Cine s-ar fi așteptat ca noua programă de limba și literatura română pentru clasa a IX-a de liceu să resuscite la cote maxime spiritul polemic în istoria și critica literară românească? După un an întreg, în care poziția limbii și literaturii române în noile planuri-cadru, de-a dreptul marginală, insignifiantă, a fost trecută sub tăcere, s-a ivit acum un "lung prilej de vorbe și de ipoteze", nu neapărat pe o viziune de organizare tematică (la clasa a IX-a) sau diacronică a conținuturilor (la clasa a X-a), asupra căreia m-am exprimat într-un articol anterior, cât mai ales pe detalii care pot fi mai ușor corectate. O discuție insistentă s-a purtat pe tema Noi și ceilalți, incontestabil renascentistă, considerată acum discriminatorie, chiar "rasială", deși încă din clasele gimnaziale, în manualele alternative de clasa a VII-a, figurează teme asemănătoare: Aproape de ceilalți (ART), Eu, noi, ceilalți (Paralela 45), Compasiune și toleranță (Booklit). În toate acestea, fără îndoială,  accentul nu cade pe idei xenofobe sau de discriminare și numai un profesor lipsit de o firească deontologie profesională ar putea dezvolta, în analiza textelor, această atitudine.

Problema cea mai gravă a studierii limbii și literaturii române în  liceu este însă cu totul alta, Am enunțat-o într-un articol anterior, Despre "niște" cronicari, relevând că, potrivit noilor planuri-cadru pentru învățământul liceal, declarate drept viziune profund reformatoare a sistemului, numărul de ore de limba și literatura română pe un ciclu, IX – XII, scade cu aproximativ 24% față de cele din planurile-cadru actuale. Concret, față de cele 4, 3, 3, 3 ore existente acum, începând cu anul școlar viitor numărul orelor destinate limbii și literaturii naționale în liceu va sc diminua succesiv cu 3 ore, la 3, 3, 2, 2 ore pe săptămână. Folosindu-se din nou un pix de contabil, aplicat reformei învățământului, dintr-un total de 462 de ore destinat studierii limbii și literaturii române în cei patru ani de liceu  (în câte 36 de săptămâni în primii trei ani și 34 pentru clasa a XII-a) vor dispărea 106 ore, 24 % din orele existente în planurile încă actuale, rămânând pentru viitor (462 – 106) numai 356 de ore!

Am ales titlul acestei intervenții, Limba noastră cea română, cu gândul la Grigore Vieru și la intelectualitatea românească de peste Prut, angajată, la sfârșitul anilor '80, într-o amplă și temerară luptă de renaștere națională, pentru limba română, pentru Ziua Limbii Române, încununată și cu o radicală schimbare în învățământ. O consultare a documentelor acestei transformări prezintă date demne de luat în seamă și de către diriguitorii învățământului românesc. Comparativ, câteva informații sunt edificatoare: în planurile-cadru din RSS Moldovenească, înainte de 1990, limba și literatura moldovenească se studia folosindu-se alfabetul chirilic, în 5 – 6 ore în clasele V – VI și 3 – 4 ore și către sfârșitul gimnaziului (VII – IX), iar la liceu de regulă în 2 – 3 ore, cu accent, desigur, pe literatura și ideologia sovietică.

Limba română, declarată limbă oficială la 31 august 1989, se predă acum, în Republica Moldova, potrivit Ordinului MEC nr. 266/2025, la clasele V – IX în 6, 6, 6, 5, 5 ore săptămânale și la clasele X – XII profil real, 4, 4, 4, iar la profilul umanist în 5, 5, 5 ore pe săptămână.

În paralel, învățământul nostru se prezintă astfel: la clasele V – VIII sunt prevăzute 4, 4, 4, 4 ore pe săptămână, iar la clasele IX – XII, 3, 3,  2, 2! Comparația între cele două sisteme este, pentru învățământul românesc, deopotrivă pentru elevi și pentru profesorii de limba română, de-a dreptul șocantă și umilitoare.

Diferența majoră și greu de justificat constă în bugetul de timp alocat săptămânal, total diferit în cele două țări române. În Republica Moldova, clasele V – VIII beneficiază de 23 de ore, față de noi, de numai 16 ore, iar la clasele  IX – XII sunt în total 17 ore, număr cu mult diferit, în sens pozitiv, de învățământul liceal din România, rămas acum cu doar 10 ore.

