OPTm
nr.crt.

Vise și porți

În vremea copilăriei, de cum auzeam de Grecia sau de greci, mă gândeam la o țară cu oameni dezbrăcați și contemplativi, căci crescusem cu Miturile lui Kun, o ediție comunistă, dar ilustrată bogat, cu fotografii de statui antice. Spre deosebire de basmele uzuale, silueta lui Laocoon, ucis de șerpi, te trimitea direct în miezul misterelor. Iar mai târziu, povestea Troiei, muncile lui Herakles sau biografia complexă a lui Artemis m-au dus la un liceu de limbi clasice, cu multe ore de greacă veche. Rămăseseră doar trei astfel de licee în toată țara și, cu toate că ni se spunea „elevii de la limbi moarte", eram priviți de toată lumea cu oarecare îngăduință și cu un dram de respect. Viitorul celor 23 de fete din clasa mea se lega în mod clar de numele Greciei. Ne vedeam profesoare, traducătoare, în tot cazul, pentru totdeauna cu nasul în cărți, iar profesorul de greacă, tânăr și entuziast, avea grijă să ne întrețină aceste vise. Pe lângă declinarea lui hora (țară), ne punea să învățăm și cetățile grecești, să le desenăm, de fapt, într-o perioadă în care la noi hărțile erau rare. Ne aflam în plin comunism, cu informație puțină și lecturi selectate cu grijă, de către un regim care credea orbește în forța educației, mai exact în efectele ei dăunătoare pentru viitorul comunist al patriei. Așa că toată învățătura era pe apucate și mai ales de tip autodidactic. Iar profesorul de greacă știa lucrul acesta și nu se oprea niciodată la regulile gramaticii.

Vorbind despre substantivul parthénos (fecioară), am ajuns inevitabil la Parthenon și la statuia zeiței Athena.

— Era strălucitoare, ne-a spus el, și putea fi văzută din largul mării.

Detaliul acesta ne-a incitat, voiam să aflăm cum arăta, ce mărime avea statuia, cine o făcuse etc. Minute în șir, profesorul a scris pe tablă cele mai cunoscute epitete ale zeiței. Athena Promachos (luptătoarea), Athena Parthenos (fecioara), Athena Nike (învingătoarea) și multe altele. Câteva după-amieze am rămas după ore ca să discutăm despre Acropolis. Am desenat templele, ne-am dat cu părerea despre fața lui Fidias, sculptorul. Cel mai mult am trăncănit despre Erehteion, imaginându-ne cariatidele în carne și oase, alergând pe plaje, printre măslini.

În orașul nostru exista o clădire făcută după modelul Erehteionului, un muzeu, care a devenit în scurt timp un obiectiv important, un loc de întâlnire, numit, desigur, „la cariatide". Ne întreceam să desenăm terase, crescute din frunțile unor femei și temple umanizate, păzite de himere și de sfincși.

Într-o zi, profesorul ne-a povestit despre o tipă trăsnită, care s-a travestit ca să ia parte la jocurile sportive, interzise femeilor. Era puțin peste anul 400 î. Hr, în zorii Secolului de Aur, iar Ferenike și-a procurat un costum alb, masculin, în așa fel încât să arate ca un antrenor de gimnastică.

Profesorul a deschis un dicționar franțuzesc și ne-a arătat cum se îmbrăcase Ferenike. Era o poză mică, inserată în text, de fapt un desen după un vas, care înfățișa un tip, îmbrăcat într-o togă fără falduri, ca un halat. Pe cap purta un colan, subțire, care la vremea ceea ni se părea înrudit cu pănglicuța obligatorie în școlile comuniste. Acest detaliu ne-a adus și mai aproape de povestea lui Ferenike.

Inițial am înțeles că făcuse tot acest efort ca să poată participa la competiție. Bineînțeles, anticipând, o și vedeam câștigând o cunună de lauri.

