OPTm
nr.crt.

Fantoma parașutistului rătăcitor

De când am început să îmbătrânesc îmi vin în minte tot felul de întâmplări din copilărie, de la farse mai mult sau mai puțin inofensive pe care simțeam plăcere să le fac celor mai vârstnici (bunici, părinți, mătuși), până la situații în care am fost eu victima unor șotii (din partea colegilor de  grădiniță sau de școală, în special). Răvășitoare cu adevărat nu mi se mai pare astăzi nici una dintre întâmplările de  atunci (probabil pentru că m-am detașat demult de trăirile copilului care am fost). În schimb, în cazul câtorva amintiri, a rămas ecoul vag al spaimei, al tulburării sau bucuriei de demult.

O pățanie care mi s-a întipărit pe termen lung în memorie se leagă de primul an de școală și de colegul meu de bancă, Lucian. Cu Lucian mă înțelegeam destul de bine, atâta vreme cât nu mă trăgea de codițe și nu încerca să mă sperie cu tot felul de vietăți pe care mi le strecura în bancă sau în ghiozdan: păianjeni, raci, rădaște și tot felul de insecte, care – își închipuia el – ar fi trebuit să mă înfricoșeze. O dată, țin minte, a venit chiar cu un pui de șoarece. Curând însă s-a lăsat păgubaș pentru că, spre deosebire de colegele mele, eu nu mă temeam de niciuna dintre viețuitoarele astea. Ba chiar mi-erau dragi, le eliberam cât puteam de repede și  îl certam pentru că le speriase pe ele, nu pe mine (când a aflat că mă înscrisesem chiar în clubul Micilor naturaliști, la Casa pionierilor din oraș, a început să se gândească serios la alte strategii).

Și-a dat seama că mie mi-era cu mult mai teamă de lucrurile nevăzute, de întuneric, de fantome, de coșmarurile care mă paralizau efectiv, multe minute după deșteptare. Probabil și pentru că mătușile îmi citeau adesea, în vacanța de vară, când se întorceau de la facultate și stăteau mai mult pe la noi, povestiri macabre, cu fantome, crime și dispariții misterioase. Cred că la un moment dat am comis imprudența să-i povestesc și lui Lucian câte ceva despre aceste spaime livrești, sau chiar să-i fac rezumatul vreunei povestiri de Edgar H.G. Wells sau E.A.Poe care mă marcase în mod deosebit. Cert este că într-o zi s-a apucat și el – cu un aer conspirativ – să-mi povestească  o istorie „adevărată”, pe principiul „viața bate filmul”, care s-ar fi petrecut chiar în clădirea unde se desfășurau cursurile noastre (n-am numit-o „școală” dinadins, fiindcă  respectiva clădire fusese inițial închisoare). Îmi aduc aminte și acum de coridoarele înguste și întunecoase, de subsolul labirintic unde ne ascundeam uneori, în recreații, de ferestrele mici, zăbrelite, care cu greu lăsau să pătrundă în încăperi lumina soarelui. Și mai ales de curtea interioară perfect pătrată, nu prea spațioasă, unde nu cu mulți ani înainte își dezmorțiseră oasele deținuții și în care se mai găseau, printre buruieni, fel de fel de cioburi, resturi de oase și cârpe decolorate. Nu erau lipsite de temei glumele elevilor de la alte școli care ne tachinau că noi facem clasa I „la pușcărie”!

Tocmai în această curte interioară se petrecea o parte însemnată din istorisirea „adevărată” pe care mi-a povestit-o Lucian: era vorba de un parașutist care, spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial, și-ar fi sfârșit zilele în luminatorul nostru. Eșuase prin cine știe ce joc al hazardului între  laturile perfect simetrice ale pătratului ce nu prea-și merita numele pompos de „curte interioară”. De atunci, a sfârșit Lucian povestea, coborând și mai mult vocea, fantoma lui bântuia zi și noapte, neconsolată, prin subteranele labirintice ale clădirii (cât timp țineau orele), spre seară făcându-și curaj să urce la suprafață. Ba pe unii copii îi urmărea chiar până la casele lor…

De prisos să spun că din acel moment imaginația mea a luat-o razna. Am început să țes tot felul de scenarii, unul mai horror ca altul: îl vedeam aievea pe fostul parașutist înfășurat, în loc de giulgiu, în faldurile mătăsoase ale parașutei sale care nu se deschisese la timp, uneori aceste falduri erau de culoare sidefie, alteori mov sau cu dungi multicolore, cum văzusem eu într-o carte de Jules Verne că era colorat un balon cu aer cald. Un lucru era cert: de fiecare dată mă înmărmureau ochii personajului, melancolici și adânciți în orbite, privindu-mă trist și rugător. În scurtă vreme n-am mai putut dormi nici cu lumina aprinsă (dacă reușeam să închid ochii două ore pe noapte), mă concentram greu la școală, ba chiar am luat un șase la matematică, ceea ce, în condiții obișnuite ar fi fost pentru mine o adevărată catastrofă. Nici Lucian nu cred că prevăzuse consecințele răvășitoare ale născocirii sale. Nu era băiat rău, în fond, dovadă că tot el a venit cu soluția: spunea că sufletul parașutistului căzut la datorie continuă să ne urmăreascsă fiindcă rămășițele sale pământești nu fuseseră îngropate cum se cuvine. Așa că am pornit să explorăm curtea și împrejurimile în căutarea osemintelor cu pricina. În cele din urmă Lucian a descoperit ceva ( probabil un craniu de cățel maidanez și alte câteva oscioare) și, într-o după-amiază de aprilie, ne-am dus să le îngropăm în grădina din spatele școlii, printre stânjenei și lăcrămioare. Au muncit mai bine de două ore băieții (Lucian, Liviu și Mihăiță), ca să sape o groapă cât de cât adâncă, iar la sfârșit am înfipt în pământul reavăn și două crengi de liliac. De-atunci fantoma parașutistului a încetat să mă bântuie, iar la scurt timp am fost mutați într-o altă clădire, fiindcă din tavanul vechii închisori începuseră să cadă bucăți de tencuială peste băncile elevilor.     

Catrinel POPA

Lector univ. dr. la Facultatea de Litere din București și scriitoare, Catrinel a colaborat cu mai multe reviste culturale printre care România literară, Observator cultural, Dilema veche, Dilemateca etc. Cărți: Caietul oranj (2001), Labirintul de oglinzi. Repere pentru o poetică a metatranzitivității (2007).

Echipa
Arhiva

 

PRINT 21⤓ PDF
Numerele tipărite

confesiuni vizual literatură interviuri topuri debut istorii opinii

Lectura fragmentară:

Radu GĂVAN, Isus din întuneric

NOUA LITERATURĂ

Suprarealism epic, subiect distopic și alunecări spre SF - iată trei dintre însușirile prozei semnate de Alexandra Meckl

FILMELE REVISTEI

Cartea săptămânii

 

LITERA, 2022

Recomandată de Doina Ruști

Bursa subiectelor

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

Un nou tiraj - recomandată de Iulia Micu

 

ART, 2022

LITERA

Copyright © optmotive.ro