Prin comparație, între cei patru ani de studiu în cele două cicluri, diferențele sunt uriașe: elevii de peste Prut învață limba și literatura română în 1440 de ore (828 – V-VIII și 612 – IX-XII), cu mult diferit față de elevii din România, care studiază limba română numai într-un total de numai 932 de ore, din care 576 în clasele gimnaziale, iar în clasele liceale, potrivit calculelor de mai sus, după noile planuri-cadru, aprobate prin OMEC nr. 4350/2025, în doar 356 de ore (în loc de cele actuale, de 462), cu puțin peste jumătate față de cele 612 ore din țara vecină.

Dincolo de aceste diferențe, șocante pentru noi, în Republica Moldova se poate observa însă o asemănare surprinzătoare cu învățământul din România, îndeosebi în privința programelor de limba și literatura română, a metodologiei de predare, a examenelor de sfârșit de ciclu: structură asemănătoare a anului școlar, cu 36 de săptămâni (1 septembrie – 29 mai), terminologie curriculară modernă și analiză lingvistică și literară identică, subiecte de evaluare asemănătoare, un număr mare de scriitori români din toate generațiile, de la originea și formarea limbii române și de la cronicari până la postmoderniști, alături de scriitorii reprezentativi de limbă română din Republica Moldova.

Fără îndoială, exemplul de mai sus nu reprezintă neapărat o excepție singulară, folosită pro domo, întrucât în toate țările europene limbii și literaturii naționale i se rezervă un număr de ore suficient îndeplinirii obiectivelor complexe ale acestei discipline didactice. În plus, față de Republica Moldova, România este un stat membru al Uniunii Europene, cu o declarată și atentă orientare către inovațiile din sistemele de învățământ ale țărilor componente, către educația incluzivă și alfabetizarea funcțională și îndeosebi pentru aplicarea Recomandării Consiliului UE din 22 mai 2019, privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții, competențe integrate și în Legea învățământului preuniversitar 198/2023, la articolul 91.

Limba și literatura română este disciplina cu un rol fundamental în educarea și formarea intelectuală și culturală pe tot parcursul vieții, fiind mijlocul principal prin care se dezvoltă gândirea critică, conștiința identitară și atributele necesare raportării reflexive la societate. Din cele opt competențe-cheie, limba și literatura română constituie sursa lingvistică și culturală necesară desfășurării întregului proces de învățământ, dar, prioritar și profund, suportul nemijlocit pentru cel puțin patru competențe-cheie, de literație, de multilingvism, de educație morală și civică, dar și, în mod esențial, de sensibilizare și expresie culturală, prin dezvoltarea orizontului cultural și a capacității de creație a elevilor și a viitorilor absolvenți. Toate acestea presupun cunoștințe temeinice, competențe/aptitudini și atitudini îndelung exersate, pentru formarea personalității umane și crearea unei viziuni pozitive asupra lumii, cât și a căilor de a modela lumea.

Analiză comparativă UE și OECD

În toate sistemele de învățământ europene s-a înțeles, în mod firesc, această misiune, elocvente fiind, în primul rând, în mod explicit, datele statistice comparative cu privire la timpul dedicat limbii și literaturii naționale în clasele liceale, corespondente de regulă cu a IX-a – a XII-a din România. Astfel, în învățământul francez sunt prevăzute 4 – 5 ore pe săptămână (în ultimele clase, în corelație cu filosofia), în Germania 4 – 5 ore, în Italia 4 – 5 ore, în Spania, 4 ore, în Polonia, 4 – 5 ore, în Marea Britanie 4 – 6 ore (English Language +Literature); în Republica Moldova, s-a văzut, 4 ore pe săptămână,

Date din Raportul Eurydice pentru 2024 – 2025 relevă numărul de ore pe ciclu pentru învățământul secundar general: Italia, 1254, Franța, 774, Germania, 714, Spania, 653, Danemarca, 630. În România, potrivit noilor planuri-cadru, numai 356: 3 ore (IX – X), 2 ore (XI – XII). Desigur, se poate obiecta că, în învățământul liceal, sunt și clase de profil uman și vocaționale, dar acestea nu reprezintă mai mult de 20% din întreaga rețea, care cuprinde și liceele tehnologice. 

