
Prima revistă de creație hibridă, înființată în 24 februarie 2020.
Editată de Asociația Creatorilor de Ficțiune

De Mărțișor m-am dus la avanpremiera documentarului Amar, semnat de Diana Gavra. Două ore nu m-am mișcat de pe scaun - atâta durează filmul - și-am plecat de acolo cu impresia de realitate indubitabilă.
Observațional, în esență, filmul urmărește viața unor hoți de buzunare din zona Moșilor, care nu doar că-și spun povestea, ci își văd de cotidianul lor, netulburați de aparatul de filmat, care înregistrează (o lungă perioadă de timp) furtișaguri, speranțe, procese, înmormântări și călătorii prin Europa. Filmările au durat mai bine de doi ani.
Totul se derulează în jurul lui Amar, un "caramangiu" de București, din zona poetică a străzii Eminescu, specializat în portofele, cu CV internațional și rude, prieteni de cartier și vecini de stradă. Dar el nu este personajul principal, ci doar ușa care deschide o lume a bucureștenilor veritabili, hoți cu pedigree și filozofie de castă, dar, mai presus de orice, oameni care vor să evolueze.
Privind filmul este imposibil să nu te gândești la o matrice existențială, de exemplu la casta elitelor intelectuale, în multe privințe înrudite cu tribul lui Amar.
https://www.youtube.com/watch?v=5yMeexBfX08
Trailerul filmului Amar de Diana Gavra
Ce-ți arată filmul, și nu știai, nu este viața de hoț, ci mentalitățile unei lumi care își consolidează educația prin călătorii europene, în pușcării și prin bogatul palmares caracterologic pe care li-l oferă întâlnirea cu victimele lor. Despre asta vorbesc cam toate personajele - ce oameni au întâlnit și ce au însemnat pentru ei, ce lecții au învățat de la ei. Iar acești oameni fac parte din elitele pușcăriilor, dintre țuțării lumii interlope, dintre victime, care construiesc treptat o ierarhie a valorilor, și mai rar, dintre tovarășii de bandă - uneori modele, alteori piedici greu de depășit.
Ceea ce reușește acest film este în primul rând iluzia unei realități aflată în evoluție. Asistăm la relația dintre tată și fiu, apoi, pe parcursul filmului, tatăl moare. Trăim alături de Amar perioada de doliu, reintegrarea în noua condiție. Apar personaje care își schimbă meseria, personaje care intră sau ies din pușcărie. Exponenți ai mai multor generații, din diverse categorii sociale, se perindă prin fața camerei video. Toată această desfășurare de forțe contribuie la impresia de poveste veridică, de monografie obiectivă și în mișcare.
Nu este unul dintre multele filme care speculează pitorescul lumii interlope. Ci dimpotrivă. Filmul duce totul spre clasa de mijloc a societății, spre omul mediu, religios, înfricoșat de vicii (de droguri, de exemplu). Nu are exagerări, nu are deviații. Fiecare personaj povestește momentele sale de evoluție socială și spirituală.

S-au mai făcut documentare de observație. Am văzut filme care urmăresc de-a lungul anilor un sportiv, am văzut perioade din viața unui colecționar bizar, a unor copii dintr-un orfelinat, din cartiere mizere. Nimic din toate aceste filme nu regăsim în filmul Dianei Gavra. Lumea hoților din filmul ei e de o normalitate tulburătoare, iar faptul că alege demersul progresiv, ridică povestea deasupra filmelor sus menționate. Nu mai avem doar o simplă felie de viață, ci un grup aflat în evoluție, armonizat ideatic cu însuși mersul societății.
Un film consistent, convingător și deschizător de perspectivă cinematografică.
Amar este o producție Pintadera Film și Pro Omnia Cinema realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.
Directorul de imagine al filmului este Marius Panduru, imaginea fiind semnată de Rareș Dima, Lóránd Márton, Ștefan Comănescu, Alexandru Mavrodineanu, Gabriel Scoarță, Andrei Petrea, Radu Strîmbeanu, iar montajul de Eugen Kelemen și Monica Pascu.
Regie, scenariu și producție: Diana Gavra.
Amar este distribuit în România de Pintadera Film.
Doina Ruști este prozatoare "de primă mărime a literaturii de azi", după cum o numește Nicolae Breban , "de mare talent și intuiție", în opinia lui Norman Manea , distingându-se printr-un stil puternic și vibrant. Romanele și povestirile ei sunt premiate, traduse în mai multe limbi și studiate în școli. Opera sa se remarcă prin îmbinarea fantasticului și a realismului social dur, romanul său de referință fiind Fantoma din moară (2008), ficțiune puternică despre comunismul românesc, roman inclus în neogoticul postcomunist, atât în Enciclopedia lui J. A. Weinstock, de la Routledge, cât și în Studies in Gothic Fiction, Zittaw Press. Venind tematic în completare, Ferenike, romanul cel mai personal, este o ficțiune politică, autobiografică (Humanitas, 2025). La fel de apreciat și poate cel mai cunoscut roman al său este și Lizoanca la 11 ani )(2009), roman despre prostituția infantilă, ca stil, comparat de critica occidentală cu Ciuma* lui Camus (Il Libero), cuprins în multe programe europene (între care la Școala Doctorală a Universității Barcelona). De largă popularitate se bucură trilogia fanariotă, compusă din romanele Manuscrisul fanariot, Mâța Vinerii (The Book of Perilous Dishes*) și Homeric, romane care explorează imaginarul balcanic, într-o formulă originală, fabulatorie și de actualizare a istoriei. Mircea Muthu i-a dedicat un capitol în cartea sa, Balcanismul literar românesc. Mai multe aici