Revistă print și online

Doctoratul

M-am înscris la doctorat în 1990, când s-au scos la concurs primele posturi de asistenți și primele locuri la doctorat de după "blocada" din ultimul deceniu comunist. Îndrumător l-am avut pe proaspătul profesor "plin", promovat "cu salt" de la gradul de lector, peste cel de conferențiar, și proaspăt conducător științific Nicolae Manolescu, fostul nostru însoțitor de la Cenaclul de Luni. Cred că Mircea Cărtărescu și cu mine am fost primii lui doctoranzi. În partea a doua a anilor '80 insistasem asupra conceptului de "postmodernism", sub al cărui stindard așezasem, împreună cu colegii mei, "valul" nostru literar, așa că, pentru o mai solidă fundamentare a ecuației de evoluție a literaturii noastre pe-atunci recente, mi s-a părut imperios să mă ocup de modernitatea autohtonă, încă neclară, necoagulată, dispersată între mai multe formule explicative. Cheia problemei mi s-a părut clarificarea conceptuală a etapei, după ce nici criticii din epocă, nici urmașii nu reușiseră să construiască un model modern/ modernist unitar. În consecință, mi-am formulat subiectul ca parafrază a celui pe care teoreticianul german Hugo Friedrich îl folosise pentru cartea lui fundamentală consacrată poeziei europene omoloage: Structura criticii române moderne. Mi-a ieșit un studiu de "ideocritică", de analiză a gândirii lui Lovinescu și a emulilor lui, dus către propria mea viziune "unificatoare" asupra perioadei de la sfârșitul secolului al XIX-lea până la instalarea regimului comunist, în 1947, cu prelungirea neo-modernistă de după 1960-1965, și către o propunere de periodizare coerentă a întregii istorii a literaturii române. N-am avut dificultăți speciale, materia îmi era cunoscută, interpretarea mi-o construisem deja, lecturile de care am mai avut nevoie mi-au făcut plăcere, iar conducătorul științific m-a lăsat în pace, pe cont propriu, ne cunoșteam foarte bine și a avut încredere în mine; însă cum să stai să scrii concentrat o teză de doctorat, un studiu de sinteză, de tipologie teoretico-istorică, în anii de după prăbușirea unei lumi și-n timpul reconstrucției unei societăți, o imensă șansă pe care n-o puteam rata?! Intelectualitatea sau măcar o parte a ei a participat din plin la agitațiunile perioadei, bucureștenii cu atât mai mult, în Capitală desfășurându-se marile bătălii politico-etice ale României postcomuniste. Eram tot timpul ocupat: fondasem, cu un grup semnificativ de congeneri, săptămânalul Contrapunct, preluasem direcția Editurii Litera, unde fusesem redactor în 1988-1989, scriam, pledam, participam la manifestațiile de stradă pentru democrație și la alte proteste față de puterea "neocomunistă" instalată după revoluție. A venit și avalanșa de invitații la evenimente culturale și la dezbateri publice din Occident, am călătorit mult, în toamna lui 1991 am stat trei luni peste Ocean, la Washington, D.C., cu drumuri și-n alte locuri de pe coasta de Est a Statelor Unite și către Mid-West, ca bursier al unei fundații care invita în America tineri politicieni și jurnaliști din Europa Centrală și de Est, din țările recent eliberate de comunism.În anii universitari 1992-1993 și 1993-1994 am predat câte 6 luni în Olanda, la Universitatea din Amsterdam, în cadrul unui program de schimb academic.În 1994 a demarat ASPRO, de a cărei reprezentare și de ale cărei proiecte eram responsabil, între februarie 1995 și mai 1998 am condus rețeaua Radio Europa Liberă din România ș.a.m.d. În toată perioada mi-am ținut orele de la Universitate, cu toată norma grupată uneori într-un singur semestru pentru ca să pot călători în celălalt, mi-am pregătit cursurile din străinătate, pentru UvA (din Amsterdam) și pentru celalalte universități Vest-europene și Nord-americane la care am mai conferențiat, mi-am susținut rubricile din gazete, de la posturile de radio și de televiziune cu care am colaborat etc. Când să-mi scriu liniștit teza?! Documentația se adunase, aveam redactate câteva capitole pe care le susținusem ca referate de parcurs, însă în 1998, cînd s-au introdus primele limitări de durată pentru doctorate, a trebuit să iau o decizie drastică: mi-am dat demisia de la Europa Liberă (înaintată în ianuarie, acceptată abia în mai, după ce s-a găsit o soluție de succesiune), am renunțat și la alte obligații și am reluat lucrul la teză. Am încheiat-o în două săptămâni de mobilizare totală, în decembrie, către sfârșitul anului, apoi au urmat formalitățile de depunere și de organizare a susținerii, prelungite până-n iunie 1999. Se-nțelege că era încă valabilă vechea formulă doctorală, "sistemul" Bologna fiind introdus câțiva ani mai târziu. În comisia care mi-a evaluat teza, pe lângă Nicolae Manolescu, referenți mi-au fost profesorii Paul Cornea din Facultatea noastră, Ion Pop de la Cluj și Andrei Corbea-Hoișie de la Iași. A fost un moment special pentru mine, bineînțeles. Ca pentru toți doctoranzii. "Alor mei" și "alor noștri" le spun întotdeauna că susținerea e ușoară, că, dacă și-au încheiat tezele, dacă profesorii-îndrumători le-au dat "foc verde", greul a trecut, că nu mai au motive să fie timorați la final, și tot se emoționează, se îmbujorează, le tremură vocile și unii se pierd de-a binelea. Nu cred că am fost eu cine știe ce emoționat atunci, cu peste două decenii în urmă, în iunie 1999, nu mai eram ceea ce se poate numi "un tânăr doctorand", eram îndeajuns de experimentat și intelectualmente, și în viața concretă, însă un moment special tot a fost, dovadă că mi-l amintesc bine: au asistat, într-o sală plină, colegi, prieteni, studenți și soția mea, Simona, colegă și ea de Catedră, la Facultate; și au fost de față și părinții mei, plecați între timp, ca și profesorul Cornea, spre o lume mai bună...

Ion Bogdan LEFTER

A absolvit Colegiul Național "Sf. Sava" din București (1976), apoi, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, specialitatea Limba și literatura engleză - Limba și literatura română (1981). A fost director fondator al revistei "Observator cultural". A fost redactor-șef al revistei literare "Contrapunct)" și analist politic al postului de radio Europa Liberă, secția română. De asemenea, este prozator și analist politic. A fost unul dintre reprezentanții curentului optzecist în literatura română. În prezent, este profesor universitar doctor la Facultatea de Litere a Universității din București și director editorial al revistei "aLtitudini". Organizator al "Cafenelei critice", care se ține cu unele întreruperi din 1990 în barul Facultății de Litere iar în prezent la ClubA. Seria recentă a ajuns la cea dea doua sută ediție. De asemenea, director al Școlii Doctorale a Facultății de Litere. În perioada 1979-1983 a fost membru activ al Cenaclului de Luni al Centrului Universitar București și al cenaclului Junimea al Universității din București.

în același număr