 Se poate face, prin documentare cu suport digital, și o extensie comparativă cu alte țări de pe mapamond, care prevăd, de asemenea, un număr rezonabil, suficient de ore pentru limba și literatura națională. În liceele din Statele Unite ale Americii, în genere într-o diversitate de organizări și structuri, elevii studiază, în clasele a XI-a și a XII-a, în medie, câte 3 – 5 ore de English/Language Arts. Și nici în țări cu un venit scăzut sau în curs de dezvoltare nu se coboară, ca politică generală, studierea limbii materne la 2 ore pe săptămână. Dimpotrivă, interesul aparte acordat limbii și culturii aferente este văzut ca un instrument de mobilitate și de promovare socială, educația fiind uneori singura politică de emancipare personală și intelectuală a tinerilor, precum în Nigeria (engleza, limbă oficială) 4 – 5 ore, Kenya (engleză), 4 – 5 ore, Vietnam, vietnameză, 4 – 6 ore, Bangladesh, bengaleză, limbă vorbită de circa 90% din populație, 5 – 6 ore (țară preponderent agrară, cu un PIB pe cap de locuitor de numai 1875 de dolari) etc.

Evident, România nu se află în această situație economică și socială: este stat membru al Uniunii Europene, are o infrastructură școlară funcțională, acces la fonduri comunitare, prezintă, totuși, stabilitate macroeconomică, în ciuda unor dificultăți financiare, pentru rezolvarea cărora a fost chemat, în anul trecut, în mod paradoxal, și învățământul. De fapt, măsurile luate în toamna trecută, la început de an școlar, fără studii de impact, nu au avut decât beneficii insignifiante, în comparație cu destructurările de sistem produse și cu efectele negative asupra încadrării personalului didactic, inclusiv cu desființarea a peste 14 500 de catedre și, practic, cu blocarea accesului în învățământ a profesorilor tineri, cei mai mulți dintre ei cu note foarte mari la concursul național de titularizare.

De aceea, prin toate acestea, s-a ajuns la subestimarea importanței propriei limbi și a literaturii naționale în educație, în favoarea, prin exces, în noile planuri-cadru, a unor CDEOȘ-uri la alegerea elevilor, aleatorie, fără predictibilitate și continuitate pe termen lung. Se merge, în consecință, către clasele finale, până la 60% din numărul de ore, fără ca astfel de opționale să fie prevăzute și la limba și literatura română la aproape 80% din clasele de la profilurile real și tehnologic. În întregul ei, această viziune de împrăștiere a timpului școlar în detrimentul limbii române în primul rând se îndreaptă de fapt către un eșec pentru ceea ce s-a numit, cu surle și trâmbițe, pretinsa reformă. Prin reducerea orelor tocmai la limba și literatura română, se produce și o discriminare vizibilă în privința "profilului specific al adolescentului", atât la profilul real, pentru care optează, de regulă, cei mai competitivi din țară, cât și la filiera tehnologică, ambele însumând cel mai mare număr de elevi din țară, încălcându-se articolul 3, lit. a din Legea învățământului198/2023, "principiul nediscriminării – în baza căruia accesul și participarea la educație e calitate se realizează fără discriminare."

Limba și literatura română și profilul absolventului

În mod surprinzător, profilul specific al absolventului de liceu din România, complex și armonios, este conturat în Tabelul nr. 3.2. din OMEC nr. 4350/2025. Absolventul profilului umanist, însumează atât cunoștințe și aptitudini din domeniul științelor, cât și de cultură generală, de creativitate, socioculturale și sociolingvistice, într-o diversitate de forme de comunicare:

·      "prelucrează și interpretează informații, dovezi și/sau date, pentru a exprima idei, puncte de vedere, percepții și interpretări, în mod creativ, inclusiv în contexte ȘTIAM (științe, tehnologii, inginerie, arte, matematică) și implicând noțiuni fundamentale din domeniul IA;

·      formulează întrebări despre evenimente, fenomene și situații-problemă specifice domeniului umanist;

·      exprimă gânduri și idei asupra unei varietăți de subiecte, abstracte, specifice, cotidiene, inclusiv culturale;

·      se exprimă clar și fără dificultate în limba oficială, maternă și în limbi de circulație internațională;

·      deține un vocabular dezvoltat în baza căruia poate realiza descrieri clare, exprima puncte de vedere și dezvolta argumente;

·      colectează și organizează informații, dovezi și/sau date, din surse primare și secundare, accesate prin diverse media; [...]

