Revistă print și online

Scream and cancel

Dintre lucrurile care nu-mi plac, pe locul întâi se află să-mi spună cineva ce am de făcut. Mereu au existat oameni care știau mai bine decât mine, care îmi disprețuiau aprioric orice convingere. Și mi-o spuneau cu superioritate, agresiv, ca și cum eu n-aș fi fost capabilă să hotărăsc pentru mine. Încă de timpuriu mi-am pus problema că fac impresie proastă, că le transmit tuturor ideea că nu sunt în stare să fac nimic mulțumitor și valabil. De aici s-au născut complexele, nefericirile, urmate cu pași largi de depresie și de celelalte lanțuri care încorsetează stima de sine.  Și toate astea de la cuvintele unor atotștiutori.

Cu timpul mi-am dat seama că oratorii nu erau neapărat mulți, ci foarte vocali. Când eram prin facultate am ajuns la o dezbatere literară. Cred că mă interesa tema, altfel nu m-aș fi dus. Dar n-a contat tema. Era destul de multă lume, în general erau studenți de la Litere, ca și mine, care ascultau împietriți. Pe masă era urcat un tip care urla cu toată convingerea. Spunea ceva incoerent, din când în când recita sau dădea citate după ureche, stâlcind numele autorilor citați. Și mai ales acuza, arăta spre un dușmanul comun – invizibilă formă bună de împușcat. Și-avea și-o voce care trecea prin tine făcându-te varză, fir electric electrocutat periodic, populat de paraziți euforici. Nimeni nu îndrăznea să-l întrerupă. Nimeni nu putea să vorbească peste el. Îl ascultam stânjeniți, incomodați, răniți, cu gândul că nu mai e nimic de făcut. Era o situație fără ieșire.

Vorbitorul a urlat mai departe mulți ani, până când toată lumea s-a obișnuit cu ideea, cu vocea lui. Nu-l mai asculta nimeni, nu-l ascultă nici astăzi, însă, prin uz, a devenit un înțelept acceptat unanim.

În aparență, nu s-a întâmplat nimic, noi, turma, am rămas în poziție inactivă, biete urechi pline de mâzgă și de alte reziduuri.

Întotdeauna însă există și nuanțe. Deși nimeni nu s-a mișcat, undeva în lumea complexă, din urechile fiecăruia, a crescut buruiana, astăzi generalizată, înrădăcinată, deja parte dintre-o tradiție. O numim rezistență la propagandă.

Vă amintiți anii lungi în care ascultam toate tâmpeniile comuniste? Priveam în ochii vorbitorilor cu mintea aiurea, iar la final habar n-aveam despre ce-a fost vorba? Ascultam, fără absorbție, fiecare cuvânt se lovea de frunzele vegetației care între timp năpădise toată zona în care cuvintele ar fi trebuit să se înmulțească. Nici măcar vorbitorii nu erau atenți la cuvintele lor. Ieșeau, cum zicea cineva, lungi și sticloase și se topeau pe traseu.  Ani mulți, decenii.

Vorbitorul infailibil a continuat, a căpătat epigoni. Între timp multe mese au fost ocupate de ei. Unii îmi spun zilnic ce am de făcut. Alții îmi spun ce fac ei, ca să-i iau ca exemplu. Mulți îmi povestesc despre lucrurile intime, despre acele acțiuni pe care le considerăm secrete prin lege. Îmi dau amănunte, îmi fac destăinuiri de care nu am nicio nevoie. Se simt chiar obligați să-mi detalieze acțiunile  de budoar, așteptându-se la imitatori.

Și între timp au mai căpătat o manie, a radierii fără drept de apel. Vă mai amintiți de cine nu e cu noi e împotriva poporului? Prin stalinism, dezideratul ăsta se făcea cu bâta în mână, cu omor primitiv. Astăzi există creatori de concept care trimit un mesaj... știți mai departe. Dar principiul este același, iar cine ajunge dușmanul poporului e radiat din istorie.

 Ce-ai putea să faci în lumea asta care răcnește pentru că rezonează, își asumă, e conștientă și ține în mână o radieră din cauciuc nobil? Să lași plantele din urechi să te protejeze și să cobori voltairean în grădină. Să taci și să faci ce crezi tu.

Doina RUȘTI

Prozatoare, autoarea romanelor Fantoma din moară (2008), Lizoanca la 11 ani (2009), Logodnica (2017), este cunoscută mai ales prin trilogia fanariotă, compusă din Homeric (2019), Mâța Vinerii (2017) și Manuscrisul fanariot (2015). A mai publicat Zogru (2006), Cămașa în carouri (2010), Omulețul roșu (2004), Mămica la două albăstrele (2013), Paturi oculte și Zavaidoc în anul iubirii (2024), plus peste 300 de povestiri. 40 de titluri traduse în peste 15 limbi. Debut: Dicționar de simboluri din Opera lui Eliade (1997). Între cele mai recente romane traduse: The Book of Perilous Dishes (2022, 2024, Londra), A malom kísértete (2024, Budapesta) și Dorëshkrimi fanariot (2024, albaneză). Are titlul academic de profesor univ. dr., cu specializarea în istoria culturii și civilizației universale pentru film. Premii: premiul pt. Proză al Uniunii Scriitorilor /2008 și Premiul Ion Creangă, al Academiei Române/2009. doinarusti.ro https://doinarusti.ro