Melancoliile unui deznădăjduit

S-a vorbit mult, în exegeza de specialitate, despre disoluția eului în poezia lui Georg Trakl, despre proiecțiile unei hipersensibilități traumatice, transpuse în imagini contorsionate, menite să adâncească, să clarifice sau să obiectiveze conținuturi lăuntrice singulare. Afirmația are, desigur, temeiul ei și a fost reluată cu consecvență, mai ales în studiile preocupate să înmulțească dovezile în sprijinul apartenenței poetului la expresionism. Nu intenționez să intru în detalii cu privire la îndreptățirea unei astfel de etichete (chestiunea pare a fi fost tranșată mai demult de istoria literară). Constat însă, recitindu-i versurile la acest început de noiembrie, în tălmăcirea impecabilă a lui George State, că, la fel cum se întâmplă și cu Rilke, de pildă, orice încercare de a-l plasa pe Georg Trakl într-o categorie sau alta are în sine ceva ineficient și iluzoriu. Poate chiar meschin.

Cititorul ideal al poeziilor sale este, cred, cel dispus să se lase purtat de alunecarea lor aparent calmă, ușoară, armonioasă, spre un tărâm al umbrelor, unde durerea și angoasa sunt surdinizate, iar culorile – albastrul și brunul în special – se detașează de obiecte, dizolvându-se în cele din urmă în „părăginirea de noiembrie, neagră”. Și, totuși, câtă paradoxală, melancolică bucurie în această coborâre spre Hades! Răvășite aglomerări vegetale, „miresmele întunecate ale verdeții”, adierile ce se-anină în bolta de umbre a nucului, liniștea albastră a măslinului, „auru-ntomnat al ulmului”, sălbaticele tufe de soc, mai ales…

Toate prinse-n rotirea implacabilă a anotimpurilor, borne ale aceleiași hipnotice alunecări în moarte:

„E plăcut să umbli în soare / Pe lângă zidurile galbene-ale verii./ Încet sună pașii în iarbă; pe veci însă doarme/ Fiul lui Pan în marmură gri […] Când s-a făcut toamnă,/ Se-arată-n dumbravă o limpezime trează./ Tihnit ne plimbăm pe lângă zidurile roșii, / Iar ochii rotunzi urmează zborul de păsări./ Seara, apa albă coboară-n urne mortuare […] Lune-ngălbenite se rostogolesc încet/ Peste-așternuturile-n febră ale tânărului,/ Înainte să urmeze tăcerile iernii/ Un destin sublim cugetă-n josul Chedronului, / Unde cedrul, creatură firavă, / Se desfășoară sub sprâncenele-albastre ale Tatălui.” (Helian)

Un astfel de cititor s-a dovedit a fi, de pildă Mircea Ivănescu, din al cărui poem Înserare, dedicat lui Georg Trakl, reținem aceste versuri:

„Și acum o poveste romantică bineînțeles (cu adaosuri / de comentarii mai noi). Ridicându-și capul/ și surâzând, dintr-o tufă (pe care o vom numi/ pentru că așa îi plăcea unui deznădăjduit – /soc – chiar dacă socul nu este, poate, o tufă)…”

S-ar părea că există, într-adevăr, creatori ale căror plăsmuiri nu doar că suportă felurite interpretări – așa cum remarca George State în nota introductivă –, dar le excedează. Trakl este neîndoielnic unul din ei. Și am mai putea adăuga câteva nume, nu multe. Nerval, Rilke, Franz Kafka, Mircea Ivănescu… Sunt dintre acei creatori – rari – ce nu schimbă doar paradigma literară, ci pur și simplu împing mai departe o limită a umanului. Vizionari malgré-eux, melancolici până la nevroză, ei lasă impresia că scriu doar pentru a rupe vraja unui zeu teribil, neîndurător care ne oferă simultan fericire și imposibilitatea de a ne bucura de ea.

Georg Trakl, Grodek. Ediție bilingvă, selecție și traducere de George State, București, Editura Art, 2020.

Catrinel POPA

Lector univ. dr. la Facultatea de Litere din București și scriitoare, Catrinel a colaborat cu mai multe reviste culturale printre care România literară, Observator cultural, Dilema veche, Dilemateca etc. Cărți: Caietul oranj (2001), Labirintul de oglinzi. Repere pentru o poetică a metatranzitivității (2007).

Credem în imagine și de aceea nu ilustrăm textele de literatură, ci le personalizăm cu secvențe din viața scriitorului, cu poze de la lansări sau de la alte evenimente care făceau până nu demult parte din viața noastră normală. Creatorul de ficțiune este un om viu, mai important decât relația simbolică din mintea unui ilustrator.

NOUA LITERATURĂ

Angelica STAN scrie o proză matură, elaborată compozițional, cu grijă pentru logica narațiunii. Stilul așezat și exersat o plasează între autorii preocupați de echilibru și mai puțin de experimente. Textul de față oferă o poveste închegată și portrete scrise cu plăcerea observației.

OPTm

CARTEA SĂPTĂMÂNII

Spandugino

Recomandată de Cristina BOGDAN

Cătălin D. CONSTANTIN: Piețe din Transilvania

Un proiect ICR Brussels

CĂRȚI

ALDULESCU: Cea mai veche și cea mai nouă ediție

Hyperliteratura

Biblioteca de Proză Contemporană. LITERA

Dan SOCIU - Un premiu bine-meritat pentru volumul Uau (Polirom, 2019), decernat de revista Observator Cultural.

În întunericul holului
în lumina frigiderului
sunt o absență străveche
un demon bătrân

Dan SOCIU

Reeditare, 2020, Corint

În nr.-ul acesta semnează

„Generic vorbind, a te manifesta este o condiție a existenței viului, este o dorință a individului de a se afirma, ce nu poate fi evitată. Lucrările aparțin inițial intimității autorului. Acest proces odată realizat, nu rezistă mult în singurătate, el trebuie perceput și de alții cu întâmpinări polemice, analize, contraziceri, argumentări. Expunându-te, intri în comentariul lumii, mai adaugi o opinie la diversitatea gândirii. În formula actuală, am ales să-l invit pe fiul meu, Andrei, mi-a fost mai ușor să hotărăsc, cunoscându-i poziția față de realitate și felul cum gândește.

Ceea ce este în aparență real întinde capcane. Rolul artistului este să arate ce nu se vede.”

Florin CIUBOTARU

ADVERBE - expoziție semnată de Florin și Andrei Ciubotaru

Spandugino

ȘCOLI

BookLand renovează școli din mediul rural

Bani negri (pentru zile albe). Un serial HBO, semnat de Daniel Sandu.

În fiecare an apar șapte mii de filme în lume, dar cel pe care îl faci tu trebuie să aibă ceva inedit. (Daniel Sandu)

Ioan CRISTESCU, despre Alice Voinescu, la Cultura in direct, MNLR

Anul BEETHOVEN

Copyright © optmotive.ro