OPTm
nr.crt.

Marea și pescărușii

O întindere imensă albastră, marea mă așteaptă în fiecare zi. Când ajung în dreptul ei încetinesc și o salut în drumurile mele. Chiar și iarna când valurile sunt uneori înfricoșătoare, deschid geamul mașinii și o respir. Desprea ea am scris prima poezie. În copilărie, a fost cât pe ce să mă fure. M-a îmbrațișat atât de tare, m-a sufocat, și doar pentru că m-am luptat aprig mi-a dat drumul. În adolescență m-am așezat o dată pe treptele soclului pe care stă Ovidius și o privește, că să pot vedea și eu dincolo, poezia ei. Toți scriitorii vin la mare, vin și pleacă cu un dozaj de inspirație și reverie. Îmi amintesc de primele mele vizite la revista Tomis, în sediul din Piața Ovidiu. În birourile mici, se adunau scriitori pe care îi admiram și le priveam cu mirare fiecare gest, ascultam povești și descopeream cu fascinație lumea cuvintelor. Într-o zi, pe ușa redacției a intrat un domn venerabil cu un trenci bleumarin lung până la călcâie cu un chip din care se remarcau niște sprâcene stufoase, puțin decrepit, cu părul alb până spre umeri și cu o privire încruntată. Purta o servietă de piele, ca de funcționar. Curiozitatea m-a măcinat până am aflat că personajul (chiar devenise personaj pentru mulți scriitori) era Marin Porumbescu, prozator, pe scurt nea Bică. Din povești aflasem că avea ca locuință două minuscule camere la mansarda unui bloc vechi pe strada Sulmona, chiar pe buza mării, și o terasă imensă de unde vedeai portul Tomis și vapoarele în dană. I-am citit nuvelele insolite și l-am revăzut pe Nea Bică abia la începutul anilor '90, când debutasem în televiziune, și după legendele care circulau în jurul lui, l-am căutat. Bolnav și singur mi-a povestit câți scriitori primise pe celebra lui terasă, unde la loc de cinste se afla o broască țestoasă oarbă pe carapacea căreia lipise o oglindă în care să se vadă cerul, colecția lui „art povre" tehosaurus tehnofobus — o instalație din obiecte adunate de la ghenă, dar imaginea care mă urmărește și acum este a unui cadran cu coarne de berbec prin care marea și cerul erau tabloul în care nea Bică chema cu glas stins pescărușii să-i hrănescă din palmă. În filmul meu și într-un poem, nea Bică încă trăiește arătând-mi orizontul mării ca un capăt de linie în timp ce casa alunecă lin în mare în țipătul trist al pescărușilor.

Iulia PANĂ

Poetă & artist vizual, Iulia trăiește pe malul mării, organizând de mulți ani evenimentele KULTurale/Mecanici poetice. A publicat 6 volume de poezie: Imagine simplă (1996), Statuia zilei de mâine XXLove (1998), Noaptea Scorpion (2003), Contrasecunde (2008), Rigla de aer (2013), Ebony bones (2015). Preocupată de creația vizuală și hibridă, a montat și produs mai multe spectacole și evenimente de circulație internațională. În 2014 a obținut o bursă și o rezidență artistică la Ledig House - Omi Art Center New York și a participat la târgul de carte Book Expo America. Antologia de poezie Ebony bones /Oase de ebonită, publicată în SUA, a avut lansarea la University Bookstore Washington - Seattle. Această experință stă la baza romanui Rezidența, aflat în lucru. Membră a USR, UAP și a Pen Club România. www.iuliapana.ro iuliapana.blogspot.com

Echipa
Arhiva

 

PRINT 23⤓ PDF
Numerele tipărite

confesiuni vizual literatură interviuri topuri debut istorii opinii

 

NOUA LITERATURĂ

O proză preluată de la Revista de povestiri.

FILMELE REVISTEI

Cartea săptămânii

LITERA, bpc, 2022

Recomandată de Ioana DRĂGAN

Bursa subiectelor

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

 

ART, 2022

Black Button, 2022

 

Copyright © optmotive.ro