·      poate recunoaște și interpreta indicii socioculturale/sociolingvistice și poate modifica în mod conștient formele lingvistice ale acestora de exprimare pentru a se exprima adecvat fiecărei situații."

Dimpotrivă, în Tabelul nr. 3.1,  la profilul real, la care se înscriu elevii cu mari disponibilități de abordare transdisciplinară a cunoașterii și formării proprii, adolescentul se limitează exclusiv la cercul închis al disciplinelor STEM, axate, în toate trăsăturile esențiale, numai pe matematică:

·      "identifică și valorizează informații matematice, științifice și tehnologice, evaluează calitatea și acuratețea acestora;

·      utilizează și dezvoltă modele matematice și proprii științelor, inclusiv prin utilizarea noilor tehnologii și integrarea unor noțiuni fundamentale din domeniul Inteligenței Artificiale (IA);

·      formulează întrebări și definește probleme proprii domeniului matematic, al științelor și al tehnologiilor informatice;

·      furnizează argumente logice, implicându-se activ în teme matematice, științifice și cu privire la tehnologii;

·      analizează și interpretează date matematice, științifice și legate de tehnologii, în cadrul unor proiecte de microcercetare, specifice STEM;

·      abordează critic problematica din domeniul matematicii, științelor și tehnologiilor, inclusiv din perspectiva implicațiilor etice și profesionale;

·      transferă cunoașterea matematică și utilizează tehnologii pentru rezolvarea problemelor din domeniul științelor și din realitate."

Așadar:

a)   tânărul absolvent de la profilul uman formulează întrebări despre evenimente, fenomene și situații-problemă; culmea, prelucrează și interpretează și informații, dovezi și/sau date, pentru a exprima idei, puncte de vedere, percepții și interpretări, în mod creativ, inclusiv în contexte ȘTIAM, din științe, matematică, fizică, informatică, chimie; se exprimă clar și fără dificultate în limba oficială, maternă și în limbi de circulație internațională; deține un vocabular dezvoltat; colectează și organizează informații, dovezi și/sau date; se exprima adecvat fiecărei situații etc.;

b)   ei bine, cum se observă, în privința tânărului absolvent de la profilul real se produce o reducție strictă a domeniilor de cunoaștere, parcă în concordanță cu reducerea, binevenită în concepția autorilor planurilor-cadru, a orelor de limba și literatura română; "în cercul vostru strâmt", vorba marelui poet, nu e nevoie să ai un vocabular dezvoltat, să exprimi puncte de vedere și să dezvolți argumente, să te exprimi clar și fără dificultate în limba oficială și în limbi de circulație internațională, să desfășori și o activitate creativă, ca împlinire a personalității, un fel de le violon d'Ingres, de atâtea ori întâmplată în istorie etc.;

c)   profilul specific al tinerilor din filiera tehnologică, este la fel, mai limitat, întrucât atenția absolvenților se fixează exact asupra activității practice, productive, specifice specializării, fără a se menționa competențe și aptitudini de literație, de comunicare în limbi străine, de educație civică, de sensibilizare și exprimare culturală.

Competența-cheie de literație, în relație cu celelalte competențe din programele europene

Prin urmare, demersul inițiatorilor direcți ai planurilor-cadru, niciunul profesor de limba română, ignoră competențe-cheie congenere cu prima competență, esențială, transversală, de literație: cele de multilingvism, cultură morală și civică și îndeosebi de sensibilizare și exprimare culturală.  Denotă, în același timp, lipsă de cultură juridică, necunoaștere a legilor anterioare ale învățământului, vreo cincisprezece-șaisprezece, nici măcar a ultimei, 198/2023, numită și România educată, care, totuși, stabilește, încă de la început, la articolul 5: "Învățarea în școală a limbii române, ca limbă oficială de stat, este obligatorie pentru toți beneficiarii primari ai educației. Planurile de învățământ cuprind numărul de ore necesare și suficiente învățării limbii române."

Vor fi suficiente cele 3, 3, 2, 2 ore săptămânale de la clasele de liceu (356 în toți cei patru ani) pentru a îndeplini competențele-cheie, aptitudinile și atitudinile din Recomandările UE pentru învățarea pe tot parcursul vieții din 2006 și 2018, la care, formal, ne raportăm tot timpul?

