Revistă print și online
ai zis să ne vedem în față la statuia
lui matei corvin să ne cunoaștem
ascultai smalltown boy și eu nu mai știu
ce ascultam te ascultam pe tine
cum vorbești îmi plăceai
ești cu zece ani mai mare decât mine pot
să îți zic tata poți să mă bați ca el
poți să mă fuți în cur poți să faci
cu mine orice vrei până nu mai pot
până nu mai poți
până ei nu o să mai poată să ne privească
de scârbă
să știi că nu mă îmbrac ca un bombardier
de plăcere mă îmbrac așa fiindcă simt
teroarea
că la un moment dat
îmi vei înșfăca eșarfa roz de la gât
și mă vei sugruma ca tata
teroarea că o să mă sufoc
între picioarele tale
că o să mă tragi de ceafă până intră
toată în gât
promit să nu fac prea mult zgomot
când tușesc
promit să nu plâng când mă doare
tot abdomenul promit
să te iubesc așa cum l-am iubit pe tata
să te urăsc ca o femeie când te piși
între ochii ei deși i-ai zis că te piși
doar pe țâțe
între o floare și o mână de beton
un cot indiferent
o sărutare
cimentul sau o talpă în balcon
alege liniștea
ascunde
sufletul muced de părinte șters
într-un perete
cum îți place
lasă copilul să înoate-n coaste
dă-i un joc
din patru piese
un picior
cu două mâini
și niște ace
să îl apuci mai bine-n brațe
un ghiozdan
și zi-i la revedere
la intrare
pace
privește-l cu un ochi închis
și celălalt ascuns în haine
trăiește azi alături de un om
și mâine când aduci pe altul
lasă copilul
o să cânte
la fiecare-n parte
la mulți ani
aprinde lumânarea de carton
în tortul fără aripi
alege cine ești pentru o zi
și cântă mai încolo spre copil
sau vino pentru poză
mai încoace
am două mâini pregătite de luptă
strânse în lama unui cuțit
vorbesc cu o gură care a cunoscut
tăcerea
privesc printre pleoape care pătrund
cerul negru
îmi ascult pulsul neregulat
electricitatea corpului bolnav
mă străbate definind
aritmia
singura credință
rămâne durerea
am două mâini murdare de sânge
și cu amândouă
împart buchete de flori
trăiesc singurul paradis
pe care îl pot avea
gratiile
posibile și acceptate
sunt doar propriile atingeri
într-un univers mutilat
de molima ignoranței
îmi spun
sunt eu
și beau cerneala ieșită
din ochii mei
ca pe un obiect sfânt
scriu cu bucăți de carne albastră
pe un pământ al împerecherii fertile
scriu
în căutarea unui înțeles
răspunsul
a fost întotdeauna
mai jos de abdomen
dincolo de extazul
atingerii dintre pleoape
îmi palpez firele de conexiune dintre coaste
nichelul rămâne
gustul suprem al unirii
cu propriul trup
am așteptat un bun venit
din partea unui tată universal
care să mă îmbrățișeze
pentru ceea ce sunt
un fiu și o fiică
recompuși într-un singur corp
de un sex acceptat
și perfect
Erna Matzepa