Aleksei Krucionîh și dezarticularea limbajului

În dimineața zilei de 17 iunie 1968, în apartamentul său comunal din Moscova a fost găsit decedat un bătrân. Pentru că de dimineață locatarul nu apăruse, ca de obicei, în bucătăria comună, vecinii au bătut la ușă și, neprimind niciun răspuns, au intrat cu forța. Camera mică era ticsită cu cărți, așezate în teancuri până la tavan.

Răposatul, fără familie, a fost înmormântat pe spezele vecinilor generoși. La înmormântare au participat zece persoane, printre care Lilia Brik, fosta muză și iubită a lui Maiakovski, poetul Andrei Voznesenski (care se declara succesor al lui Maiakovski și discipol al lui Boris Pasternak), poetul neoavangardist Ghennadi Aighi și poetul și viitorul (controversat) politician Eduard Limonov care avea pe atunci 25 de ani.

Bătrânul care sfârșise în sărăcie nu era altul decât Aleksei Krucionîh (1886-1968), unul dintre cei mai sonori autori avangardiști, artist, editor și colecționar, creator al zaumului, limbajul transrațional sau transmental, idiolectul radical al futurismului rus.

Din 1912, Krucionîn s-a afirmat ca teoretician al futurismului rus, participând la conceperea și editarea unor manifeste rezonante și ostentative (O palmă dată gustului public, Clapcă pentru judecători, Duceți-vă dracului!, Proclamația limbajului transrațional) și a unor importante lucrări conceptuale, din perioada 1913-1923, în care și-a fundamentat experimentele poetice (Cuvântul ca atare, Noile căi ale cuvântului – limba viitorului, moartea simbolismului, Dislocarea versului rus, Textura cuvântului, Apocalipsa în literatura rusă). Krucionîh s-a ocupat de studiului analitic al limbajului poetic și a apelat în arta sa la freudism, folosind teoriile psihiatrului austriac pentru a-și argumenta poezia abstractă, nonobiectuală.

În timpul Primului Război Mondial și al Revoluției din Octombrie, când futurismul rus se extenuase „la centru”, Krucionîh s-a mutat în Georgia, la Tiflis (Tbilisi), unde a fondat gruparea futuristă „41°”. În anii 1920 s-a întors la Moscova și s-a alăturat temporar grupării LEF (Frontul de stânga). În 1930, Maiakovski, coechipierul lui Krucionîh în majoritatea proiectelor cubofuturiste, se sinucide, iar cel mai bun prieten al lui Krucionîh, poetul și regizorul Igor Terentiev, este condamnat la muncă silnică și apoi executat de puterea sovietică, în 1937. În acest context amenințător, când Marea Teroare stalinistă făcea ravagii, iar mulți artiști avangardiști fuseseră lichidați, Krucionîh se îndepărtează de scris, publicând doar ocazional studii critice și medalioane biografice; trăiește la limita subzistenței, din vânzarea de cărți rare și manuscrise (unele suspectate de a fi fost falsificate de el însuși). În anii ’50, Krucionîh interacționează cu reprezentanții „Școlii de la Lianozovo” (o grupare postavangardistă din underground, care a existat până în anii ’70), fiind activat și recuperat cu entuziasm de aceștia.

Întreaga operă a lui Krucionîh este marcată de hazard, iraționalism, vis și inconștient. Atitudinea ludică față de limbaj este realizată prin imitația și estetizarea vorbirii puerile, prin imitarea unor limbi rare, prin discurs macaronic, prin experiment fonetic.

Un renumit poem scris în zaum al lui A. Krucionîh, Дыр бул щыл (Dîr bul șcil, 1913), presupunea detașarea de limbajul natural și înlocuirea structurilor acestuia cu elemente și construcții fonetice concepute prin analogie. Poemul nu are un sens recognoscibil, ci este o combinație de foneme:

Dîr bul șcil

ubeșciur

skum

vî so bu

r l ez.

În concepția lui Krucionîh, zaum era un limbaj construit pe sugestia elementară a sunetelor, pe fonosemantism. Futuristul rus a redus limbajul poetic la foneme, așa cum în pictura abstractă materialul este redus la linie și pată de culoare. În ciuda aparențelor, autorul nu recomanda procedeele mecanice de creație, ci pleda pentru esența intuitivă, magică, tainică a cuvântului. Nu întâmplător, sursele sale de inspirație au fost mostrele de limbaj deformat, descântecele, vorbirea extatică, limbajul infantil, al bolnavilor mintal, transele vrăjitorești. Creațiile în zaum nu trebuie înțelese ca o renunțare totală la sens, deoarece mecanismul analogiei îi permite autorului să atribuie semnificații inedite structurilor sonore și combinațiilor deja existente în limbă. Antiestetismul lui Krucionîh a fost adesea interpretat greșit, ca o atitudine de detașare față de poezie, și nu cum a fost de fapt, adică exact contrariul.

