Dintre cărțile apărute în 2024, Jurnalul profesorului Paul Cornea, publicat de Polirom, reprezintă, fără doar și poate, un eveniment editorial în înțelesul deplin al cuvântului. Îl așteptam de mult timp și m-am bucurat să regăsesc, în paginile sale, pe lângă vocea profesorului meu (al nostru), de la Literele bucureștene (o voce cordială și caldă care mi s-a întipărit pentru totdeauna în memorie), și alte ipostaze ale sale pe care nu le cunoșteam. M-au impresionat, prin gravitatea precoce a tonului, însemnările de la începutul jurnalului. Aceste prime pagini, datând din primăvara lui 1933, când diaristul avea zece ani, cuprind impresii de lectură, citate cu tâlc, dar și câteva scurte biografii ale scriitorilor care-l inspiră pe tânărul cititor. De reținut îndemnul lui Benjamin Franklin, "Ascultă rațiunea, că, altfel, amar te vei căi!", consemnat în dreptul datei de 25 aprilie 1933. Nu de foarte multă subtilitate este nevoie ca să ne dăm seama că asumarea acestei devize reprezintă, în fond, constanta unei opere și a unui destin. Vocația istoricului literar se întrevede, in nuce, la o vârstă când majoritatea copiilor sunt acaparați exclusiv de joc. Fără a renunța cu totul la preocupările specifice vârstei ("Azi, cu toate că îi spusesem lui Anatol că nu viu la el, m-am dus […] Ne-am jucat frumos. Pe la 6 jumate am plecat spre casă"), copilul manifestă o nemaipomenită curiozitate intelectuală, o pasiune pentru studiu și pentru lectură, care nu-l vor părăsi, de fapt, niciodată.

Mai târziu, decupate "din zarva și forfota lumii", crochiurile cele mai savuroase, tablourile, portretele (greu de uitat, chiar și atunci când personajul descris este anonim) conțin mai totdeauna o doză binevenită de ironie fină și de umor bonom, ca în această "relatare" de călătorie (e vorba de o secvență dintr-un voiaj în Germania):

Revenim pe țărm la timp ca să asistăm la o scenă memorabilă. Din clădirea impunătoare și greoaie a Rathausului […] iese un domn îmbrăcat într-un halat curat și bine croit. Pare un medic șef, un înalt demnitar în ierarhia spitalicească. Dar el poartă în mâna dreaptă, cu gravitate, un instrument ciudat, o perie cu braț foarte lung. E un om însărcinat să curețe de praf lampadarele pompoase rânduite simetric de-a lungul fațadei. Spectacolul ne lasă visători. Și nu, în primul rând, vorba lui Dinicu Golescu, fiindcă ne dăm seama că mai bine e să fii grădinar la nemți decât boier în Țara Românească. La urma urmei, țări bogate mai există în lume. Latura cu adevărat semnificativă a scenei care se desfășoară în fața noastră rezidă în conștiința de sine a actorului, în demnitatea cu care se mișcă, în conștiinciozitatea cu care își îndeplinește obligația profesională (p. 135)

La fel stau lucrurile și atunci când sub lupă se află personaje cunoscute ale lumii culturale autohtone. Mai tineri sau mai vârstnici, simpatizați sau nu, literații pe care Paul Cornea i-a cunoscut bine, și chiar mulți dintre aceia cu care s-a intersectat în treacăt, îi oferă modele pentru portrete memorabile (intransigentă adesea, judecata moralistului, se dovedește, atunci când e cazul, deopotrivă flexibilă și nuanțată).

Sunt apoi câteva teme mari ce ar merita, desigur, o discuție aprofundată (printre ele modul în care se raportează autorul jurnalului la lunga sa tinerețe comunistă, subiect abordat cu subtilitate și atenție la nuanțe de Mihai Zamfir în excelentul Cuvânt-înainte al volumului). Voi reveni poate și eu, cu un alt prilej. Nu în ultimul rând, merită remarcat profesionalismul cu care Petruș Costea a editat cartea, o sarcină nu tocmai ușoară, de care editorul s-a achitat cu brio.

*

O altă achiziție recentă care mi-a atras atenția prin actualitatea temei disecate este volumul Identitatea într-o lume progresiv cucerită de inteligența artificială de Ines Razec (publicată la Editura Tritonic). La origine teză de doctorat, studiul investighează, din perspectivă sociologică, modul în care oamenii se raportează în prezent la Inteligența Artificială. După ce trece în revistă numeroase teorii referitoare la progresul tehnologic imens din ultima perioadă, dar și perspective mai sceptice cu privire la efectele acestui avans spectaculos (A.M. Turing, Melanie Mitchell, D. Susser, John Von Neumann, Erik J. Larson sunt doar câteva dintre numele de cercetători invocate), autoarea formulează propriile concluzii. Bazându-se pe răspunsurile a peste 200 de respondenți, pe de o parte, și pe ChatGPT, pe de altă parte Ines Razec demonstrează că integrarea subiectului uman în ecuația Inteligenței Artificiale reprezintă un exercițiu complex și nu cu totul lipsit de riscuri.

Ca filolog, socotesc că exercițiul de creativitate din capitolul al șaselea constituie cea mai captivantă și convingătoare secvență a cărții. Respondenților li se propune o narațiune cu iz distopic, fiind rugați să o continue după bunul plac, prin adăugarea punctului culminant și a concluziilor. Ineditul experimentului constă în faptul că, pe lângă subiecți umani, de vârste și genuri diferite, este intervievat și Chat GPT, care propune, la rândul său, câteva versiuni ale poveștii. Dacă acesta din urmă a trecut sau nu testul lui Turing (dacă a reușit, cu alte cuvinte, să imite omul atât de bine încât să fie confundat cu un om), veți afla, citind cartea. Până atunci, iată cum sună începutul poveștii:

Freya stătea lângă geam cu o carte în mână. Avea un apartament mic, la etajul 13 al unui bloc acoperit complet de iederă verde și de flori mereu colorate care miroseau frumos, indiferent de anotimp. Era începutul lunii decembrie, dar peisajul nu se schimbase prea mult, însă știa că era iarnă pentru că la începutul săptămânii vocea din spatele dispozitivului mic instalat la intrarea în casă o anunțase că putea cumpăra ninsoare pentru orașul ei din Metavers la oferta specială de 2 e-coin. Era încântată că citea. Nu mai avusese o carte din copilărie, iar acum existau doar în muzee. Totuși, nu se putea concentra din cauză că descoperise niște inconsistențe care o nelinișteau în comportamentul asistentului ei personal, prezent în fiecare obiect din casa inteligentă pe care o avea. La început nu a sesizat schimbările, pentru că petrecea majoritatea timpului în Metavers sau în mașinile subterane care o duceau la Companie, dar acum devenea din ce în ce mai evident că deciziile pe care le lua păreau că nu îi aparțin, iar noaptea avea sentimentul că întreaga casă prinde viață.

După incursiunea în imaginarul distopic al IA, o cronichetă consacrată volumului Imagine, imaginar, reprezentare, coordonat de Nina Corcinschi (Cartier, 2024) ar fi cum nu se poate mai nimerită. O voi face în numărul următor, când vă voi spune câteva vorbe și despre alte new entries descoperite la târgul de carte de anul acesta.

Va urma!