar, Tunis. Volume de versuri: Exercițiu de striptease (2002), Piele de împrumut (2009), Poeme pentru fluturi bolnavi (2014), Lamé (2014) ș.a. Membră PEN.

ScriitoriOpiniiCarteVizualConfesiuniPagina de literaturăIdeiInvitații lui ZenobNoua literaturăConvorbiri cosmopoliteGrand Slam PoeticIstorii subiectiveDebutArhivă

O dată pe lună

casa de dincolo de ocean mi se pare un text spectaculos ca experiență a trăirii: fără artificii, fără prefăcătorii. E un lung poem, semnat de Andrei Șerban, un pseudo-roman zice el, un experiment erotic & ontologic, în interiorul unei nopți de februarie. Un text de literatură pură.

Doina RUȘTI

Mihaela DEDEOGLU - despre OPTm

Cartea săptămânii

Cartea Nunții​

de G. Călinescu

Recomandată de

Lucian Mîndruță

Editura Cartex

Recomandări 8M

C​amera de Emma Donoghue

Anul BEETHOVEN

CRONICHETE

The Death of Vivek Oji de Akwaeke Emezi nu e o carte despre moartea unei femei frumoase. De fapt, personajul principal nu e o doamnă. Iar povestea nu-i numai despre moarte. Narațiunea nu e lineară. Nu vei da peste personaje plate. Nu te vei lovi de prejudecăți rasiale. N-or să-ți dea lacrimile… de râs. N-o să-ți fie rușine să recunoști că e posibil să fi auzit de Toni Morrison. Și n-o să renunți să citești cartea doar pentru că-i știi finalul încă din titlu. Există un risc, totuși: se prea poate să-ți dorești să (re)citești Cronica unei morți anunțate. Domnul Marquez e pe-aproape.

Sandra OPRESCU

În fața imaginii. Întrebare despre finalitatea unei istorii a artei de Georges Didi-Huberman (Ed. Tact, 2019) este un volum de referință în domeniul studiilor vizuale, chiar și la 30 de ani distanță de la apariția lui în Franța.

Pentru autor, imaginea înseamnă, după cum indică traducătoarea cărții, Laura Marin, o suită de termeni aparent în opoziție: reprezentare, dar și prezență; formă, dar și forță; semnificație, dar și senzație.

Cristina BOGDAN

Fahrenheit 451

Adrian JICU, la bibliotecă

Clopotul scufundat

Prin curtea cu ascunzișuri rotitoare
S-a rătăcit un cățel de vânătoare
Pătat cu negru și coadă scurtă,
Înscris cu macule trandafirii pe burtă,
Având urechile blegi și cărnoase,
Slab ca-nfățișare, tare-n oase,
Mă rog, un cățel mic și neajutorat
Ieșit pentru întâia oară la vânat...

Leonid DIMOV - Antimetafizică

Un thriller de succes

Al cincilea risc

Arta japoneză a băilor de pădure

O carte de citit duminica

Recomandată de Liviu Szoke

O superbă continuare a aventurilor Pricoliciului și o excelentă reinterpretare a basmelor românești, adaptate pentru cititorii de astăzi, în care personaje de legendă precum Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana, Sfânta Vineri, Verde-Împărat, calul lui Harap-Alb, precum și zmei, zmeoaice, zâne rele sau bune, vampiri, iele și multe altele își dau mâna și se confruntă pentru a alcătui o poveste modernă, de mare actualitate, ce reflectă perfect problemele cu care se confruntă societatea românească modernă.

O istorie secretă a Țării Vampirilor, II

Copyright © optmotive.ro

Echipa