Prima oară m-am întâlnit cu Toma la UNATC, avea o bagetă de îmblâzit zenobii și sub braț volum de Caragiale sub braț.

Dragă Toma, ești aromân, deja știe toată lumea, ți-ai făcut un titlu de glorie din asta. Unde se află rădăcinile tale?

În Balcani, în Macedonia Veche, în Bulgaria și mai ales din Grecia, la Katerini.

Cum ai ajuns tu, de la spațiu-balcanic - la George Enescu?

E scandalos, dar este al treilea film, așa că am avut timp. Am început cu armânii - Nu sunt faimos, dar sunt armân, primul film din istoria cinematografiei vorbit în aromână! Imaginează-ți, Zenob, cum a fost pentru armâni când au văzut filmul la televiziunea națională din Macedonia, din Albania...! Când m-am dus în Albania pentru prima oară, iar cineva a auzit, la televiziune, un fel de PRO TV al lor, că urmează să vorbească cineva în aromână, și cineva să traducă în albaneză, cât a fost de uluit!

Dar de atunci s-a întâmplat foarte multe. A urmat Între chin și amin (https://www.imdb.com/title/tt10516484/), primul film artistic dedicat suferințelor din temnițele comuniste din perioada 1949-1964 și mai ales primul care vorbește despre reeducarea de la Pitești, acea perioadă cumplită din istoria României, ceva ce toată lumea punea sub preș și nu se spunea absolut nimic, deși apăruseră cărți scrise de supraviețuitorii temnițelor comuniste, adevărați martiri, cu povești uluitoare de viață. Tot ce este în acest film, este inspirat din poveștile reale ale celor care au pătimit acolo.

Și cumva, este atât de onorant că încasările aduse de filmul Între chin și amin au fost o parte importantă din bugetul filmului Enescu jupuit de viu. Ce poate fi mai onorant de atât?! Ca suferințele din temnițele comuniste să aducă finanțarea într-un film despre Enescu.

Așa am ajuns la el, așa am ajuns la povestea asta extraordinară de viață și de moarte a lui George Enescu.

Dar l-ai ales pe Enescu, ai scris despre e, ai făcut film. Știu că scriai încă din timpul facultății...

Da, sigur, scriu și acum - versuri și scenarii. După pandemie, am scos volumul de versuri Infectați de iubire. Asta după Arta destinului, după Păstorul ideilor (bilingv, română și aromână).

Mă bucur mult că ai urmat calea scrisului. Un vers a ajuns titlu...

Între chin și amin este un vers din volumul meu de debut Arta destinului: și când n-am să mai mor/ pe margini voi călca/ știutul destin,/ viața rămâne acolo/, între chin și amin.

Acest vers scris în `93 a devenit titlul primului film, dedicat suferințelor din temnița comuniste.

Pentru "Enescu jupuit de viu" ai scris scenariul singur sau ai avut, colaborări?

Am scris singur, este primul scenariu la care nu am avut colaboratori. Studiez din 2010 arta scenariului de film și îmi place metoda următoare: să pun pe două panouri mari, de plută, toate evenimentele din viața personală sau despre ce vreau să fac film, și cu aceste repere foarte clare despre cine e în film, cum încep, de ce așa, cum se dezvoltă conflictul, stabilirea planurilor, împărțirea pe pagini, când cum se răstoarnă povestea, și lumea nu e ce se aștepta să fie înainte de final, și tot așa.

Din 2010 fac asta, chiar mi-am propus să organizez workshop-uri de scenaristică, în ideea de a extinde colaborările. Îmi doresc să colaborez, pentru că întotdeauna când este și un alt unghi, mi se pare că povestea se conturează mai bine.

Cu cine te sfătuiești în stabilirea unui scenariu?

Cel mai des cu soția mea, cu Elena Enache, producătorul executiv al filmului Enescu, dar și cu doamna Martha Mocanu, tot producător, întotdeauna mă sfătuiesc cu cei din jur, legat de anumite lucruri, cum văd ei o anumită chestie. În afară de asta, sunt lucruri, cum a fost de exemplu titlul, la care nu aș fi negociat. Când am decis că titlul va fi Nu sunt faimos, dar sunt aromân, nu se mai putea schimba? Când am decis că titlul va fi Între chin și amin - așa a rămas.

Să ne oprim asupra ultimului film: de ce titlul acesta? "Enescu jupuit de viu?"