Să spun și că la Editura Tracus Arte a apărut anul acesta un volum consistent, de 254 de pagini (Aleksei Krucionîh, Excavatorul gloatelor, traducere, prefață și note de Leo Butnaru), care conține poeme, memorii și manifeste ale futuristului rus. Există și o secțiune finală cu „omagii, dedicații și aprecieri”, care îl prezintă pe autor din perspectiva unor contemporani și camarazi avangardiști, dar și a unor poeți mai recenți. Relevantă este și anexa cu fotografii care completează imaginea expresivă și nonconformistă a poetului.

Să-l traduci pe Aleksei Krucionîh mi se pare un act de mare curaj. Multe dintre poemele lui sunt cazuri de poezie combinatorie și intraductibilitate. Succesiunea și jocul de sunete pe care se bazează compozițiile au subtile implicații semantice, imposibil de redat prin traducere. Fiind cel mai radical dintre futuriștii ruși, Krucionîh a exploatat figurile de limbaj bazate pe calambur, metaplasmă și aluzii. Chiar și așa, Leo Butnaru a găsit soluții pentru unele situații foarte dificile. Redăm mai jos câteva poeme prea puțin atinse de morbul nonsensului, care nu îl fac însă pe Krucionînh mai puțin spectaculos:

Moartea artistului

deprinzându-mă cu-orice necuviințe

eu însumi le căutam ziua cu lumânarea

dar vai! s-a dus moda la nesăbuințe

neuitându-le însă – n-am alinare!

și țintind cu privirea necorporala fantomă

zisei încet, dar ardent, ca raza de fulgere:

lumea nu pare-a trezi poftă de vomă –

și căzui cu botu-n canalul de scurgere

Monumentul

stând cu capul băgat în albie

mă gândeam: cum ar fi să mor mai minunat?

nu am nevoie de băi de flori

și de tavanul asfințitului oarecum aplecat

de toate va uita omenirea venind

în țara budetlenilor-futuriști

mai devreme sau mai târziu

și doar mie pentru junețea-mi răvășită

îmi vor înălța un monument cam straniu:

capul nu se va vedea și nici expresia

premortalei smerenii a omului ce piere

nici chiar mâinile – vai! – ci doar

ale genunchilor mici emisfere.

Camelia DINU

Camelia Dinu este conferențiar la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București. Este interesată de literaturile slave comparate. Este autoarea cărților Avangarda literară rusă: configurații și metamorfoze (2011) și Cazul Daniil Harms. Supraviețuirea avangardei ruse (2019). Pentru aceasta din urmă a primit recent Premiul Observator Cultural (2020) la categoria Critică literară Istorie literară / Teorie literară.

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

NOUA LITERATURĂ

Angelica STAN scrie o proză matură, elaborată compozițional, cu grijă pentru logica narațiunii. Stilul așezat și exersat o plasează între autorii preocupați de echilibru și mai puțin de experimente. Textul de față oferă o poveste închegată și portrete scrise cu plăcerea observației.

OPTm

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Spandugino

Recomandată de Cristina BOGDAN

Cătălin D. CONSTANTIN: Piețe din Transilvania

Un proiect ICR Brussels

CĂRȚI

ALDULESCU: Cea mai veche și cea mai nouă ediție

Hyperliteratura

Biblioteca de Proză Contemporană. LITERA

Dan SOCIU - Un premiu bine-meritat pentru volumul Uau (Polirom, 2019), decernat de revista Observator Cultural.

În întunericul holului
în lumina frigiderului
sunt o absență străveche
un demon bătrân

Dan SOCIU

Reeditare, 2020, Corint

În nr.-ul acesta semnează

„Generic vorbind, a te manifesta este o condiție a existenței viului, este o dorință a individului de a se afirma, ce nu poate fi evitată. Lucrările aparțin inițial intimității autorului. Acest proces odată realizat, nu rezistă mult în singurătate, el trebuie perceput și de alții cu întâmpinări polemice, analize, contraziceri, argumentări. Expunându-te, intri în comentariul lumii, mai adaugi o opinie la diversitatea gândirii. În formula actuală, am ales să-l invit pe fiul meu, Andrei, mi-a fost mai ușor să hotărăsc, cunoscându-i poziția față de realitate și felul cum gândește.

Ceea ce este în aparență real întinde capcane. Rolul artistului este să arate ce nu se vede.”

Florin CIUBOTARU

ADVERBE - expoziție semnată de Florin și Andrei Ciubotaru

Spandugino

ȘCOLI

BookLand renovează școli din mediul rural

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro