OPTm
nr. 93/6

Originea limbajului

Vom găsi la popoarele lumii nenumărate mituri care explică diversitatea limbilor, dar nici măcar o poveste convingătoare despre apariția vorbirii. În vechime, oamenii își dădeau prea puțin seama, poate, că limbajul le este caracteristic. Ciripiturile păsărilor erau pentru cei de demult tot o limbă; una pe care nu o înțelegeau, dar, chiar și așa, tot o limbă.

Biblia nu face excepție în acest sens; Scripturile ne spun că Dumenezeu a dus la Adam toate animalele, pentru ca acesta să le dea nume, dar nu ne spun nicăieri cum a învățat Adam să vorbească. Va trebui să mergem la un gânditor păgân, și anume Heraclit din Efes, pentru a putea recupera, din indicii disparate, scânteia unei povești mitologic plauzibile despre apariția limbajului. Într-adevăr, Heraclit a fost filosoful care, socotind că focul este elementul central al universului, a identificat acest element cu însuși logos-ul (‘cuvânt’, ‘rațiune’ în vechea greacă). Ne vom aminti imediat că Duhul Sfânt, atunci când i-a inspirat pe apostoli să vorbească „în limbi”, s-a pogorât asupra lor, în ziua Rusaliilor, sub chipul unor limbi de foc.

Ce poate fi mai tentant decât, însușindu-ne ecuația lui Heraclit, sugerată și în Noul Testament, să deducem originea vorbirii din foc, element tot așa de specific omului ca și limbajul însuși? Focul este, la urma-urmei, cel care, dobândit prin furt de la zei, a îndepărtat fiarele sălbatice de om, dar, mai ales, l-a îndepărtat pe om, definitiv, de ele. Călăuziți de torțe, strămoșii noștri au încetat să mai orbecăie prin bezna pădurilor și a nopților, plină la tot pasul de amenințări și de primejdii. La lumina focului, ei au pictat, pe pereții peșterilor, primele capodopere; în jurul căminelor și al vetrelor și-au ridicat adăposturi confortabile și trainice, de la dogoarea flăcării au învățat să modeleze lutul, să îmblânzească piatra și metalul.

Mai semnificativ însă decât toate acestea la un loc e poate faptul că înaintașii noștri, cu ajutorul focului, au început să gătească. Ar fi, oare, un exercițiu prea îndrăzneț de imaginație să ne închipuim că, prin mijlocirea hranei încălzite, ei s-au cuminecat, ca să spunem așa, cu însuși focul, iar în acest fel, cu logos-ul însuși? Nu degeaba organul cu care vorbim este și acela cu care ne hrănim. Aceeași limbă, același palat, aceiași dinți și aceleași buze formează atât bolul alimentar, cât și simbolul lingvistic. Iar faringele și laringele abia dacă se deosebesc prin nume.

Scenariul piric al originii limbajului are, de altminteri, farmecul de a fi aproape științific: nu mai este chiar o noutate teoria potrivit căreia, consumând hrană gătită, omului i-a crescut considerabil creierul într-un timp nespus de scurt la scara evoluției, apărând în acest fel suportul fizic indispensabil pentru rularea unui program atât de complex precum este limbajul. De altfel, mitul originii pirice a logos-ului uman pare să se fi furișat, ironic, în însuși numele științific al speciei noastre, homo sapiens sapiens. Căci sapio, în latină, înseamnă atât ‘a ști’ cât și ‘a simți gustul’. Citindu-i numele, am crede că homo a devenit știutor – sapiens – abia după ce a început să simtă – sapiens că bucatele sale au gust...

Alex M. Călin

Echipa
Arhiva

 

PRINT 4⤓ PDF
Numerele tipărite

ISTORIA VIE A LITERATURII ROMÂNE

NOUA LITERATURĂ

Diana Nechit scrie dens, eseistic, cu poezie și poveste.

OPTm

FILMELE REVISTEI

Cartea SĂPTĂMÂNII

Univers, 2021

Recomandată de OPTm

VOXAreunește cărți, mai ales ceea ce-a apărut la Humanitas și Litera, cum ar fi „Povestirile" lui Ilf și Petrov în lectura lui Victor Rebengiuc sau povestirile lui E. A Poe in lectura lui Mihai Călin. Există și lecturi de autori.

Editura Universității din București, 2021

Recomandată de Ovidiu ȘERBAN

LITERA, 2021

În curând

O carte despre cel mai teribil experiment comunist - un frag. aici

LITERA, 2021

Copyright © optmotive.ro