— O, nicidecum, ne-a explicat profesorul. Ea încălcase legea pentru că voia să fie alături de fiul ei, un sportiv vestit, care concura în acel moment.

Atâta efort doar ca să fie spectatoare! Eram dezamăgită, mi se părea banal. Dar părerile erau împărțite, iar până la urmă am convenit că e mai important să iei parte decât să-ți povestească altcineva ceea ce-a văzut el. Totuși, Ferenike nu se prea bucurase de această experiență. Fiul ei a ieșit învingător, iar ea și-a manifestat bucuria atât de zgomotos, încât a fost descoperită pe loc.

În mod normal ar fi trebuit pedepsită, dar cum avea tot felul de relații în lumea sportivă, a reușit să scape basma curată.

Multă vreme ne-am imaginat în postura lui Ferenike, care a rămas în istorie doar pentru că a sărit gardul unei stadion din Antichitate. Totuși, să sari gardul poate fi uneori decisiv. Măcar Ferenike a rămas în memoria oamenilor pentru sute de ani. Și în memoria mea.

Normal, în completare, am citit odele lui Pindar, ocazie cu care ne-am băgat în minte și cetățile celor mai importante competiții sportive.

Când am ajuns la declinarea lui aletheia (adevăr), am aflat despre Platon, care în vremea aceea abia începuse să fie tradus la noi.

Între mine și Grecia se clădea încet un pod secret, ca acele pasaje din filmele SF.

Renumita profesoară Adelina Piatkowski a venit într-o zi la noi la liceu și ne-a povestit despre epoca elenistică, iar la final ne-a spus destul de direct, că nimic din ceea ce citeam nu se compara cu o călătorie în Grecia.

Toată săptămâna ne-am gândit cu înfiorare la o țară, considerată până atunci doar parte a unei Antichități mitice, dar care de fapt se afla nu departe de noi. Mai mult, chiar – ne aștepta, cu templele și statuile, care deja făceau parte din viața noastră.

Treptat, am început să vorbim cu profesorul. Și el se gândea la același lucru, se vedea după cum privea visător hărțile desenate de noi. Soarele Greciei începea să intre pe ferestrele clasei.

— Foarte bine, a spus el, mă voi duce să obțin aprobare pentru excursie!

Evident, trăiam în comunism, nu aveam voie să facem călătorii într-o țară „imperialistă", cum era Grecia. Dar profesorul nostru era energic.

Mai întâi a cerut aprobare la directorul școlii, apoi mai departe, la toate instituțiile care aveau în grijă învățământul și școala noastră. Lucrurile se mișcau greu, iar fața profesorului nu prevestea un rezultat pozitiv.

În cele din urmă, un tip de la un înalt forum, activist tipic, a descins la noi în clasă și ne-a întrebat cum de ne venise ideea să vizităm Grecia. Era o întrebare complexă. Ar fi trebuit să-i povestim despre statui, hărți și declinare, despre o sumă de lucruri pe care intuiam că nu le-ar fi înțeles.

Multe săptămâni au fost inspecții în școală. Aproape toate orele era asistate de persoane scorțoase, politruci triști. Profesorul era acum mai reținut, rezumându-se doar la lecțiile de gramatică. Adio, statui și discuții despre cariatide!

În trimestrul următor, un înalt demnitar comunist a apărut la ora de greacă. Înțelegea entuziasmul nostru și dragostea pentru cultura antică, însă o excursie la Atena constituia o mare responsabilitate și pentru școală și pentru țară. Existau multe probleme. Iar când se rostea acest cuvânt, toată lumea știa că discuția era încheiată. Să-ți dorești o excursie într-o țară capitalistă era un mare delict. Nu se punea problema să plecăm undeva, mai ales într-un număr atât de mare. Însă politrucul ne-a promis o recompensă pentru interesul nostru cultural. Chiar în acea săptămână urma să fie adus în oraș un film grecesc, care va rula pentru noi.

