OPTm
nr.crt.

Lumina între frunze (autoportret)

Sunt o scriitoare mediteraneeană de limbă spaniolă, născută în Centrul Vechi al Bucureștiului, unde viorile lăutarilor sfâșie inima. Sunt o feministă cu suflet de bolero. Sunt femeia în roșu.

În viețile mele imaginare și în visurile avuabile sunt actriță. Deseori văd un film în interiorul meu, ale cărui scene formează o scrisoare de dragoste. Există scrisori de dragoste pe care nu le voi scrie niciodată, de aceea scriu cărți.

Una din imaginile care mă obsedează este cea a luminii jucăușe între frunze, o imagine legată de copilărie. Părinții mei au fost colegi la liceul Lazăr. Acolo s-au cunoscut, s-au căsătorit când au terminat facultatea și s-au despărțit când eu aveam șase ani. Până atunci am locuit într-un apartament ale cărui ferestre dădeau înspre liceu și înspre Cișmigiu. Imaginea cotidiană a venerabilei clădiri și a eleganților copaci care o înconjoară a modulat fără îndoială sentimentalitatea mea. Mă uitam ore întregi la jocurile de lumină între frunze, ca și cum m-ar fi putut consola. Sunt fiica acestei imagini, o am în piele, mă așteaptă așa cum mă așteaptă amintirile, poemele și melodiile pe care le iubesc. Nu știu ce simțeau părinții mei când priveau pe fereastră în fiecare zi liceul și parcul unde se născuse dragostea lor, un loc care era acum martorul sfârșitului aceleiași iubiri.

Câteodată, în camera mea din Granada, închid ochii și văd din nou lumina între frunzele copacilor din Cișmigiu, lumina pe care o am în corp și mă salvează mereu. Traversează anii și dă claritate tuturor încercărilor mele de a explica istoria și intimitatea bunicilor mei, a părinților mei și propria mea istorie și intimitate. Bunicul meu matern a fost îndrăgostit mai mult de douăzeci și cinci de ani de bunica mea paternă (da, paternă), o femeie frumoasă cu ochi verzi, care semăna cu Vivien Leigh. Când a rămas văduvă, a început să danseze singură în sufragerie. Își punea capul pe umărul aerului în timp ce asculta la casetofonul dăruit de tata o melodie de Chris Rea sau Joe Dassin. Sunt fiica visului neîmplinit al bunicului meu, sunt fiica scrisorilor de dragoste pe care tata i le trimitea mamei din armată, sunt fiica părinților mei care se plimbau încă adolescenți printr-un parc senzual și venerabil, în anii mai mult decât întunecați ai dictaturii și totuși ei doi luminați de dulcele sclipiri dintre frunze. Și îmi aduc aminte de versurile poetului spaniol Luis Escavy: «Mi-am construit viața/ pe baza unei idei asupra trecutului/ pe care acum nu o mai pot abandona».

Ioana GRUIA

Scriitoare de limbă spaniolă, Ioana este profesoară de literatură comparată și studii de gen la Universitatea din Granada. A publicat romanele El expediente Albertina (Dosarul Albertina, 2016) și La vendedora de tiempo (Vânzatoarea de timp, 2013) și volumele de poeme Carrusel (Visor, 2016) și El sol en la fruta (2011). Premii: Andalucía de poesía joven (2011), Premiul Emilio Alarcos (2016), Premiul Tiflos (pentru romanul Dosarul Albertina. În română sunt disponibile cărțile Soarele în fruct (2015) și Carusel (2018). www.ioanagruia.com

Echipa
Arhiva

 

PRINT 18⤓ PDF
Numerele tipărite

confesiuni vizual literatură interviuri topuri debut istorii opinii

Despre ce scriu prozatorii contemporani? Vezi aici, contribuie și tu!

NOUA LITERATURĂ

Fără a fi propriu-zis o ficțiune, cum a fost povestirea Iuliei Micu din Treisprezece Proză fantastică, fragmentul de față constituie o fantezie de intelectual, printre cărți, într-o zi de februarie.

Doina Ruști

FILMELE REVISTEI

Cartea săptămânii

Recomandată de Alina PAVELESCU

Cele mai bune cărți, pe VOXA - în orice format

Bursa subiectelor din romanul contemporan

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

LITERA

Humanitas

LITERA

LITERA, BPC

Copyright © optmotive.ro