Telefonul îi sună enervant de devreme. Mda, cine putea să fie la ora asta decât Mirela, își zise Gabriel, venindu-i să respingă apelul. Totuși, răspunse.

— Ce faci, mortule?

Vocea Mirelei era mai tare decât o cafea la espressor, fără zahăr.

— Neața și ție! Aș fi vrut să-ți spun că lucrez de zor la corectura noului manuscris, dar adevărul e mult mai banal. Încă dormeam.

— Bă, mă lași? Mai scoate și tu nasul din cărțile alea că, oricum, în afară de mine și alți câțiva fraieri, nu ți le citește nimeni, haha!

— Drăguță ca întotdeauna, mulțumesc! De-asta m-ai sunat? Să mă iei la mișto sau...

— Evident că nu! Așa mă știi tu pe mine? Vreau să-ți fac cunoștință cu o tipă șmecheră. E mai nebunatică de fel, dar, crede-mă, ai ce vorbi cu ea și...

— Ah, încă o ofertă de-ale tale care nu se concretizează. Îmi pare rău, pas!

— Mă, ai și tu răbdare să m-asculți până la capăt? Nu te deranjam la ora asta pentru orice mărunțiș. Fata de care-ți vorbesc chiar e altceva! Și așa te plângeai că ăștia de vârsta noastră sunt șterși, fără personalitate, de parcă ar fi toți trași la indigo. Pe bune, ai mai multe figuri ca mine când am câștigat concursul de miss al Facultății de Drept.

Mirela râse din nou zdravăn, iar Gabriel simți că-și pierde răbdarea.

— Bine, bine, te ascult, continuă!

— Bun. Deci fata e școlită în străinătate, a făcut design vestimentar. O să aibă în curând și niște expoziții internaționale, din ce mi-a povestit.

— Ok, cum o cheamă?

— Leyla.

— Leyla. Hmm. Interesant, m-ai făcut curios. Măcar numele e aparte, are un farmec al lui.

Gabriel se ridică în capul oaselor să fie mai atent la ce avea Mirela de zis.

— Daaa. Și să vezi ce bine stă pe craci! Aproape un metru douăzeci piciorul! Poți să lingi șampania direct de pe...

— Mirela!

— Ei, dar ce săriși așa? Vorbim noi între noi, nu e ca și cum aș fi făcut o postare publică cu fetișurile domnului scriitor. Hahaha!

Gabriel își întări convingerea că antipatia lui pentru avocați și gura lor slobodă nu avea să treacă niciodată.

— Treci la subiect, te rog. Deci ești de părere că ne-am potrivi?

— Mă, nu știu dacă v-ați potrivi neapărat, nu vreau să te mint, dar îți zic că pentru ea merită să mai ieși și tu din bârlog. Hai că îți dau numărul ei, îi scrii pe WhatsApp și vedeți voi ce și cum. Mie mi-a zis că e liberă joi seara.

Mirela îi dădu numărul Leylei, Gabriel îi mulțumi și conversația mult prea matinală se încheie cu bine.

Poate prin natura profesiei sau poate, pur și simplu, prin natura ei care o împinsese să-și aleagă profesia de avocat, Mirela omisese să-i spună lui Gabriel câteva lucruri importante despre Leyla. De pildă, noaptea aceea valpurgică din Negroni, unde, în cadrul unei petreceri private, Leyla se urcase pe masă și începuse să danseze goală sub privirile a șase găligani. Sau faptul că, pentru faimă și expunere, semnase pactul carnal cu doi sugar daddies, un evreu și un arab. Sau că vara trecută în Mykonos, când – plutind pe aburii alcoolului – plecase la scăldat cu doi mexicani ca Ava Gardner în Noaptea iguanei.

În fond, de ce să-i fi povestit Mirela toate lucrurile acestea? De ce să strivești sub bocanci necunoscutul din povestea unui om, înainte de a-l întâlni pentru prima dată?

Așadar, în seara zilei de joi, Gabriel ajunse la întâlnire tabula rasa. Intră în Negroni cu gândul să ocupe primul masa rezervată, dar Leyla era deja acolo. Întoarsă cu spatele spre el, cu părul roșcat ca în poza de pe WhatsApp care, sub lumina roșiatică a neoanelor din bar, căpătase o nuanță și mai intensă, ca și cum tot capul ei ar fi fost înconjurat de un halo sângeriu. Gabriel înaintă spre masă, dar ceva îi distrase atenția. De pe peretele din dreapta, Tom Cruise și Nicole Kidman, îmbrățișați, îl priveau seducător din posterul filmului lui Kubrick, Eyes Wide Shut. Gabriel zâmbi, răspunzând privirii statice a actorilor și își continuă drumul.

