Revistă print și online

Artur Cojocaru: aș vrea să mor stând la coadă în supermarket

Mircea Dan DUȚĂ

Poeme în timpul programului

Nr. 72 / 12 iulie, 2021

o metodă prea lungă

mi-a povestit un prieten cum trăia lângă gara feroviară chemau poliția și pompierii de 3 ori pe lună toți boschetarii țiganii și alte lepădături se îmbătau și făceau ruguri nu departe de casa lui și ardeau saltelele într-o iarnă a ieșit din casă îmbrăcat subțire nu mâncase de 3 zile s-a culcat în zăpadă și a adormit

 

trei bucăți

într-o zi am dus toate icoanele la balcon trăiam singur totul era bine nu se întâmpla nimic mă uitam la filme de dimineață până seara eram la hypermarket ai văzut pe un raft săpunul tău preferat și mi-ai luat trei bucăți l-ai desfăcut te-am dezbrăcat foarte greu nu-ți place frigul apoi am băut șampanie am mâncat cașcaval cu șampanie apoi ai plecat totul era bine m-am dus la balcon să iau un rulou de hârtie de wc am tras de pachet o icoană a căzut peste cutia cu praf de spălat

 

ariran

ne uitam la ariran pe la sfârșit ai început să plângi aveai claviculele ude mă uitam la tine pe furiș m-am gândit că nu ai nevoie de un bărbat care nu te înțelege că ai mai avut s-a aprins lumina tăceam am ieșit afară ne-am aprins țigările de undeva de sus cădeau bucăți mari de scrum ai prins una în palmă ai spus că kim ki-duk a fugit din crematoriu

 

mantra

urăsc poezia narativă în proză am văzut un video în care un om s-a aruncat de la etajul nouă și a căzut peste un copil și l-a ucis și ți-am povestit despre asta și ți-am zis să n-o iei aproape de inimă am prins cele mai bune momente mai departe va fi tot mai plictisitor aș vrea să mor stând la coadă în supermarket

 

mă uitam la un video despre sarah moon regizor sarah moon

tot mai des când mă văd cu prietenii îmi spun că m-am făcut mai bun mi-amcumpăratțigăridecarefumeazăeaudflorileașacummi-aspuseacăseface eram la mine îi făceam poze defapt una și aceeași în aceleași haine la balcon la bucătărie în dormitorul meu în umbră apoi apărea soarele lucrurile treceau pe lângă frumusețea nu-mi ieșea nimic începeam din nou iar și iar invidiam pe cei care pot ștergeam toate fotografiile speram că se va întâmpla ceva mă roteam în jurul ei din toate părțile profil spate spuneam ceva în glas m-a întrebat ceva i-am spus că nu trebuie nimic apăsam pe declanșator o mințeam că a ieșit o dată de două ori 36 ori pe urmă a adormit pe patul meu soarele prin draperii petele ca niște boabe de mazăre pe corpul ei exact ca în filmele mele preferate era mai bine decât îmi imaginam nu înțelegeam despre ce este vorba până acum o mințeam uite încolo sau încolo

Mircea Dan DUȚĂ

Poet, filmolog și traducător, autor de expresie cehă. A publicat trei volume de poezie (două la Praga și unul la București), volume și articole de specialitate (teoria și istoria filmului, analiză literară), numeroase traduceri, cu focus pe poezia și teatrul contemporan din Cehia, Slovacia, Polonia și Bulgaria. Creația sa este tradusă și publicată în peste 15 țări, fiind prezentă în prestigioase reviste și antologii internaționale. Membru al PEN Club-urilor Cehia și România. Produce și moderează evenimente culturale în Cehia, Slovacia și România, colaborează cu mai multe reviste de cultură și festivaluri din Europa, America și Asia.

în același număr