Apelăm, iarăși, la o comparație. Programele de limba și literatura română pentru clasele liceale urmăresc dezvoltarea competențelor-cheie (citire, scriere, comunicare, exprimare culturală) printr-un demers integrat, axat pe studiul limbii (gramatică, vocabular), al textului literar (genuri, specii, epoci literare) și al comunicării, cu obiective clare de formare a profilului unui tânăr absolvent capabil să utilizeze limba fluent, să analizeze critic texte și să se exprime cultural, adaptând paradigma comunicativ-funcțională. Cât timp este necesar în acest complex program de formare a profilului tânărului absolvent de liceu? În numai 356 de ore pe tot parcursul liceului, în disproporție, în disjuncție flagrantă cu toate sistemele de învățământ din Europa, dar și cu poziția de primă disciplină didactică, fundamentală, a limbii, literaturii și culturii române de-a lungul tuturor legilor învățământului din România?

Limba și literatura română în legile anterioare

Se produce, acum, o disjuncție cu tot ce a însemnat limba și literatura română în mai mult de o sută de ani, potrivit planurilor-cadru elaborate cu bună credință și cu rațiune de fiecare dată. În liceul din perioada interbelică, organizat în clasele de atunci, I – VIII (gimnaziul și liceul), numărul de ore era, succesiv, 5, 5, 4-5, 4, 4, 4, 3-4, 3 (planuri de învățământ din 1925, 1934, 1937), niciodată sub 3 ore și mai multe decât la fiecare dintre celelalte discipline didactice. După a doua conflagrație mondială, prin Decretul 175/1948, în ciuda ideologiei agresive a noului regim, limba și literatura română este o disciplină care păstrează numărul de ore anterior (liceele clasice: 5, 5, 4, 4; școlile medii: 3, 3, 3, 3). Chiar și în acel hiatus dintre anii 1951 – 1957, cu liceu de trei ani (clasele VIII-X), după model sovietic, cu un orar chiar de 9 ore pe zi (!), limba și literatura română avea un număr semnificativ de ore săptămânale, După Legea nr. 11/1968, orele de limba română se stabilizează, cu 4 ore (IX – X) și 3 ore (XI – XII), fiind și o scurtă perioadă, 1990 – 1999, în care au fost alocate câte 4 ore la toate clasele de liceu.

Situația actuală a limbii și literaturii române, singulară între toate corespondentele sale din UE și OECD, dar și în evoluția de peste o sută de ani a școlii românești, trimite în mod direct la aplicarea nelegitimă, din necunoaștere sau din neglijență, a articolului 5 din Legea 198/2023. Implică însă, în mod cert, și efecte de neconstituționalitate a unui act administrativ ce modifică nu numai prevederi ale Legii învățământului preuniversitar, dar încalcă și principii și prevederi ale Constituției României. Această decizie administrativă și legislativă nu reprezintă doar o ajustare tehnică a orarului școlar, ci ridică semne de întrebare fundamentale privind capacitatea statului de a asigura finalitățile educaționale stabilite prin profilul absolventului și, mai grav, privind respectarea mandatului constituțional de protejare a identității naționale și a limbii oficiale.

Soluția cea mai simplă

Preferabil ar fi, desigur, ca statutul limbii române să se restabilească integral, de la "sursă", prin modificarea actului nelegitim în privința limbii și literaturii române, OMEC 4350/2025, ce va produce în curând noi restrângeri de activitate, adăugate celor întâmplate prin mărirea recentă a catedrelor didactice, de la 16/18 ore la 20, prin Legea nr. 141/2025. Măsura ar fi pe deplin legală, de voință politică a autorului ordinului respectiv, închizând toate observațiile critice și consecințele posibile, de nelegalitate și neconstituționalitate. Este menționată, fără echivoc, la articolul 86, alineatul (1) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023: "În planurile-cadru sunt prevăzute disciplinele, domeniile de studiu, modulele de pregătire obligatorii și opționale, precum și bugetul de timp alocat acestora. Planurile-cadru vor fi evaluate și, după caz, revizuite periodic, iar modificările nu vor produce efecte în timpul anului școlar în curs."