— Hei, ai ajuns!

Leyla se ridică de la masă să-l pupe pe obraz – era cu două palme mai înaltă decât Gabriel – și tânărul simți atingerea metalică a celor doi cercei din buza ei inferioară.

— Bună! Sper că nu te-am făcut să aștepți prea mult. Am încercat să ajung la timp.

— Nu-ți face probleme! Eu sunt clientă veche aici, aproape că poți spune că m-am născut în Negroni.

Leyla râse, râse și Gabriel în timp ce își descheia fermoarul de la geacă. Leyla, în schimb, rămase cu paltonul pe ea, ceea ce i se păru ciudat lui Gabriel. Avea un palton maro deschis sau portocaliu, greu să-ți dai seama din moment ce lumina neoanelor denatura orice culoare, inclusiv a paiului pe care tânăra îl învârtea în paharul de Frappé Oreo de pe masă, mare cât un pocal.

— Recunosc, când Mirela mi-a vorbit de tine – și a făcut-o foarte frumos – am fost atras, în primul rând, de numele tău. Îmi place cum sună Leyla.

— Eei, îți mulțumesc! Dar să știi că mi se mai spune și Coraline. Și în alte feluri. Noi, vrăjitoarele în general, avem multe nume.

Gabriel rămase blocat, dar făcu tot posibilul să-și mascheze stupoarea sub un rânjet tălâmb.

— Coraline? Ce drăguț! Trebuia să ai nasturi negri cusuți la ochi atunci, haha!

Leyla-Coraline ridică un biscuit Oreo din pahar, îl duse în dreptul ochilor ca pe un nasture negru și zâmbi.

— Nu te-am întrebat, dar voiam să mă asigur. Aici e cu autoservire, da?

— Da, da.

— Ce, îmi recomanzi?

— Hm, ești cu mașina?

— Nu, am venit cu metroul.

— Atunci poți să încerci ginul lor infuzat cu lavandă. Extraordinar!

— Perfect, mersi! Mă întorc imediat.

Gabriel se duse la bar, comandă ce-i recomandase Leyla și încercă, de asemenea, să-și limpezească gândurile. Vrăjitoare, auzi! Sigur e pe mână cu Mirela. Ce s-a gândit doamna avocat? A zis că dacă tot mă scoate afară din casă, s-o facă cu stil. Bătaia de joc supremă, adică. Ah, să vezi ce-i fac!

— Ești la prima întâlnire cu ea? făcu barmanul, un brunet carismatic cu gropițe în obraji, arătând din cap spre Leyla.

— Așa se pare, da.

— Atunci ai grijă la mușcătură, spuse el, ducându-și degetul arătător la buze. Lasă urme. Întotdeauna.

— Muș...mușcătură? Ce mușcătură?

— Eh, mister total. Nu pot să-ți spun acum, sunt în tură. Te las să descoperi singur.

Barmanul îi făcu cu ochiul și îi așeză pe tejghea paharul de gin infuzat cu lavandă.

Minunat, toți sunteți pe mână azi! gândi Gabriel, după care plăti cu cardul și se întoarse la masă.

Înainte să se așeze, îi săriră în ochi ghetele Leylei. Un negru mat pe care erau pictate inimi diforme, de diferite dimensiuni. Semănau, mai degrabă, cu petele de sânge închegat ale foștilor ei amanți, după ce se consuma actul sexual și erau devorați, își spuse.

— Foarte tari ghetele! Să le porți sănătoasă!

— Mersi mult! Fac parte din noua mea colecție vestimentară. Nu știu dacă ți-a spus Mirela, dar luna viitoare o să am o expoziție la Abu Dhabi. Chiar în pavilionul proiectat de arhitecta Zaha Hadid!

— Oau! Super! Felicitări maxime, Coraline!

Gabriel sorbi niște gin, urmărind chipul interlocutoarei, fiind atent la toate detaliile lui. Gura care se deschide larg pentru a primi laudele și felicitările cu un surâs, dezvelind o dantură armonioasă, pomeții fardați și mandibulele puternice. Chiar și-ar putea mânca iubiții după sex. O vrăjitoare-călugăriță! își spuse.

