Obișnuia să se trezească în cel mai înghețat moment al nopții. Soția sa respira egal, doar vreun mușchi îi tresărea ușor, dovadă a visului în care era captivă. El cobora tălpile pe parchetul rece, însă nu-și căuta papucii. Ocolea patul și se lipea de calorifer, în dreptul ferestrei.

Orașul era încremenit, indiferent de anotimp. Blocul vecin avea geamuri întunecate, bulevardul lucea stins, iar pe cer nu se mai ghicea luna.

În chenarul ferestrei se reflectau câteva contururi ale camerei. O dungă a patului, liniile pernei, un val făcut de plapumă și părul negru, înfoiat, al soției.

Noaptea fixă de afară era momentul său de sinceritate. Se gândea la aventura aceea care părea desprinsă dintr-un roman erotic îndoielnic. O cunoscuse într-o situație legată de muncă, ea era singură, el nu-i ascunsese nicio secundă că e căsătorit. În acel moment era mai sincer cu ea decât cu soția sa.

Apropierea lor fusese generată de curiozitate, de câteva pasiuni comune, de un mod asemănător de a privi anumite probleme. O invitație la ea, un răspuns grăbit, un da ușor înecat în care se simțea deja acea chemare. Acolo găsise două pahare și un iz misterios de trupuri care se doreau.

O igienă sexuală ajunsese să-și spună despre aventura sa. Ea îi șoptise prima: poți să-mi faci ce vrei. Așa-i că o să avem grijă unul de altul?! Și el repetase. Poți să-mi faci ce vrei!, ce puternic se simțea când auzea asta și cât de generos devenea când repeta aceleași vorbe. Ea se costuma, el juca rolul vizitatorului misterios, al meșterului bun la toate, al individului care obține cu forța ce vrea ori devine sclavul stăpânei. Își vorbeau urât, erau o veritabilă compilație caraghioasă de filme porno.

Inventaseră și un sistem de a comunica. O singură adresă de mail, una la care aveau amândoi parola. Scriau un mesaj, apoi îl ștergeau. Celălalt intra în coșul de gunoi al contului, apoi scria răspunsul, adică un alt mesaj șters. Idee furată dintr-un film pe care nici nu-l mai țineau minte.

Se vedeau rar și pasiunea nu se risipea. Într-o seară, ea îl mușcă ușor de ureche și-i șopti cu răsuflarea tăiată: zi-mi că mă iubești, zi-mi iubito, zi-mi iubire. Alt rol, alt joc erotic și el se conformă.

Dar ceva ciudat se petrecu. Se trezi spectator la împreunarea aceea sufocată, se dedublă, ca și cum s-ar fi separat dintr-o dată de pornirile sale fizice, de sex, de pasiunea ilicită. Se vedea pe sine, se auzea și cuvintele îi păreau pumnale înfipte în propriile timpane. Spaima se acumula mult mai repede ca durerea. Simțea trădarea din ambele ipostaze. Trăda ca amant, trăda ca soț.

Cuvântul iubito! era încărcat de sleiala minciunii, plin de grăsimea pietrificată a fripturii uitate în frigider. Făcuseră sex anal, îi rupsese chiloții cu gura, se împreunaseră pe pereți și pe masa din bucătărie. Dar după acel cuvânt, aventura lor păru un sac plin cu prezervative fleșcăite.

Încheiase și atunci, ejaculase, dar totul fusese un act mecanic, o serie de genoflexiuni, un efort fără sens. Se simțea uscat pe interior și reveni acasă mut. Vinovăția i se strecurase în fiecare fibră a mușchilor.

Își privise soția în acea primă seară conștient că nu există minciuni albe. Era un trădător și așa avea să rămână. Înțelegea că doar pe ea o iubește, că fusese o blasfemie să folosească un astfel de cuvânt în prezența altuia. Se golise de sex, de pasiune și simțea că doar ei putea să-i spună te iubesc fără să fie un mincinos, un organ tranzitat de sânge și spermă.

N-o mai trădase de atunci, deși vinovăția nu dispăruse. Dar i se închina în fiecare zi. Și-o privea tăcut noapte de noapte.

​