De ce? Cred că am explicat asta atât de mult, dar o s-o mai spunem o dată: N-am vrut să fie șocant, ci am aflat că Enescu a fost la grafolog, iar acesta, interpretându-i scrisul, i-a spus că, semnătura lui reprezintă un om jupuit de viu. Iar Enescu a replicat: nimic nu mă poate defini mai bine decât aceste cuvinte! M-a impresionat pentru că o spune tocmai el, care a avut această știință a punerii titlurilor de când era mic.

Or, filmul este despre viața lui, de la Rapsodia Română la Oedip. Iar în două ore nu poți să arăți o viață de om. Alegi. Enescu a avut foarte multe lucruri importante în viața lui. În două ore nu pot să dai viața unui astfel de om, copil-minune, care la cinci ani compunerea deja. În film nu bați câmpii despre un milion de lucruri. Dacă ai o poveste de dragoste, începe despre cum o cunoaște pe fată, iar când o ia de nevastă se termină povestea. Poți avea maxim două fire. Și ca să revin, am avut acest noroc fantastic de face filmul din două perspective: a lui și a ei. Povestea lui de iubire o cunoaștem, știm cum se termină povestea. Aici perspectivele diferite au constituit arhitectura filmului.

Pentru că ai pomenit-o pe soția ta ca producător, spune-mi cum v-ați cunoscut, care e rolul ei în filmele tale. Vorbește un pic despre ea.

A terminat științe politice în limba engleză și este redactor, coordonator-șef al redacției de engleză de la Radio România Internațional. Ea a tradus filmele și în engleză.

De asemenea, este producător executiv și la Enescu și la celelalte filme. Am scris împreună scenariul pentru Între chin și amin. Ea a avut bunicii care chiar au fost închiși în comunism.

Dar scenariul la "Enescu"?

Am pornit de la Amintirile lui George Enescu și apoi de la povestea Marucăi. Țineam cele două tablouri ale lor puse pe peretele cel mare din living și cu Rapsodia română pe repeat, iar Anton, fiul meu trecea pe-acolo la intervale de timp și avea impresia că nu fac nimic. Pentru că într-adevăr cel mai greu a fost să structurez informația. După ce zici, asta-i prima scenă asta a doua - atunci este mai simplu să pui dialogul.

Să revenim la buget: de ce n-ai aplicat la CNC pentru finanțarea filmului?

Crezând că s-ar întâmpla un miracol? Nici măcar acum, când CNC a organizat o sesiune tematică – "Portrete și destine românești" - ceva de genul. Chiar am zis vai, dap! Au pus pentru mine această temă. Deja scrisesem scenariul la Enescu, l-am depus, iar după șase luni m-au anunțat că mă descalificaseră, că la sfârșitul scenariului exista un semn. Respectiv, am aplicat online, iar la transfer din word în pdf se pune automat numele, cu litere mici și împreunat. Dar m-au anunțat după șase luni, când au dat rezultatele, de ce nu m-au întrebat după ce-am depus, cum se face.

Măcar acum, după succesul de public și premiile numeroase pe care le-a luat filmul tău "Enescu jupuit de viu", Centrul Național al Cinematografiei ar putea să facă ceva reparatoriu. Crezi?

Cineva, un regizor din România face trei filme independente cu fonduri private, toate trei cu un impact clar de public și festivaluri, iar pentru Centrul Național al Cinematografiei, lucrul ăsta nu are importanță. Să nu uităm, Nu sunt faimos, dar sunt aromân a fost pe locul cinci în box office în 2013. A fost în SUA, în Macedonia, în Albania, a fost dat pe cinci televiziuni naționale. A urmat Între chin și amin un impact extraordinar și de public și în lumea cinematografiei. Apoi, filmul despre George Enescu (nu ami pun la socoteală documentarele). Și nimeni nu se gândește, nimeni nu-ți întinde o mână.

Dar ce crezi că ar trebui făcut ca CNC să funcționeze real? Cum poate fi democratizată această instituție, aproape circ închis?

Cineva trebuie să-și asume o altă modalitate de a da finanțare. Adică asta este un fel de păcăleală că vin cinci membri - juriul - din care dacă trei dau notele mari și ceilalți pun nota 1 sau 2, nu mai contează! Am aflat că în Polonia, de exemplu, depun 20 de inși filmele pentru finanțare, sunt eligibili toți. Așa că se trage la sorți și se aleg 10 filme câștigătoare, ai căror autori nu mai pot participa anul următor.