— Și tu lucrezi la ceva nou în prezent? Mi-a spus Mirela că scrii. Și o faci foarte bine.

— Scriu, citesc, tot ce ține de felia mea. Nu prevăd o lansare de carte la Abu Dhabi, dar mă descurc și eu cum pot.

— Haha, ce modest!

Gabriel mai luă o gură de gin și observă un alt detaliu interesant. Ochii Leylei. Un albastru deschis picurat cu negru. Un contrast ce făcea ca irișii ei să pară două puțuri adânci. Îl cuprinse o senzație de vertij, tot holbându-se în fundul celor două puțuri, și lăsă paharul de gin pe masă.

— Apropo de ce ziceai mai devreme, ai citit piesa lui Arthur Miller? Vrăjitoarele din Salem?

— Nu am apucat, dar știu despre ce e vorba. Chiar sora mea a avut de curând o expoziție de pictură pornind de la piesa lui Miller.

— Sora ta pictează? Oau! Felicitări și ei atunci! O familie de... oameni talentați. Mă pregăteam să spun de vrăjitoare, dar mi-a fost teamă că nu guști gluma.

— Haha, păi nu erai departe de adevăr. Suntem trei surori, toate vrăjitoare. Dar acționăm numai pe timpul nopții, arta e acoperirea noastră la lumină.

Vorbe mari, dar or avea ele acoperire? se întrebă Gabriel.

În acel moment, în Negroni se auzi piesa Coraline a celor de la Måneskin.

— Oaaa, asta e melodia mea! Hai să dansăm!

Coraline își descheie nasturii de la palton și, în sfârșit, îl dădu jos. Gabriel rămase stupefiat. Pe dedesubt, nu purta decât o cămașă transparentă, ce lăsa sânii complet la vedere, iar între sâni avea tatuată o inimă străpunsă de trei săbii cu un ochi în interior.

— Am avut o aventură cu Damiano, solistul de la Måneskin, anul trecut când am stat în Roma, îi spuse fără ocolișuri Coraline, în timp ce dansau amândoi pe melodie.

Gabriel se mulțumi să zâmbească și îi cuprinse mijlocul cu mâinile.

— Eu sunt genul care nu stă de două ori să se gândească. Când văd un bărbat care îmi place, mă duc la el.

— O fi bine, o fi rău? Eu știu ce să zic? zâmbi în continuare Gabriel.

— Nu există bine și rău. Există doar Univers.

La asemenea replică, lui Gabriel îi veni să-și ia geaca pe el și să plece. Dar al dracului să fie dacă putea! Tot privind de pe buza prăpastiei în abisul ochilor ei, abisul întinsese din străfunduri o mână de întuneric care îl apucase de gleznă, făcându-l să-și piardă echilibrul. În plus, se simțea privit din toate părțile. De ochii albaștri picurați cu negru ai Leylei și de ochiul ei de cerneală tatuat pe piept. De ochii puși pe șotii ai barmanului și de ochii de hârtie ai lui Tom Cruise și ai lui Nicole Kidman.

Își aminti, după ce văzuse Eyes Wide Shut și căutase pe internet semnificațiile filmului ce fiori simțise când descoperise că muzica din timpul ritualului ocult din conac era, de fapt, o liturghie ortodoxă cântată invers, de la sfârșit la început. Se speriase de asta mai tare decât de Freddy Krueger, Samara și Chucky la un loc!

— Hei, ești aici cu mine? Nu pari deloc ok.

— Sunt, sunt, mă luase puțin valul, își reveni Gabriel.

— Valul, spui? Uite aici ce înseamnă să te ia valul!

Fix în acel moment, Coraline îl sărută pe gură. Sărut e puțin spus. Îl mușcă de-a dreptul de buze, cerceii ei tăindu-l inclusiv pe bărbie. Gabriel își simți gustul propriului sânge pe limbă. Se dădu doi pași în spate, de parcă ar fi vrut să se îndepărteze de buza prăpastiei, însă alunecarea în abis deja se întâmplase.

Coraline râse, chiui, se învârti în cerc pe ultimele acorduri de chitară ale lui Damiano și apoi îi făcu semn lui Gabriel să o însoțească.