Premise și efecte de neconstituționalitate

Un excurs juridic documentat în domeniul legislativ demonstrează că reconfigurarea ponderii disciplinelor în trunchiul comun, având ca efect direct diminuarea numărului de ore alocat limbii și literaturii române, este o decizie administrativă și legislativă care nu reprezintă doar o ajustare tehnică a orarului școlar, ci ridică semne de întrebare fundamentale privind capacitatea statului de a asigura finalitățile educaționale stabilite prin profilul absolventului și, mai grav, privind respectarea mandatului constituțional de protejare a identității naționale și a limbii oficiale.

Disciplina limba și literatura română ocupă un loc central în formarea intelectuală și culturală, fiind vectorul principal prin care se dezvoltă gândirea critică, conștiința identitară și atributele necesare raportării reflexive la societate. În actualul context, în care nivelul mare de analfabetism funcțional este recunoscut de oficiali drept o problemă de securitate națională, reducerea timpului de instruire la această disciplină pare a fi în contradicție directă cu imperativele de remediere a sistemului. Analiza comparativă prezentată mai sus demonstrează că măsura ce va intra în vigoare în anul 2026 subminează obiectivele educaționale esențiale, fiind distonantă în raport cu standardele europene și vulnerabilă la un control de constituționalitate bazat pe dreptul la educație de calitate și pe obligația statului de a proteja limba oficială ca fundament al unității naționale.

Prin urmare, în ciuda faptului că vorbim de o "aliniere" la norme și sisteme europene, actuala reformă, cel puțin la prima disciplină didactică din planurile-cadru, este, cum s-a demonstrat mai sus, o regresie sub standardul european, nu o pretinsă armonizare. În contrast, propunerea pentru România de a reduce studiul cu 3 ore, una la clasa a IX-a (4>3) și la 2 ore la clasele finale, a XI- și a XII-a, pare să ignore nevoia de a asigura elevilor un nivel de competență lingvistică egal cu cel al colegilor lor europeni, afectând competitivitatea resursei umane pe termen lung.

Discrepanțele dintre obiectivele curriculare și timpul de realizare

Dacă în celelalte țări europene, alocarea de (3) – 4 ore pe săptămână permite o parcurgere aprofundată a textelor literare, a educației estetice și a normelor lingvistice, reducerea în România a acestui interval creează o reducție imposibil de surmontat între programa școlară și realitatea didactică. Această insuficiență cronologică conduce, pornind de la un nivel deja alarmant al analfabetismului funcțional, pe o cale divergentă față de normele europene,  la o "pedagogie a simulării", în care profesorul este forțat să sacrifice profunzimea analizei în favoarea bifării unor conținuturi, fapt ce atentează la calitatea educației garantate constituțional, riscând să transforme limba oficială într-o disciplină marginală în propriul său program curricular.

Alfabetizarea funcțională și gândirea critică

Unul dintre obiectivele primordiale este asigurarea controlului uzului comunicării lingvistice în activități de ascultare, vorbire, lectură și scriere, raportate la norma limbii române în vigoare. Într-o eră a dezinformării și a fragmentării discursului public, capacitatea de a descifra un mesaj complex și de a produce un text argumentat este vitală pentru funcționarea unei societăți democratice. Reducerea la 2 ore pe săptămână face imposibilă atingerea acestor obiective pentru elevii care nu au o înclinație nativă spre lectură sau care provin din medii defavorizate, adâncind inechitățile sociale și limitând accesul la succesul educațional.

Argumente de neconstituționalitate: identitatea națională și limba oficială

Din punct de vedere constituțional, măsura reducerii orelor de limba română sub un prag care să permită atingerea obiectivelor educaționale fundamentale poate fi atacată prin prisma mai multor articole din Constituție. Demonstrarea neconstituționalității se bazează pe ideea că o lege sau o măsură administrativă care golește de conținut un drept sau o valoare supremă a statului încalcă însuși spiritul Constituției.

Articolul 13 din Constituția României stipulează explicit că "în România, limba oficială este limba română". Jurisprudența Curții Constituționale a stabilit că protecția limbii oficiale nu este doar o opțiune politică, ci o obligație pozitivă a statului, care trebuie să asigure instrumentele necesare pentru cunoașterea și utilizarea corectă a acesteia de către toți cetățenii. Prin reducerea numărului de ore la un nivel care nu mai garantează însușirea normelor limbii oficiale la un nivel liceal de complexitate, statul abdică de la îndatorirea sa de a asigura instruirea temeinică în limba oficială.