Da, este trist că "Enescu jupuit de viu" a fost făcut fără participarea unei instituții consacrate culturii naționale. Spune-mi te rog câte proiecții ai avut cu el, câte evenimente legate de el.

Pe puțin 110 proiecții, majoritatea cu săli arhipline, cu sold out, în unele orașe de mai multe ori, de fiecare dată cu o sală plină la refuz.

Unde ai avut, premiera?

La Ateneul Român, evident! Doar era vorba despre George Enescu! La Ateneu, au fost opt proiecții, cu sală plină. Cea mai emoționantă în ziua în care l-am omagiat cu 70 de ani de la moartea lui: a cântat soprana Veronica Anușca și Alexandru Burcă la pian .

Apoi au urmat premiere la cam toate operele și filarmonicile din țară. La Iași, ca să cinstesc memoria lui Enescu, au fost mai multe proiecții: la Cinema Unirea, de 650 de locuri, alta la Ateneul Național din Iași și după aia la Opera Națională. Au fost proiecții la ateneele din Cluj, Timișoara, la Filarmonică din Arad, la Palatul Culturii din Oradea etc.

Asta înseamnă că ai avut și ceva câștiguri financiare după.

Da. Tot ce am câștigat, așa cum am făcut și până acum, va intra în următorul film. Este felul de a mulțumi spectatorilor, care au înțeles, pentru că foarte mulți de asta au venit la filmele mele, au înțeles demersul și greutatea de a face un film independent despre o personalitate ca Enescu. A costat imens. Nu știu dacă cineva a plătit vreodată drepturi pe muzica unui film așa cum am plătit eu pentru muzica lui Enescu.

Dar am avut alături și entuziamul, generozitatea și talentul unor muzicieni de top: maestrul Măcelaru a contribuit substanțial la tema principală de dragoste din film. De asemenea, Tomescu, cu vioara Stradivarius, Orchestra Națională, o întreagă pleiadă de artiști geniali!

Să vorbim acum un pic și despre festivaluri! Pe unde a fost acceptat filmul?

Premiera mondială a avut loc la International Sound & Film Music Festival - ISFMF Croația, unde a câștigat trofeul pentru "Cea mai bună muzică originală de film", semnată de Sebastian Androne Nakanishi. Apoi, filmul a fost la Los Angeles, la ARPA International Film Festival, unde am primit premiul pentru rgie: "Outstanding Achievement in Filmmaking".

A urmat un succes la Veneția, unde a primit premiul pentu regie și costume, la "Leoni, Gattopardi di Sicilia", organizat sub patronajul Comisiei de Cultură a Camerei Deputaților din Italia și al Consiliului Internațional al Dansului UNESCO. Premiera franceză a fost la Monaco, unde filmul a câștigat Trofeul Angel Film Awards pentru "Cel mai bun film".

Adunate, toate premiile, pentru interpretare, muzică, regie etc., cred că sunt peste 45 de premii internaționale, mai mari sau mai mici. Și mai mergem în continuare și la alte.

Care este cel mai mare succes?

Că a fost proiectat pe net, printr-un program cultural și s-au uitat peste 229.000 de oameni.

Este un succes fără precedent și fără finanțare națională, ceea ce e o rușine pentru Centrul Național al Cinematografiei, o spun din nou, mă rușinez de această instituție și asta mai ales în ultimii ani. Aș vrea să te întreb acum ceva despre de viitor: ce scrii, ce film ai în minte?

Un film de dragoste. Dar înainte de asta pun în scenă O scrisoare pierdută, cu o distribuție de excepție, actori cu care am mai lucrat: Monica Davidescu, Valentin Teodosiu, Claudiu Bleonț și mulți alții. Premiera va fi pe 18 noiembrie, la Opera Națională din București, pentru că se împlinesc 141 de ani de la premiera lui Caragiale.

Excelent. Pentru că suntem aproape de vacanță este vară și lumea a plecat să-și facă de cap, te întrebi și pe tine unde pleci în vacanță.?

Mergem în Maramureș. Acolo vom sta toată lumea august. Printre altele, îl sărbătorim pe fiul meu, Anton, care a luat examenul de admitere la Colegiul Național IL Caragiale.