— Mă duc să-mi iau paltonul și după ieșim afară să fumez o țigară.

Gabriel dădu din cap, fără să zică nimic. Ar fi putut spune două-trei cuvinte nătângi, nu îl durea așa de tare gura proaspăt mușcată, ar fi putut chiar să mai stea puțin la dans până ce Coraline îmbrăca paltonul, dar rămase neclintit ca paharul gol de gin de pe masă. Luminile roșii ale neoanelor îi amplificau senzația de vertij, iar ceea ce până acum câteva minute părea podeaua barului era cât pe ce să se transforme într-o clisă.

— Sunt gata, hai!

Coraline ieși pe ușa din spate, Gabriel după ea, pășind atent, ca și cum ar fi fost nevoit să străbată nisipuri mișcătoare. Când dădu de aerul răcoros al serii, picioarele lui se calmară. În sfârșit, stăteau țepene pe suprafața solidă a asfaltului. Dar când ridică ochii, Gabriel simți un curent și mai puternic decât atunci când îl mușcase Coraline de buze.

Bucureștiul arăta complet schimbat și, totuși, era același. O metamorfoză neașteptată, misterioasă ca umbra unei idei. Clădirile erau niște forme geometrice fluide, albe sau gri, pe care se reflectau, dinamic, luminile orașului.

— Vino după mine, îi spuse Coraline, aprinzându-și o țigară și fumând-o pe stradă.

Strada era circulată, dar mașinile nu mai erau mașini; rămăseseră din ele doar fasciculele de lumină ale farurilor, galbene, roșii și albastre, întinse în timp și spațiu ca mucusul de melc. De parcă un Arhitect grăbit, ridicându-se de la birou să se ducă la toaletă, ar fi uitat macheta virtuală a străzii setată pe timelapse.

Pe partea dreaptă a trotuarului, se ridica impunător Palatul Universul. Turnul său iconic era acum un cilindru cromat, iar din locul fostului acoperiș, precum capetele hidrei, șerpuiau spre cer mai multe turnulețe, ca niște spirale metalice. Întreaga arhitectură a clădirii, precum și cea a construcțiilor învecinate, părea desprinsă din desenele lui Zaha Hadid.

— Pe aici, te rog!

Coraline o coti la dreapta pe Strada Constantin Mille, urcă puțin și se opri în fața a ceea ce fusese odată Teatrul de vară Alhambra. Înaintă spre ușa de pe care obișnuia să te privească acel maimuțoi pictat într-un verde-albastru, cu ochi mari. Din el nu mai rămăseseră decât două cercuri goale, încadrate de motive islamice, dar stilizate într-un design futurist. Ușa era, de asemenea, încadrată de o arcadă imensă, în același design ce se armoniza cu restul clădirilor din jur.

Coraline se sprijini de ușă cu fața la Gabriel, care rămăsese în mijlocul străzii, luminat de dârele colorate ale farurilor. Își desfăcu nasturii paltonului, precum și nasturii pantalonilor, pe care îi dădu jos, până la nivelul genunchilor. La fel procedă și cu chiloții negri de dantelă.

— Haide, te aștept! zise ea cu voce lubrică.

— Gabriel se uită în stânga, se uită în dreapta, și spuse:

— Și dacă ne vede cineva?

— Crezi că lumea mai are răbdare să privească? Hai odată! N-avem toată noaptea la dispoziție!

Gabriel dădu din cap ascultător și se duse la Coraline. Își desfăcu șlițul și o pătrunse, nu înainte de a-i acoperi cu palma ochiul de cerneală dintre țâțe. Putea chiar să apuce cu degetele mânerele celor trei săbii, să i le scoată din inima tatuată, lăsându-i sângele să i se scurgă în voie pe piele sau, dimpotrivă, acoperindu-i găurile și vindecându-i rănile.

Gabriel nu știa ce face oricum. Aluneca în continuare prin întunericul abisului, fără să-și pună întrebări, fără să spere, fără să gândească. Gemetele Leylei-Coraline erau răspunsul ei urban-nocturn pentru o lume care nu mai avea răbdare nici să privească, nici să asculte.

Dacă Mirela i-ar fi privit de la o oarecare distanță, trupurile lor ar fi semănat cu două spirale metalice sudate, două fluide întrepătrunse, o inimă diformă, un ochi larg închis.