Și chiar așa a și fost.

De fapt, din cauza noastră, toți elevii liceului au fost convocați într-o zi de duminică, singura noastră zi liberă, încolonați și duși la cinematograful din centru, unde am văzut „Fete în soare" / Koritsia ston ilio. Era un lungmetraj în regia lui Vasilis Georgiadis, cu Anne Lonnberg în rolul principal. Un film romantic, cu o poveste de dragoste, o excursie și un cântec frumos, pe care l-am fredonat toată săptămâna.

Abia după căderea comunismului am văzut Grecia. Primul drum a fost în Creta, la Knossos, apoi am mers, în sfârșit, la Atena. Am urcat pe Acropolis, într-o coloană imensă de turiști. În aer se simțea briza mării, iar în jur era totul alb, ca și cum un buldozer trecuse peste mii de statui antice. Era ceva de final, era un sentiment greu, pe care numai așteptarea îndelungată ți-l dă. Și, nu știu cum, în loc să-mi amintesc clipa în care am văzut pentru prima oară alfabetul grecesc, în loc să-mi vină în minte chipul zeiței Atena, am început să fredonez melodia din Fete în soare, cu toate interdicțiile care trăiseră împachetate în ea.

N-am fost în stare să sar gardul, ca Ferenike, ci a trebuit să aștept revoluția și căderea cortinei de fier. Dar dragostea mea pentru Grecia a rămas intactă și îmi făcusem un obicei ca în fiecare an să petrec măcar o săptămână pe una dintre plajele ei albe, printre tavernele cu parfumuri de gyros și de vinete coapte. Pe țărmurile elene nu există spaime, nu există pericole. Pustietatea feerică din Stagira, Salonicul familiar mie prin balcanismul dramatic, nopțile la Atena ori pietrișul insulei Rhodos sunt doar câteva dintre imaginile care îmi vin în minte imediat, consfințind legătura mea cu tărâmul pe care l-am visat multă vreme. Cât despre Creta, e ca harta unei comori, pe care de câte ori o privești descoperi noi și noi semne.

Dar asta deja face parte din trecut. De doi ani visez la Grecia exact ca pe vremuri, și cumva sentimentul pe care îl aveam în liceu se întoarce cu violență și cu un regret surd: Cicladele nu le-am văzut încă.

Doina RUȘTI

Scriitoare, prozatoare, autoarea romanelor Paturi oculte, Homeric (2019), Mâța Vinerii (2017), Manuscrisul fanariot (2015), Fantoma din moară (2008), Lizoanca la 11 ani (2009), Zogru (2006), Omulețul roșu (2004) ș.a. Premiul pentru Proză al Uniunii Scriitorilor din România și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române. Tradusă în 15 limbi. Afilieri: USR, PEN, DACIN SARA, ACF. EU doinarusti.ro

Echipa
Arhiva

 

PRINT 19⤓ PDF
Numerele tipărite

confesiuni vizual literatură interviuri topuri debut istorii opinii

NOUA LITERATURĂ

Povestirile lui Allex Trușcă pendulează între fantasticul tradițional și imageria urbană a literaturii contemporane, preferințele lui principale fiind analiza de tip sociologic și demontarea mitului, ca și în romanul

I Put a Spell on You (LITERA, 2021)

OPTm

FILMELE REVISTEI

Cartea săptămânii

Ultimul spectacol regizat de Ion Caramitru a fost My Fair Lady, după Pygmalion al lui G. B Shaw, un spectacol care se joacă la Teatrul de Operetă și Musical "Ion Dacian“, pe al cărui site puteți vedea și un fragment din filmările spectacolului initial

Recomandată de Violeta POPA

Bursa subiectelor

Ai citit un roman românesc recent? Trimite un rezumat foarte scurt pentru rubrica Despre ce?

ART, 2022

LITERA, 2022

Art, 2022

 

Copyright © optmotive.ro