Limba română este elementul constitutiv al statului național, unitar și indivizibil, conform articolului 1 din Constituție. O diminuare a calității învățării limbii materne afectează însăși coeziunea socială și capacitatea cetățenilor de a participa la viața democratică a țării. Dacă cetățeanul nu posedă un vocabular suficient și o capacitate de înțelegere a nuanțelor limbii oficiale, exercitarea dreptului la informație (articolul 31) și a libertății de exprimare (articolul 30) devine precară, fiind limitată la un nivel rudimentar de comunicare.

Astfel, măsura reducerii orelor de limba și literatura română devine un obstacol în calea exercitării altor drepturi fundamentale, generând o neconstituționalitate prin ricoșeu: dreptul la identitate (articolul 6) și egalitatea în drepturi (articolul 16).

Dreptul la învățătură și standardele de calitate în perspectiva articolului 32

Dreptul la învățătură, garantat de articolul 32 din Constituție, nu trebuie înțeles doar ca un simplu acces fizic la o instituție de învățământ, ci ca un drept la o educație de calitate, care să permită libera dezvoltare a personalității umane și integrarea socială.

Obligația pozitivă a statului de a asigura resurse suficiente

Jurisprudența CCR indică faptul că statul are o obligație pozitivă de a crea cadrul legislativ și instituțional necesar exercitării drepturilor prevăzute de art. 32. Această obligație include și alocarea unui buget de timp suficient pentru ca obiectivele stabilite prin lege să fie realizabile. Dacă legea impune o finalitate, respectiv formarea competențelor de comunicare în limba română la nivel de absolvent de liceu, dar planul-cadru oferă doar 2 ore pe săptămână, se creează o antinomie juridică între norma superioară (legea) și actul de aplicare (ordinul de ministru).

În plus, articolul 32, alin. (2) specifică faptul că învățământul de toate gradele se desfășoară în limba română, ceea ce presupune că statul trebuie să garanteze competența lingvistică necesară parcurgerii tuturor celorlalte discipline. Reducerea orelor de limbă română subminează capacitatea elevului de a înțelege terminologia științifică, istorică sau socială a altor materii, afectând întregul drept la învățătură. Un sistem care nu oferă timpul necesar pentru stăpânirea instrumentului principal de învățare (limba) este un sistem care eșuează în misiunea sa constituțională.

Articolul 32 se completează cu articolul 33, Dreptul la cultură: "(1)Accesul la cultură este garantat, în condițiile legii.; (2) Libertatea persoanei de a-și dezvolta spiritualitatea și de a accede la valorile culturii naționale și universale nu poate fi îngrădită. (3) Statul trebuie să asigure păstrarea identității spirituale, sprijinirea culturii naționale, stimularea artelor, protejarea și conservarea moștenirii culturale, dezvoltarea creativității contemporane, promovarea valorilor culturale și artistice ale României în lume."

Drept care, literatura națională este fundamentul culturii române. Limitarea accesului elevilor la marile opere literare și la analiza lor critică îngrădește dreptul constituțional de participare la viața culturală a națiunii.

Principiul neregresului social în educație

Un argument de neconstituționalitate esențial este cel al neregresului social. Curtea Constituțională a reținut în diverse decizii că, odată ce un anumit nivel de protecție a unui drept fundamental a fost atins, statul nu poate diminua acest nivel fără o justificare obiectivă și rezonabilă. Trecerea progresivă de la 4 la 3 ore (la clasa a IX-a, de acomodare a trecerii de la gimnaziu la liceu) sau de la 3 ore de limba și literatura română la doar 2 ore la clasele a XI-a – a XII-a, în anii premergători pregătirii pentru examenul național de bacalaureat, reprezintă un regres calitativ evident, într-un moment în care indicatorii de performanță indică necesitatea unei consolidări a efortului educațional.

Statul român s-a angajat, totodată, prin multiple tratate internaționale și prin Strategia "România Educată", să optimizeze calitatea procesului de învățământ, iar măsura din OMEC 4350/2025 pare a fi o abdicare de la aceste deziderate, încălcând principiul securității juridice și al încrederii legitime în predictibilitatea legii (art. 1, alin. 5 din Constituție).

Efecte negative ale reducerii orelor de limba și literatura română vor fi imediate, prin aplicarea Calendarului mobilității personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2026 – 2027, începând cu 9 ianuarie 2026, potrivit OMEC 6695/2025, care va produce noi restrângeri de activitate în rândul personalului didactic din România.